Schimbări la PSA: C3 ar putea fi produs în Slovacia, iar electricele ar putea fi eliminate din gamă
Francezii de la PSA Peugeot-Citroen au început să treacă în revistă toate proiectele în derulare în vederea unei restructurări masive. Printre modelele care ar putea să fie eliminate din gamă se numără şi Citroen C-Zero şi Peugeot iOn, construite în parteneriat cu Mitsubishi. Pe lângă asta, producţia lui C3 ar putea fi mutată în Slovacia din motive de costuri.
Carlos Tavares a început deja restructurarea colosului pe care-l conduce cu o analiză internă. Conducerea PSA Peugeot-Citroen pregăteşte o strategie prin care să-şi reducă gama la jumătate şi să elimine cheltuielile inutile. Printre măsuri se numără, pe lângă eliminarea a jumătate din modelele din gamă, renunţarea la parteneriatul cu Mitsubishi privind vehiculele electrice, precum şi mutarea producţiei lui Citroen C3 la o fabrică din Slovacia. Parteneriatul privind vehiculele electrice ale concernului este pus sub semnul întrebării din cauza rezultatelor comerciale slabe înregistrate de acesta. Carlos Tavares doreşte o strategie clară în privinţa vehiculelor electrice înainte de a mai oferi asemenea modele pe piaţă, iar această strategie va fi planificată în următoarele 12 luni, în cadrul ei urmând să fie stabilit dacă vor dezvolta singuri sau în colaborare cu un partener noile modele şi unde le vor fabrica.
Citroen va avea un nou şef de la 1 iunie
Citroen a vândut doar 651 de unităţi C-Zero în Europa în decursul anului trecut, în timp ce Peugeot a vândut doar 455 de unităţi iOn în aceeaşi perioadă. Ambele mărci reuşiseră să vândă peste 3.000 de unităţi în Europa în 2012, dar cele două modele merg pe un trend descendent care aduce costuri foarte mari pentru producătorul francez. Partenerii de la Mitsubishi nu s-au descurcat nici ei prea bine, reuşind să vândă 880 de i-MiEV-uri în Europa în 2013, după ce avea 1.635 de unităţi vândute în 2012. Toate unităţile din tripleta C-Zero, iOn şi i-MiEV sunt fabricate de Mitsubishi la uzina Mizushima din Japonia, în baza unei înţelegeri care prevedea livrarea a 100.000 de unităţi C-Zero şi iOn în Europa.
PSA Peugeot Citroen confirmă: Carlos Tavares, fostul COO Renault, va conduce grupul francez
PRODUCŢIA LUI C3 AR PUTEA FI MUTATĂ ÎN SLOVACIA
Citroen C3, cel mai bine vândut model al acestei mărci, ar putea fi să nu mai fie fabricat în Franţa odată cu noua generaţie a modelului. Vestea nu a fost confirmată de reprezentanţii PSA Peugeot-Citroen, dar surse din cadrul companiei spun că decizia este legată de necesitatea de a muta modelele cu marje reduse de profit departe de fabricile din Europa de Vest, care au salariaţi mai bine plătiţi. Aşadar, maşina care însumează mai mult de 20% din vânzările Citroen în Europa ar putea fi mutată în Trnava, Slovacia.
PSA Peugeot-Citroen ia în considerare întoarcerea pe piaţa americană
Fabrica PSA din Trnava produce deja modelele C3 Picasso şi Peugeot 208, acesta din urmă fiind un potenţial donator al platformei care va genera viitorul Citroen C3. Atât Carlos Tavares, actualul CEO al PSA Peugeot-Citroen, cât şi predecesorul său, Philippe Varin, au subliniat importanţa mutării producţiei modelelor cu marje reduse de profit către uzinele cu cele mai mici costuri salariale, deoarece competiţia din segmentul respectiv este prea strânsă pentru a asigura acoperirea costurilor de producţie în uzinele din Vestul Europei.
PSA Peugeot-Citroen va înjumătăţi numărul de modele din gamă pentru a reveni la profit
GM vinde acţiunile deţinute la PSA Peugeot-Citroen, deşi pierde 70 de milioane de euro
Carlos Tavares urmează să viziteze fabrica din Poissy la sfârşitul săptămânii curente, unde este aşteptat să facă declaraţii suplimentare despre aceste planuri în faţa sindicaliştilor. La rândul lor, angajaţii PSA Peugeot-Citroen au de ce să se teamă, deoarece modelele cu marje ridicate de profit fie nu sunt produse în Franţa, fie nu realizează nivelul de vânzări necesar pentru a fi sustenabile comercial. Uzina din Poissy, Franţa, produce actuala generaţie a lui Citroen C3, alături de DS3 şi de Peugeot 208, cel din urmă fiind construit în două fabrici pentru a asigura un flux de producţie care se poată adapta rapid la cerinţele din piaţă fără să necesite pauzele de producţie la unele uzine ale mărcii.
PSA Peugeot-Citroen închide o fabrică veche de 40 de ani din Franţa
Via AutomotiveNews (înreg.)
Hai sa ......nu imi vine sa cred. Chiar ca suntem pielea ...... cum dracu frate astia se pot abtine de la spaga si incurajeaza investitorii iar nenorocitii astia ai nostri nu!!!