Peugeot creşte producţia lui 2008 pentru a cincea oară
La un an de la introducerea în producţie a lui Peugeot 2008, francezii anunţă creşterea producţiei cu 25%. Fabrica din Mulhouse va construi 860 de unităţi Peugeot 2008 pe zi.
Peugeot a anunţat că va creşte producţia crossoverului 2008 pentru a răspunde cererii crescute. Reprezentanţii mărcii franţuzeşti au anunţat că au primit peste 120.000 de comenzi pentru modelul 2008 în total. Crossoverul de segment B a fost introdus în producţie în luna aprilie a anului 2013 şi a avut producţia crescută de cinci ori în perioada respectivă. Pentru a creşte cadenţa cu 25%, cei de la Peugeot au angajat un schimb suplimentar la fabrica din Mulhouse (Franţa). Noua cotă de producţie a lui Peugeot 2008 este de 860 de unităţi pe zi.
Francezii de la PSA Peugeot se bucură şi de o creştere a cererii pentru modelul 308, proaspăt laureat al Maşina Anului 2014 în Europa. Compacta 308 a primit peste 60.000 de comenzi de la lansare, anunţau reprezentanţii producătorului într-un comunicat emis anterior. Cele două creşteri de producţie marchează o potenţială schimbare de destin a mărcii franţuzeşti, care închisese o fabrică în 2013 şi lucrează la un plan de eliminare a 11.200 de angajaţi pe fondul supracapacităţii, tradusă prin capacităţi de producţie semnificativ mai mari decât vânzările totale anuale.
Comisia Europeană: "Guvernul Franţei are dreptul să devină acţionar la PSA Peugeot-Citroen"
În primele două luni ale anului curent, vânzările PSA Peugeot-Citroen în Uniunea Europeană şi ţările EFTA au crescut cu cinci procente faţă de acceaşi perioadă a lui 2013, totalizând 218.062 unităţi. Defalcat pe mărci, Peugeot a vândut 121.117 unităţi, o creştere de opt procente, în timp ce Citroen a vândut 96.945 unităţi, o creştere de două procente. Potrivit cifrelor ACEA, piaţa europeană a crescut cu şase procente în aceeaşi perioadă, comparativ cu anul precedent.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Mi se pare ca cei de la Peugeot isi fac reclama in acest mod. Am vazut modelul 2008 si nu este chiar atat de interesant pentru a fi cumparat. Modele concurente sunt mult mai atractive din toate punctele de vedere. Este doar un Peugeot!