Honda introduce o nouă familie de motoare VTEC Turbo de un litru, 1.5 şi 2.0 litri
Honda a dezvăluit astăzi o nouă familie de motoare VTEC Turbo, cu trei şi patru cilindri. Ele vor asigura mai multă putere şi un consum redus. Tot astăzi, Honda face publică şi configuraţia hibridă a viitorului NSX.
Văzut ca un ultim mohican dedicat tradiţionalelor motoare aspirate, Honda a cedat curentului turbo, oficial, astăzi. Constructorul japonez a dezvăluit o nouă familie de motoare VTEC Turbo, menită să înlocuiască toate unităţile disponibile în prezent pe modelele Honda.
Noua familie include o motorizare cu trei cilindri de un litru şi alte două unităţi cu patru cilindri, de 1.5 şi 2.0 litri. Toate beneficiază de injecţie directă şi de o serie de tehnologii capabile să le amplifice performanţele şi să le reducă consumul.
În comunicatul oficial, Honda susţine: „Prin aplicarea tehnologiei tradiţionale VTEC, alături de injecţia directă şi turbocompresie, dar şi prin reducerea frecării componentelor şi eficientizarea procesului de combustie, aceste motoare vor garanta valori de putere şi de eficienţă superioare rivalilor existenţi în prezent pe piaţă.”
Honda nu a făcut publice detalii despre performanţa noilor motoare şi modelele pe care vor fi instalate, aceste informaţii urmând să fie publicate pentru fiecare continent în parte. Rândul Europei va veni undeva la mijlocul anului viitor. Până atunci însă, ştim că unitatea VTEC Turbo de 2.0 litri oferă 280 de cai putere sub capota viitorului Civic Type R.
Configuraţia noului Honda NSX
Tot astăzi, în cadrul unei conferinţe organizate în cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare Honda, oficialii brandului nipon au dezvăluit o replică la scară mică a viitorului ansamblu de propulsie pe care îl vom vedea sub caroseria lui NSX.
Supercarul va beneficia de sistemul botezat Sport Hybrid-All Wheel Drive. Acesta este un hibrid cu trei motoare: două unităţi electrice poziţionate pe fiecare roată faţă şi un al treilea integrat în motorul convenţional, folosit ca generator. Energia motoarelor electrice va fi asigurată de o baterie litiu-ion, amplasată în faţa motorului V6.
Despre motorul convenţional se ştie că va fi un V6 bi-turbo, însă capacitatea este încă un mister, oficialii declarând că el nu trebuie să fie neapărat mai mare decât cel de 3.5 litri instalat pe modelul american Acura RLX. Ansamblul hibrid va fi conectat la o cutie cu dublu ambreiaj, însă numărul vitezelor sale este, momentan, necunoscut.
-
Bravo Honda, marţi, 19.11.2013 13:54
Imi place sa recitesc aceasta fraza '' aceste motoare vor garanta valori de putere şi de eficienţă superioare rivalilor existenţi în prezent pe piaţă'' . Cum asa ? Ultrasii spuneau ca germanii trebuie sa fie cei mai buni in motoare turbo ? Pai se poate ? Ce nesimtiti si japonezii astia sa le-o ia in fata germanilor, chiar ei care pana acum aveau cele mai jmekere turbouri.......pff patethic.
-
turbo, marţi, 19.11.2013 13:55
bai baiatu....alooo....au numa motoare invechite!!!! un anunt nu inseamna ca maine ai pe masina motoru! din ce scrie mai sus o sa apara abia la jumatatea lui 2015 asa ca ciocu mic si turatia sus...ca altfel nu depasesti nici caruta cu v-tecu... haha :)
-
@ bravo honda, marţi, 19.11.2013 14:26
patetic e sa arunci vorbe fara suport in spate as ca tine, gura spune multe, sa le asteptam sa apara pe piata, sa le vedem puterea dezvoltata si fiabilitatea, si dupa sa comentam. Nu rezonez mult cu VW, dar totusi au aceste motoare de ceva timp pe piata, faptul ca s-a trezit si Honda si le-au preluat modelul nu-ti spune nimic? Dupa cum zicea si @turbo pana o sa apara pe piata mai e timp, sa nu scoata pana atunci VW motoare cu reactie :)) (glumeam evident)
-
Ivanoff, marţi, 19.11.2013 14:38
Nu motoarele turbo sunt problema ci diferenta semnificativa intre nivelul de fiabilitate a produselor japoneze si restul... Si apropos, cand japonezii se pun sa se joace cu turbinele fac ravagii, vezi aici GT-R si Civic-ul de fata si sa nu mai amintesc ca altora le-au trebuit 3 generatii de GTI-uri plus doua R-uri pt a scoate dintr-un 2.0 Turbo o putere care sa se apropie cat de cat de primul Turbo de 2.0 de la Honda...
