Ferrari California-T, facelift-ul surpriză din Maranello

Publicat miercuri, 12.02.2014 16:14 de Sebastian Toma

Ferrari California a primit un facelift subtil, alături de un motor V8 twin-turbo de 560 CP şi 755 Nm. Modelul italian va debuta la Salonul Auto de la Geneva.

Ferrari a prezentat, după mai multe teasere şi luni de zvonuri, un model de serie cu o motorizare turbo. Vorbim despre un facelift aplicat gamei California, botezată acum California T. De la F40 încoace, este primul Ferrari cu motor turbo, iar asta înseamnă mult pentru un constructor care pune preţ pe tradiţie, exclusivitate şi spirit. Motorizarea V8 twin-turbo din echiparea noului model are 3.855 centimetri cubi şi este cu 15% mai economică decât cea care îl echipează pe predecesorul său. În plus, cilindreea a scăzut cu 442 centimetri cubi, iar consumul mediu a fost redus de la 13.1 la 10.5 litri la sută. Emisiile de CO2 sunt acum de 250 de grame pe kilometru, o îmbunătăţire faţă de cele 299 grame anunţate de predecesorul său.

Cuplul maxim a crescut cu 49% faţă de unitatea V8 aspirată a lui California, iar cei de la Ferrari spun că au eliminat complet potenţialul unui răspuns întârziat al turbocompresorului. Puterea maximă este de 560 CP, în timp ce cuplul maxim a urcat la 755 Nm. În cazul transmisiei cu două ambreiaje, Ferrari California T asigură un sprint 0-100 km/h în 3.6 secunde, la doar 0.2 secunde de Ferrari 458 Spider. Performanţele de frânare au crescut şi ele, fiind necesari 34 de metri pentru a opri de la 100 km/h, totul cu ajutorul sistemului de frânare carbon-ceramic. Masa lui California a scăzut cu 5 kg, totalizând 1.625 kilograme. Viteza maximă a decapotabilei este de 316 km/h.

Această bijuterie este primul motor turbo de la Ferrari din anii '80 (în echiparea lui F40) până în prezent. Ceva ne spune că inginerii din Maranello au multe suprize pentru noi. Cinci ani au fost necesari pentru dezvoltarea acestui motor.

Listele de comenzi pentru California T se deschid în luna martie, odată ce modelul debutează la Salonul Auto de la Geneva. Modelul rămâne cel mai ieftin Ferrari, cu toate că nu este deloc lent sau puţin puternic. Îmbunătăţirile nu s-au oprit aici, California T primind amorizoare Magnaride, arcuri noi şi o direcţie recalibrată. Facelift-ul a adus şi o parte frontală inspirată de F12 şi FF, în timp ce profilul este inspirat de legendarul 250 Testa Rossa. Habitaclul a fost actualizat, având la dispoziţie un nou afişaj pentru sistemul multimedia, un afişaj dedicat pentru performanţele vehiculului, o nouă tapiţerie din piele şi butoane pentru comutarea directă a sistemului Launch Control şi a modului "Race", care nu necesită explicaţii suplimentare..

Propulsorul se mândreşte cu un arbore cotit de tip flat-plane, inspirat din motorsport, care elimină necesitatea unor contragreutăţi care i-ar fi inhibat performanţele în favoarea unei scăderi uşoare a rafinamentului. Spre comparaţie, majoritatea motoarelor V8 de serie, indiferent că sunt aspirate sau supraalimentate, au un arbore cotit de tip crossplane. Diferenţa dintre cele două construcţii ale arborelui cotit este modul în care bielele sunt legate de arborele cotit, "metoda" flat-plane fiind legată în două puncte cardinale, fiecare pereche de pistoane având două legături, pe când soluţia crossplane implică o legătură pentru cilindrii opuşi la toate cele patru puncte cardinale. Paradoxal, soluţia crossplane de construcţie a arborelui cotit a fost dezvoltată în anii '20, patentul fiind împărţit de Cadillac şi de Peerless, toate motoarele V8 precedente fiind realizate în formula flat-plane. Soluţia cross-plane este preferată de constructori datorită rafinamentului superior livrat.

