SUV-ul Bentley e tot mai aproape: avem prima imagine-teaser a viitorului model britanic

Publicat miercuri, 19.03.2014 17:12 de Bogdan Mirică

Bentley a publicat astăzi prima imagine a viitorului său SUV. Modelul, o premieră în gama constructorului din Regat, a adunat deja 2000 de comenzi, deşi nu a fost nici măcar finalizat.

Dezvăluit în premieră mondială în cadrul ediţiei din 2012 a Salonului Auto de la Geneva, conceptul EXP 9F al celor de la Bentley este tot mai aproape de a se materializa într-un model de stradă.

Bentley a prezentat conceptul SUV EXP 9 F

SUV-ul de serie, primul model de acest gen din istoria Bentley, revine astăzi în atenţia publicului cu un teaser oficial menit să capteze din nou atenţia fanilor şi să suscite interesul asupra unui produs inedit. Bentley susţine că modelul pe care îl vedem astăzi prin intermediul teaser-ului „va fi cel mai luxos şi puternic SUV de pe piaţă, fiind capabil să creeze un segment cu totul aparte”.

2000 de comenzi pentru SUV-ul Bentley

Potrivit oficialilor britanici, SUV-ul a primit deja 2000 de comenzi, chiar dacă forma finală nu a fost văzută de nimeni şi este încă departe. Premisele sunt extrem de optimiste după această primire bună, constructorul din Regat estimând vânzări anuale ale SUV-ului de 3000 de unităţi. Până la această ţintă ambiţioasă, Bentley plănuieşte investiţii de 800 de milioane de lire sterline.

Designul anticipat de fotografia teaser ne oferă o revizuire completă a designului văzut pe EXP 9F cu o grilă şi o capotă noi. Programt să îşi facă apariţia la mijlocul anului 2016, SUV-ul Bentley va fi oferit, la doi ani de la debutul oficial, şi alături de un tren de propulsie hibrid. Tot până în 2018 este fixată şi ţinta de creştere Bentley, care presupune atingerea unui număr de 15.000 de clienţi. Producţia va fi asigurată de uzina de la Crewe, Marea Britanie.

Bentley creşte producţia motorului W12

Tot la Crewe Bentley are planuri mari cu motorul W12. Deşi toţi ceilalţi constructori se gândesc la downsizing, brandul britanic a pregătit o extindere a producţiei propulsorului pe benzină. Uzina de la Crewe va angaja alţi 100 de oameni care să urce producţia motorului de la 5000 de unităţi pe an, cât este în prezent, la 9000 de unităţi până în 2017.

  • vianu, miercuri, 19.03.2014 17:15

    nu-l vad bine....

  • @vianu, miercuri, 19.03.2014 18:20

    la figurat,nu?

  • @vianu, miercuri, 19.03.2014 18:27

    nici nu trebuie pentru ca tu nu contezi pentru ei.

  • mda, miercuri, 19.03.2014 20:59

    parca ar fi din desene animate, cel putin botul cred ca-i desenata de vreo ... domnisoara designer

  • Adrian, miercuri, 19.03.2014 21:58

    O sa fie gritesc !

  • Adrian, miercuri, 19.03.2014 21:58

    Grotesc

  • zarnesteanu, joi, 20.03.2014 16:37

    Unul din elementele spectaculoase la design-ul unui Bentley sunt tocmai farurile. Mie mi se par printre cele mai class la un automobil. Le-ati vazut vreodata in realitate? Aprinse seara cand masina merge lejer cu traficul pe o staduta cocheta din centru? Si Rolls e impozant la exterior, dar interiorul e departe de Bentley sau Maybach. As zice chiar si S Class in versiunile de top. Odata cu aparitia acestui SUV, cei 1% din populatia globului cu venituri stratosferice vor putea sa se diferentieze inca odata de plebea de pe drumurile publice. Daca la ora actuala Cayenne, Land Rover si G/GL mi se par singurele optiuni high end la clasa asta, EXP 9F va schimba complet reguliie jocului. Eu unul abia astept sa-l vad live.