-
Razvan, marţi, 19.11.2013 14:41
Se pare ca Ford a stabilit un nou trend cu motorul 1.0 EcoBoost. Vad ca toti producatorii anunta ca lucreaza la motoare asemanatoare turbo in 3 cilindri, de un litru. Adevarul e ca EcoBoost-ul de 1 L merge incredibil de bine.
-
@@bravo turbo, marţi, 19.11.2013 15:12
Chestia este ca nu te-a scos mata cu reactie, asa puteai invata mult mai rapid despre automobile, erai mai rapid daca mata te nastea cu asa ceva. Insa asa esti doar un trist ( glumeam evident )
-
@Ivanoff, marţi, 19.11.2013 15:27
si care e puterea primului turbo 2.0 de la Honda :))) jenibil
-
ShelbyV8, marţi, 19.11.2013 15:47
Fie ca va place, fie ca nu, in cativa ani toti constructorii vor trece la motoare turbo. Faptul ca Honda a anuntat acest lucru nu e surprinzator. In scurt timp poate vedem turbo si la Toyota.
-
Ivanoff, marţi, 19.11.2013 16:21
@Shelby, tu esti pasionat auto sau ce esti ? Invata sa citesti stirile cum trebuie. Toyota va implementa motorizari FUEL CELL, la fel cum mai toti producatorii japonezii vor face asta in viitor. Asa ca vor face ceva pe astea TURBO. Intelegi ? Viitorul sta in FUEL CELL nu in TURBO.
-
yoyo, marţi, 19.11.2013 16:27
dar ce vizionar ai ajuns cocalare ..,
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 16:29
@ShelbyV8 , nu cred ca TOATE marcile o sa treaca pe turbo...cum crezi, ai sa auzi tu vreodata Shelby GT500 Turbo ?? Sau Camaro SS Turbo? Sau Camaro ZL1 Turbo? Sau Challenger SRT8 Turbo?? (Toate de serie - stock) --- nu prea cred!
-
Dacia Plant, marţi, 19.11.2013 17:06
Totusi au intrat pe piata cam tarziu cu motoarele Turbo pe benzina, insa mai bine decat niciodata. Honda ma fascineaza prin turatia motoarelor lor aspirate. Mi se par printre cele mai bune la motoarele mici. Acuma ca au turbina cred ca s-a dus farmecul turatiilor si vor fi limitate cu puterea maxima undeva la 5.500-6.000rpm. Daca se vor dovedi fiabile cum au fost pana acuma cele aspirate si vor avea peste 7.000rpm voi fi in continuare un admirator al acestor motoare si de ce nu si un viitor posesor in cativa ani. Honda la modelele mai noi avea anumite puncte slabe, deoarece nu oferea pe Civic un motor mai mic, macar de 1.6, ci oferea un motor 1.8.
-
ShelbyV8, marţi, 19.11.2013 17:16
Eu ma refeream la modelele care reprezinta grosul vanzarilor pentru fiecare producator. Normal ca vor fi niste modele deosebite/diferite. Intotdeauna au fost. Producatorii americani (GM si Ford) incep sa produca cat mai multe modele turbo. Au inceput sa faca si truck-uri (F-150) turbo diesel. Ford o sa produca un Mustang ecoboost. Deci, cam toti se schimba. @Ivanoff Am auzit ca o sa faca Toyota fuel cell si ma bucur foarte mult. Mi se pare o idee mult mai buna decat hibridele cu motor electric obisnuit. Dar, crezi ca vor reprezenta mai mult de 10% din vanzarile Toyota acste modele noi in urmatorii 10 ani? Grosul vanzarilor este reprezentat de modele cu motorizari normale. Pana sa devina profitabil Prius-ul, au trecut vreo 10 ani. Sa vezi cat de repede o sa se schimbe cand o sa vada ca au nevoie de bani.
