Nissan Pulsar - modelul compact cu care japonezii vor ataca VW Golf din toamnă
Nissan a dezvăluit astăzi primul teaser al modelului Pulsar. Este vorba despre un model compact, care va debuta pe piaţa europeană în această toamnă.
Moment istoric pentru brandul Nissan, care anunţă oficial revenirea în segmentul compact european, după o absenţă îndelungată. Japonezii plănuiesc lansarea unui succesor pentru vechiul Almera, model care a continuat să existe pe piaţa din Rusia. Compacta Nissan se va numi Pulsar şi va fi dezvăluită oficial în data de 20 mai, urmând ca debutul comercial să se consemneze în toamna acestui an.
Gândit să rivalizeze modele ca Volkswagen Golf, Ford Focus şi Opel Astra, noul Nissan Pulsar a fost proiectat în cadrul Centrului Tehnic din Bedfordshire, Marea Britanie, şi va intra pe linia de producţie a uzinei din Barcelona, Spania. Aşadar, un modele european, cu pretenţii europene.
Disponibil iniţial în variantă cu cinci uşi, noul Nissan Pulsar va împrumuta, probabil, toate sistemele de siguranţă oferite deja pe Qashqai şi Note, incluzând aici tehnologii ca Around View Monitor sau Safety Shield.
Momentan nu există foarte multe informaţii despre compacta japonezilor, însă ne putem aştepta ca ea să adopte unitatea pe benzină de 1.2 litri DIG-S regăsită pe Note şi dieselul 1.5 dCi de la partenerii de alianţă, Renault.
Primul teaser al viitorului Pulsar anunţă şi o înrudire estetică evidentă cu celelalte modele noi din gama Nissan: Qashqai şi X-Trail. Asta înseamnă că vom vedea multe linii angulare, blocuri optice cu inserţii LED şi grilă sub forma literei V.
De unde vine numele Pulsar?
Nissan a ales să renunţe la numele Almera şi să aleagă denumirea Pulsar pentru piaţa din Europa. Puţini ştiu că Nissan Pulsar a fost un model compact, introdus pentru prima dată pe piaţă în 1978. De atunci el a tot fost folosit la nivel global şi, în ultimii ani, doar pe pieţele din Australia şi Asia.
Denumirea vine de la o stea neutronică, care emite radiaţii electromagnetice. De aici şi până la botezarea unei maşini nu a fost cale lungă, mai ales dacă ne gândim că inspiraţia a venit şi de la un alt model Nissan, clasicul Sunny, pe care Pulsar a fost dezvoltat.
Modelul compact a ajuns pe piaţa europeană în 1980, la un an de la debutul său mondial. Aici, Nissan l-a vândut sub logo-ul Datsun şi l-a rebotezat Cherry.
bafta pulsarului! si sa aiba grija la preturi! asteptam varianta nismo, dar nu numai spoilere ci si ceva serios la motor.