Lexus CT200h facelift - primele imagini cu restilizarea compactei hibride
Lexus a publicat primele imagini cu faceliftul operat pe actualul CT200h. Compacta hibridă a primit noua filosofie de design a brandului, menită să sublinieze mai bine sportivitatea.
Lexus a dezvăluit astăzi două imagini ale noului CT200h. Compacta hibridă a japonezilor are parte de o restilizare importantă, realizată pentru a împrospăta aspectul general. Noul CT200h se aliniază noii filosofii de design Lexus, inaugurată de fraţii mai mari, GS şi IS.
Asta înseamnă că partea frontală este dominată de noua grilă hexagonală a companiei, de mari dimensiuni, prelungită până la nivelul spoilerului. Şi spatele este supus unei opraţiuni de retuşare estetică, oamenii de creaţie Lexus redesenând anumite linii. Profilul este dominat de un nou set de jante din aliaj.
Constructorul japonez nu a oferit detalii despre alte modificări la nivelul interiorului sau al nivelelor de echipare, însă ne putem aştepta la materiale cu o calitate îmbunătăţită şi la noul sistem multimedia.
Ansamblul hibrid de propulsie va rămâne probabil neschimbat, compus fiind din alăturarea unui motor pe benzină de 1.8 litri şi a unui motor electric de 82 de cai putere. Totul pentru a oferi o putere de 136 de cai şi un consum mixt de 3.8 litri/100 de km.
Premiera mondială a noului CT200h facelift se va consemna în cadrul Salonului Auto de la Guangzhou, China, programat să debuteze în data de 21 noiembrie.