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 18:09
@ShelbyV8 , eu nu vorbeam de DIESEL-uri. Diesel-urile e si normal sa aiba turbina, Eu vorbesc de motoarele pe benzina.. si nu de astea mici doar, ma refer si la muscle car-uri. @Dacia Plant , "taria" sau "cool-ul" unui motor nu se traduce prin turatia foarte inalta !!!
-
Dacia Plant, marţi, 19.11.2013 18:36
@Blower0: Cred ca nu sti cum te simti cand auzi o Honda in 7-8000ture. Un S2000 de exemplu.
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 18:55
@Dacia Plant , senzatia vine un pic psihologic, pentru ca iti pare ceva uimitor cind vezi ca ai 9000RPM , dar motoarele care pot dezvolta astfel de turatie, ofera un cuplu mai mic, adica capacitatea acestui motor de a-si varia RAPID viteza de rotatie , este mai slaba!!! Asta se explica prin faptul ca bratul arborelui cotit este mai mic, pentru ca pistonul sa aiba o viteza medie mai mica, ca sa poata face o oscilatie de o frecventa mai mare. cum M= F*r (unde r este bratul fortei si F - forta , cuplul motor scade bine de tot). D-aia imi plac motoarele americane - au cuplu imens , si de la turatii joase simti ca masina de 2 tone accelereaza ca naiba...
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 18:56
@Dacia Plant , referitor la sunet --- nu-mi place sa aud "bazait" la 9000RPM , probabil tu nu ai auzit motor de 12 litri V8 cum suna
-
@Shelby, marţi, 19.11.2013 19:33
Pt tine si pt altii, stati calmi, Ivanoff este @mafia, daca tu crezi ca poti sa discuti ceva cu-n asa maniac e treaba ta.
-
yoyo, marţi, 19.11.2013 19:37
Cred ca e mai nou si nu stie cu cine se pune :D
-
@yoyo, marţi, 19.11.2013 19:47
Si Blower e suspect, are cont de 2 zile si pare amicul lui Ivanoff, foarte suspect:).
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 19:59
Da , am cont de 2 zile si ?? Habar nu am cine este Ivanoff...daca parerile coincid nu inseamna ca "e amic" sau alte chestii... Si dac-am presupune ca da -a tunci care-i problema ? Comentam masini sau oameni ?
-
@@@ bravo turbo, marţi, 19.11.2013 20:10
zii asa frate ce mi-ai zis-o, m-ai pus cu botul pe labe, o asa inteligenta numai din maica-ta putea sa iasa...iar faza de final cu "glumeam evident" e apogeul intelepciunii in literatura scrisa......eu cred neuronul tau poate chiar mai mult, te asteptam sa mai scrii.
-
Ivanofff, marţi, 19.11.2013 20:15
Domnule ''anonim'', poti specifica ce nu iti convine in ceea ce am scris eu ? Macar daca ai avea bunul simt sa iesi din anonimat. Nu inteleg cum iti permiti sa ma acuzi cand tu probabil habar nu ai cum te cheama. @Shelby, Toyota vinde foarte bine, mai ales variantele hybrid, care din punct de vedere ofera cel mai bun pret de cumparare de pe piata. Deci? Oricum nu despre asta era vorba.
-
@Ivanoff, marţi, 19.11.2013 20:52
In afara de faptul ca esti obsedatul de mafia, iti spun eu ce debitezi acolo, cica japonezii au luat-o in fata cu noile motorizari honda turbo, asa este, doar ca asta va fi in 2015, deci nu te grabi, apoi ai guitat pe aici ca motor mic supraalimentat este sigur nefiabil, deci cum mama naibii va fi fiabil motorul de 1.5 litri cu 3 clindri de pe honda? Nu-mi spune, va fi pur si simplu, nu? Apoi latri toata ziua la bmw si vag, indiferent de stire sau de context, din exterior se vede un mare deranj la mansarda ta, din pacate de la tine nu se vede.
-
vianu, marţi, 19.11.2013 21:12
daca blower = mafia aveti mari probleme de perceptie, guys mafia nu-i in stare sa lege doua cuvinte iar blower ne povesteste de bratul fortei. Nu credeti ca e o diferenta de abordare a problemei?
-
@vianu, marţi, 19.11.2013 21:34
Ehei, ce zici tu omule, pai inainte @ mafia era cu aberatiile, apoi @samba era cu detaliile tehnice din service-uri, @pinguinul le combina si @suedezul era mare fan Volvo, toate aceste nume fiind una si aceeasi persoana, deci cum? Asta daca nu esti si tu o alta sosie, ceea ce-ar fi extraordinar dar nu surprinzator:). Apropo, de unde stii de tu @mafia, ca doar esti nou pe aici? Hai lasa nu-mi mai spune:).