Via Ferrari

  • Mustang, miercuri, 12.02.2014 16:39

    Nu pot sa cred ca si Ferrari adopta IDIOTENIA de " filozofie de design" specifica masinilor germane, adica aceea ca toate masinile din gama sa semene intre ele. Deja nemtii ne-au plictisit pe toti cu noile modele care sunt cam acelasi model ca design doar ca e mai mic sau mai mare in dimensiuni si cu mai multe sau mai putine optionale. De curind chiar si Mercedes a intrat in "clubul" nemtilor si se pare ca si Lamborghini o va face. Unde este identitatea fiecarui model de masina in parte de alta data ?! Acest California T, nu este altceva decit un F12 Berlinetta, care la rindul lui este un FF (ma refer la partea frontala)... Doar atit mai pot sa zic: CE LIPSA DE INSPIRATIE AU DESIGNERII IN ANUL 2014 !!! :(

  • lnexo-cuantic, miercuri, 12.02.2014 17:40

    Masina asta combina frumos utilul cu placutul, iar calitatea acestei masini se resimte pe sosea, caracteristicile fine si exteriorul sportiv vor depasii cu siguranta asteptarile clientului. Ferrari California-T cu fecelift prezinta un stil atletic; interiorul masinii pare destul de confortabil oferind o combinatie perfecta intre practic si design. Doar finisajele mi se par o idee cam slabe, si nu numai Ferrari ci toti competitorii noi din acest segment. Sa auzim numai de bine !

  • denon, miercuri, 12.02.2014 18:36

    @inexo-cuantic :)) buna asta cu finisajele, te-ai urcat ieri in Ferrari California-T si ai observat dumneata ca sunt finisajele slabe ..

  • Scorpionul.negru, miercuri, 12.02.2014 18:38

    Nu imi plac farurile...aratau mai bine inainte. In rest o evolutie....

  • ShelbyV8, miercuri, 12.02.2014 18:56

    Ferrari face motoare turbo (3 si 3.8l de la Maserati) de anul trecut, dar nu pe modelele proprii.

  • D_A_N_Y_E_L, miercuri, 12.02.2014 19:20

    In Formula 1 s-au introdus de anul asta motoare turbo de 1.6 iar ferrari este constructor de motoare, deci sa ne asteptam la surprize mari din parte lor legat de moatare stiind ca in f1 se dezvolta tehnologiile de varf

  • Inexo-cuantic, miercuri, 12.02.2014 19:33

    Mda, nu inteleg cu automarket tolereaza pe acesti indivizi care posteaza cu pseudonimul altcuiva. nu cred ca ar fi atat de greu de blocat un ip. Primul comentariu nu este al meu. Eu nu scriu decat logat. In rest , la California facelift nu s-au schimbat chiar multe, cu toate ca arata foarte bine.

  • vianu, miercuri, 12.02.2014 19:39

    Este clar ca esti in insolventa de cunostiinte in ceea ce priveste domeniul automobilistic. parafrazand un clasic in viata @inexo-cuantic......cum poti spune ca nu s-au schimbat chiar multe la facelift? este primul Ferrari cu motor turbo dupa F40. Ti se pare putin? si nu inteleg ce te deranjeaza primul post de-al tau...nu iti recunosti cuvintele? Sau au fost "preluate" de pe un alt site pe care scrii?

  • Inexo-cuantic, miercuri, 12.02.2014 20:04

    Entuziasmul este generat doar de felul in care arata masina, fiindca pana la urma nu mi se pare deloc profesionist sa o iau razna de placere doar ca Ferrari a introdus primul motor TURBO in gama. Si Roverul meu are motor TURBO-diesel. Deci care ar fi noutate ?Si pana la urma concluzia ta care este de fapt . Esti cam off-topic. Sa auzim numai de bine!

