Subaru WRX STI: primele imagini ale noii generaţii

Publicat joi, 09.01.2014 11:04 de Sebastian Toma

Primele imagini oficiale ale noii generaţii a lui Subaru WRX STI au fost publicate pe internet înaintea dezvăluirii de la Salonul Auto de la Detroit.

Subaru WRX STI a primit o nouă generaţie, lansarea acesteia fiind programată pentru Salonul Auto de la Detroit. Aceasta vine cu un design nou, ce aminteşte puternic de a zecea generaţie a lui Mitsubishi Lancer Evolution, rivalul său tradiţional, dar păstrează elementele clasice ale predecesorilor săi din gama Subaru, respectiv jantele aurii şi caroseria albastră, alături de siglele roşii care poartă acronimul diviziei Subaru Technica International. Potrivit primelor informaţii, finisajul respectiv va fi oferit iniţial doar în cadrul unei ediţii speciale oferite la lansarea modelului, care ar putea primi şi alte îmbunătăţiri.

După ce putem observa din imaginile alăturate, tratamentul diviziei de performanţă a celor de la Subaru a păstrat reţeta care a caracterizat acest model. Vorbim despre priza de aer de dimensiuni mari de pe capotă, un difuzor de aer integrat în bara de protecţie spate care încadrează două evacuări, un spoiler mare montat pe capacul portbagajului şi un set de praguri laterale cu design sportiv.

Imaginile noii generaţii a legendei de la Subaru arată renunţarea la caroseria hatchback în favoarea configuraţiei sedan. Motorizarea este un boxer de 2.0 litri de aproximativ 265 CP pentru versiunea WRX, în timp ce STI-ul va primi un boxer turbo de 2.5 litri, aşteptat să livreze peste 300 CP, spun primele zvonuri. Datele oficiale vor veni odată cu lansarea de la Salonul Auto de la Detroit. La fel ca şi până acum, sistemul de tracţiune integrală Symmetrical AWD este standard şi nedecuplabil.

Via Worldcarfans

  • slVW_83, joi, 09.01.2014 12:41

    Pare mai mult un facelift la Evo X. Tehnic cred ca va fi OK.

  • tzenu_bmw, joi, 09.01.2014 13:07

    daca cu precedentul model au dat 'chix' cu aceasta noua generatie au toate sansele sa mai castige in popularitate.......

  • mog, joi, 09.01.2014 13:25

    @tzenu_bmw : din ce retin, tot citind pe net, generatia 2008+ de sti a fost cel mai bine vandut sti din istoria lui. deci e posibil sa te inseli. asta in pofida problemelor de fiabilitate cu motorul de 2.5, mai ales in europa

  • tzenu_bmw, joi, 09.01.2014 13:31

    @mog.... posibil........nu ma prea uit pe net dupa numere...... ma refeream la aspetul exterior......au revenit la 'reteta' de 'dinainte' tehnic vorbind WRX si Lancer EVO sunt extrem de apropiate si competitive......

  • mog, joi, 09.01.2014 13:35

    da, au renuntat la caroseria hatch. oricum, daca mai tii minte, la generatia asta 2008+, dupa un an sau doi de hatch, in State, au bagat imediat sedanul. nu prea le`a placut aloraca i`au lasat fara sedan, in Europa insa, s a vandut bine mersi si hatch, la noi de ex cred ca sunt maxim 3 4 sedanuri.

  • mm, joi, 09.01.2014 18:56

    una din putinele masini demente de pe piata, pacat ca Europa s-a potolit odata cu Delta Integrale

  • interior, marţi, 14.01.2014 22:11

    Mureau daca ofereau si imagini cu interiorul...