-
@@vianu, marţi, 19.11.2013 21:40
am spus eu vreodata ca sunt nou pe aici? iar banuiala ca as fi si eu o alta clona a celor enumerati ma lamureste pe deplin de boala romanului: teoria consiparatiei. Un lucru este clar...ca tot suntem la subiectul de fata: daca japonezele fac obiectul preferintelor unuia dintre comentatori insemna ca acela e unul si acelasi individ. Cu alte nume. Ma retrag...in cocina porcilor e bine sa nu te bagi.
-
Razvan, marţi, 19.11.2013 22:10
Chiar si in SUA celebrele pick-upuri sunt echipate mai nou cu motoare pe benzina turbo. De exemplu pe Ford F150, cel mai vandut pick-up din State e disponibil cu un motor EcoBoost 3.5 365 CP V6. Si din cate stiu e cea mai vanduta motorizare. Asa cu au disparut motoarele diesel aspirate vor disparea si motorizarile benzina aspirate. Peste 5 ani vor fi exceptie. Nu exista F150 diesel, motorizare diesel este disponibila doar pe F250/350/450 6.7 Turbo Diesel 411 CP.
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 22:52
@@vianu , imi pare mie sau tu ma confunzi cu cinevaa? Eu sunt nou aici parca, sau mai este vreo unu ? :D
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 22:55
Și ca sa LIMPEZIM lucrurile: Eu - Blower0 nu sunt fan al marcilor japoneze :) asta da țineti minte!
-
bbb, marţi, 19.11.2013 23:05
Daca nu esti fan atunci ce cauti in acest topic. Du-te si comenteaza la vag, admirati-le, laudatile, face-ti ce vreti cu ele.
-
Blower0, marţi, 19.11.2013 23:51
@bbb , bai, daca nu sunt fan asta nu inseamna ca NU am voie sa imi expun punctul de vedere - unu la mana , 2 la mana - nu sunt fan al masinile europene , și 3 la mana - daca nu sunt FAN al masinilor japoneze, asta nu inseamna ca URASC masinile japoneze. Pe viitor - nu-mi da sfaturi. Fac ce vreau!
-
LauCalin, miercuri, 20.11.2013 00:05
Nu inteleg ce nu intelegeti. Ce a facut Honda a fost sa se adapteze cerintelor pietei, mai ales ale celei din Europa. Este clar ca cei de la Honda nu isi doreau asa ceva, pentru ca au tot amanat pana cand au inceput sa aiba probleme serioase la vanzari. Fata de Golf, Focus, Megane sau Astra, Civicul este ca si inexistent tocmai pentru ca avea doar cateva motoare aspirate (foarte bune insa) si care consumau mult mai mult fata de TSI, TCe sau Ecoboost. Atata tot. Ce s-a intamplat in ultimii ani a demonstrat ca daca nu oferi motoare mici si supraalimentate ai deja un mare handicap. Traditia si prestigiul nu iti tin intotdeauna de foame, iar Honda s-a conformat.
-
@LauCalin, miercuri, 20.11.2013 00:32
Consumau mai mult ca TSI, TCE si Ecoboost ?. Tu pricepi ce spui ? Baiatu astea supraalimentate sunt motoare chinuite de turatii. Tu ca sa faci o depasire cu un 1.2 TSI trebuie sa il turezi ca pe un magar obosit si sa vezi atunci consum . Am mers cu 1.4 TSI 160 CP si consuma mai mult decat un 2.4 aspirat de 178 cp pe Kizashi.
-
Blower0, miercuri, 20.11.2013 01:24
Consumul redus la turboaspirate ESTE O ILUZIE. Raportul de benzina/aer la un motor pe benzina TREBUIE sa ramana ACELAȘI - 14.7:1 !!!!! Prin urmare, daca bag un turbocompresor, modific parametrii din ECU, ca acesta sa arunce mai multa benzina, nu? Ca raportul sa se pastreze, trebuie sa cresc si cantitatea de benzina , nu? Deci, consumul masinii e dictat in MARE PARTE de PUTEREA MAXIMA , DISTRIBUTIA puterii pe banda de turatii și MANIERA de condus!!! @@LauCalin , are o doza de adevar in ceea ce a scris mai sus.