  • vianu, miercuri, 12.02.2014 20:17

    entuziasmul transcende (poti merge la dex daca e prea greu) designul (poti merge din nou la dex) si placerea, cand este vorba de un ferrari, este chiar inima acestei masini. Adica...motorul Daca insolventa ta de cunosti(i)nte in domeniul automobilistic nu ar atinge culmile inflatiei ai sti ca Ferrari insemna UN MOTOR si apoi UN DESIGN. E cam invers decat Aston..stii tu masina englezeasca. Apoi acesta nu e PRIMUL motor din gama ci inca un motor dupa cel de pe F40. Daca ar fi fost PRIMUL era o NOUTATE. Dar pentru ca nu e primul nu e o noutate pentru tine pentru ca tu deja ai un TURBO-diesel. Iti lipseste doar o caroseria. Sper ca n-am fost off-topic. apropos....nu mi-ai zis...nu iti mai aduci aminte unde ai mai scris cuvintele din primul post? Iti aduc eu aminte...de pe un site de inchirieri masini bucuresti. Acolo vorbeai de un Chevrolet....

  • Blower0, miercuri, 12.02.2014 22:12

    Și pana la urma care-i poanta cu motoru turbo ? Care e sensul ? Marketing.

  • kumite, joi, 13.02.2014 07:54

    Ce-i Mafioso? Ce nu intelegi? Indiferent ce ar fi,tu nu intelegi nimic.Esti ca o cale ferata.Paralel! Tot ce copiezi ,este foarte usor de inteles.Daca incerci sa te scremi,sa scrii ceva,nu se intelege nimic!

  • Misha, joi, 13.02.2014 09:21

    @Inexo-cuantic Eu chiar nu inteleg de ce iti faci probleme! Nu poti fi confundat cu un semidoct pentru care folosirea virgulei este o taina tot atat de mare ca si scrierea in limba romana, oricat s-ar chinui personajul in cauza sa-si ridice nivelul slovei la niste cote acceptabile!

  • rotila, joi, 13.02.2014 10:55

    cum e cu inhibarea performantelor in favoarea scaderii rafinamentului? dar cu cilindri opusi la patru puncte cardinale? Esti mai tare ca Briatore!

  • phlorin81, joi, 13.02.2014 13:26

    @automarket Nu inteleg de ce insistati cu termenul "facelift" pt Ferrari California... Toata lumea stie (mai putin voi) ca facelift-ul a fost in 2012, aducand o scadere in greutate cu 30 de kg si puterea motorului urcand de la 460 la 490ps... Acesta e noul Ferrari California sau daca vreti generatia a doua a modelului italian...

  • gun cometa, joi, 13.02.2014 14:03

    Sunt curios daca modelul pastreaza traditia Ferrari cu incendiu la motor...

  • Scorpionul.negru, joi, 13.02.2014 16:30

    @gun cometa Asta mai tine si de sofer....nu e numai vina celor de la Ferrari.

  • fermi, vineri, 14.02.2014 19:51

    @ rotila Cum poti sa-l compari cu Briatore care-i baga pe jurnalisti in ceata intentionat, dar stia despre ce vorbeste..

  • Kamrocgos, luni, 17.02.2014 18:42

    Pe de o parte, imi pare cumva rau ca Ferrari a recurs la motoare turbo, rupand astfel o traditie a marcii, pe de alta parte beneficiile aduse de supraalimentare in privinta consumului, a cuplului si a emisiilor sunt de netagaduit. Per total, arata promitator si nu cred ca va face de rusine marca.

  • scamel, luni, 24.02.2014 12:56

    @ SEBI Impresionant cum vorbeste despre arborele cotit un diletant care n-a auzit de fusuri manetoane. esti destept ca nu te-ai bagat la 12 cilindri