-
Vasilica, miercuri, 20.11.2013 09:26
Deci pana la urma sunt bune sau proaste motoarele turbo?!Sau numai anumite motoare sunt proaste?Adica de la alti producatori
-
mog, miercuri, 20.11.2013 10:47
se stie de mult ca motoarele turbo pe benzina consuma destul de mult cand tragi de ele. nu e nici o noutate. in oras stau mai bine la consum fata de un aspirat mai mare, de putere asemanatoare dar cam atat. avantajul vine de la taxe, emisii, greutate ...
-
vianu, miercuri, 20.11.2013 14:10
avantajul vine de la taxe, emisii, greutate ...+ in oras stau mai bine la consum fata de un aspirat mai mare "cam atat" :D
-
dan, miercuri, 20.11.2013 14:36
O gramada de baietei praf pe la comentarii, ca de obicei. Hai sa bagam si niste info gasite pe net: -Motorul de pe Type R e momentan limitat pentru piata nipona la 280cp din motive de legislatie, plus ca mentinerea suspensiei tip torsion beam pe spate implica niste limitari in putere la randul ei -Atat 1.5-ul, cat si 2.0 beneficiaza la nivel de cilindrii de o tehnologie de racire speciala (galerii de racire in cilindrii, cum au avut la motorul de F1) care permite urcarea ratei de compresie la 10.6 pt 1.5 si 9.8 pe 2.0, adica mai mult decat orice alt motor turbo la nivelul asta pe piata. -O alta tehnologie este un sistem de racire cu apa a galeriei de evacuare integrate in bloc -toate astea plus noul sistem VTEC mult mai eficient si o injectie multi-stage a permis urcarea in ture pana la 7000 rpm si un cuplu de peste 400 Nm. sursa: http://www.pistonheads.com/news/default.asp?storyId=28882 Honda nu a uita sa mentioneze faptul ca acest Type R NU a fost planificat in momentul in care se lansa modelul hatchback. Deci tot ce s-a facut la ea a fost DUPA ce s-a lansat modelul din care se trage. Asta se traduce printr-un volum mult mai mare de R&D si prin solutii limitate. Daca bate Megane-ul RS pe circuit, asta va fi o perfromanta cu atat mai mare. Inchei prin a preciza faptul ca niciodata in istoria ei Honda nu a lansat o tehnologie prima, sau a doua, sau a treia, ci mai intotdeauna spre ultima, dupa ce respectiva tehnologie a trecut prin procesul lor de imbunatatire si de standardele lor de calitate si faibilitate. Asta s-a reflectat printr-o rata zero de defecte in zona motoarelor.
-
Blower0, miercuri, 20.11.2013 14:38
Emisiile nu vin de la lipsa turbinei. Nu e numaidecat in oras sa aiba consum mai bun.
-
dan, miercuri, 20.11.2013 14:42
A, si inca ceva. Noua cutie dual clutch cu 8 trepte, facuta integral de ei, beneficaza si de un mic bonus: are integrat un torque converter ca la automate clasice, setat sa ruleze pe plecare si pe down shift. Asta inseamna schimbari tip DSG in sus, si eliminarea neajunsurilor DSG la plecarea de pe loc sau schimbarea in jos, cand o cutie de genul asta devine neregulata in exploatare. \\sursa: http://www.motorauthority.com/news/1088567_honda-new-turbo-engines-8-speed-dct-with-torque-converter
-
SPP, miercuri, 20.11.2013 15:36
@dan, foarte interesant comentariul tau, la fel cum si detaliile din el. Drept urmare de aceste lucruri nu aflasem :D
-
Blower0, miercuri, 20.11.2013 15:49
Cui trebuie creșterea turației maxime a motorului?
-
zorro, miercuri, 20.11.2013 15:54
1,5 litri turbo 132 CP inj directa pe noul SUV compact mai mic decat CR-V. suna BINE!
-
bbb, miercuri, 20.11.2013 21:50
Bine punctat Dan. Nu o mai ardeti aiurea cu consumuri mari la aspirate ca nu este asa. Eu cu accord 2.0 benzina 155cp am scos intre Brasov si Bucuresti 4.1 % la mers normal, legal, deci se poate.
-
LEE, miercuri, 20.11.2013 23:41
Sensei dan & bbb = nu aveti cu cine discuta !!! lasati-i pe baieti sa traiasca in lumea lor, the vag world. Toate cele peste 15 milioane de motoare ( cred ca au trecut de 18-20 mil vandute ) cu tehnologie VTEC nu au avut nici un defect de fabricatie si inca, mai sunt in exploatare ( asta in cazul in care un "pinguin" nu a distrus motorul cu "intentie" ) ultima fraza e de vis, sensei dan: "Inchei prin a preciza faptul ca niciodata in istoria ei Honda nu a lansat o tehnologie prima, sau a doua, sau a treia, ci mai intotdeauna spre ultima, dupa ce respectiva tehnologie a trecut prin procesul lor de imbunatatire si de standardele lor de calitate si faibilitate. Asta s-a reflectat printr-o rata zero de defecte in zona motoarelor." NO COMMENT ! RESPECT HONDA !!! Deja pe site-urile din India, se vorbeste despre noul HONDA CR-U ( alias VEZEL ) ca va face zile fripte lui renault duster :) cool, nu ?
-
unckle, miercuri, 20.11.2013 23:57
Interesant ar fi ca Auomarket sa nu permita comentarii decat de la "clienti" cu cont, si sa si trieze conturile in functie de IP, doar asa, ca poate ii vine unuia idea de a posta de pe 5 conturi/adrese de email. Atunci ar fi simplu sa stii cine-i @mafia, samba si tot restul de cumoscatori ai minunatului sport rege romanesc : "aruncatul cu noroi". @Honda - Welcome ... a bit late...
-
VW, sâmbătă, 07.12.2013 11:54
Si inca o mare pierdere este ca in Romania nu exista un importator Honda puternic care sa promoveze puternic marca si sa vezi mai multe pe strazi!!!! Pacat ca sunt mult mai multe koreene care nu se apropie nici pe de parte de ceea ce inseamna HONDA, ei doar au copiat tehnologie pe care o revand sub logoruri lipsite de orice istorie!!!
-
@lee, vineri, 13.03.2015 21:41
Toate cele peste 15 milioane de motoare ( cred ca au trecut de 18-20 mil vandute ) cu tehnologie VTEC nu au avut nici un defect de fabricatie si inca, mai sunt in exploatare ( asta in cazul in care un "pinguin" nu a distrus motorul cu "intentie" ) asta ca nu au avut nici un defect de fabricatie sa i-o spui lui cutu. inca nu s-a proiectat masina care nu are nici un defect de fabricatie astia cu honde ca si verisorii lor lor cu subaru ( disparuti o data cu importatorul lor ) sunt talibani rau, marca mai buna ca a lor nu exista fost posesor de honda acord diesel, actual proprietar de bmw.
Citeste si
-
TEHNOLOGIE | marţi, 24 septembrieMercedes-Benz: noile modele se vor putea conduce singure până la 95 de km/hMercedes-Benz a mărit viteza maximă a sistemului său de conducere autonomă prezent la modelele sale. Astfel, toate modelele noi dotate cu acest sistem se vor putea conduce singure până la o viteză maximă de 95 de km/h. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | vineri, 20 septembrieNissan lansează o tehnologie nouă care îl avertizează pe șofer să elibereze benzile de depășireNissan urmează să lanseze un nou sistem de asistență conceput special pentru a reduce situațiile în care șoferii continuă să circule pe banda a doua pe autostradă. Noul sistem îl va avertiza pe șofer să treacă înapoi pe prima bandă după o depășire. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 5 septembrieBMW: tehnologia de schimbare a culorilor ar putea intra în producție până în 2027BMW a anunțat că tehnologia specială E Ink de schimbare a culorilor unei mașini ar putea intra în producție până în 2027. Constructorul german își dorește ca toate mașinile sale să fie dotate cu această tehnologie în viitor. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 8 augustNissan testează o vopsea specială care scade temperatura din habitacluConstructorul nipon de automobile testează o vopsea specială care scade temperatura la nivelul caroseriei, dar și în habitaclu. În prezent are o grosime de 120 de microni, dar faza de dezvoltare nu s-a încheiat. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 8 augustMercedes-Benz, primul constructor care testează sisteme de condus autonom de nivel 4 în ChinaConstructorul german de automobile a primit, în premieră, aprobarea de a testa sisteme de condus autonom de nivel 4 pe autostrăzile și drumurile publice din China. Citeste tot
Hehehe... Ce-mi place ! Asta vine ca replica la stirea de acum doua zile cand - la articolul cu facelift-ul Civic-ului - se comenta ca japonezii au numai motoare invechite... :-)))