Mercedes-Benz: "Viitorul B-Klasse electric îl va bate pe BMW i3"

Publicat vineri, 11.10.2013 12:57 de Mircea Meșter

Lansarea primului model full-electric al celor de la BMW nu îi sperie pe rivalii de la Mercedes-Benz, care anunţă un B-Klasse electric pentru 2014.

Debutul gamei "i" a celor de la BMW, care a avut loc în această toamnă la Salonul Auto de la Frankfurt, a deschis noi linii în rivalitatea dintre marca bavareză şi principalii săi competitori germani. Astfel, la o lună de la momentul lansării oficiale cu surle şi trâmbiţe a electricei BMW i3 şi a hibridului sportiv BMW i8, Mercedes-Benz anunţă că viitoarea versiune electrică a lui B-Klasse are şanse reale de a depăşi i3 în ceea ce priveşte autonomia, performanţele şi timpii de încărcare. Rivalitatea dintre cele două mărci duce astfel la progres tehnologic, totul reflectându-se în avantajele pe care clienţii maşinilor electrice le au în anii următori.

"B-Klasse Electric Drive (ED) va fi cel puţin la fel de competitiv precum principalii săi concurenţi de pe piaţă", spune Thomas Weber, directorul biroului de cercetare şi dezvoltare Mercedes-Benz. Acesta explică în continuare: "B-Klasse electric va fi o maşină care va oferi cinci locuri reale şi nu va avea constrângeri în ceea ce priveşte spaţiul din portbagaj. Autonomia va fi de 200 de kilometri - şi asta nu doar pe hârtie, ci în utilizarea normală de zi cu zi. Iar maşina va putea ajunge la o viteză maximă de 160 km/h. Cu un cuplu semnificativ mai mare de 300 Nm şi cu o acceleraţie 0-100 km/h în doar 7.9 secunde, oferim senzaţii sportive într-o maşină compactă. În plus, bateriile se vor încărca în doar trei ore".

Noul B-Klasse ED va fi lansat pe piaţă în cursul anului 2014, preţul său urmând să fie, conform declaraţiilor lui Weber, "extrem de competitiv". Spre deosebire de BMW i3, care poate fi comandat şi în versiune cu motor pe benzină care joacă rolul unui prelungitor al autonomiei, Mercedes-Benz nu are în vedere această soluţie, pe care directorul de Cercetare şi Dezvoltare al mărcii o vede ca pe un compromis nefericit: "Nu avem în plan aşa ceva. Ideea din spatele unei maşini hibride este mult mai eficientă decât cea al unei maşini electrice cu motor pe benzină care joacă tolul de prelungitor al autonomiei. Ca inginer, nu cred foarte mult în aceste compromisuri", declară oficialul german.

Versiunea electrică a lui B-Klasse va fi lansată în Europa în toamna anului 2014, odată cu prezentarea faceliftului modelului german.

Model Putere
maximă
(CP) 
Cuplu
maxim
(Nm) 
Autonomie
(kilometri) 
Timp de încărcare
(ore) 
Acceleraţie
0-100 km/hÂ
(secunde) 
Viteză
maximă
(km/h) 
Locuri
BMW i3 168 250 190 6-8 (priză 16 A)
0,5 (quick charger) 
7.2 150 4
Mercedes-Benz B-Klasse ED n/a >300 200 3 (informaţie preliminară) 7.9 160 5
  • NEDC, vineri, 11.10.2013 13:13

    E normala afirmatia celor de la Daimler luand in calcul ca au cea mai extinsa gama electrica, in frunte cu best-sellerul lor Smart EV. In fine, ca sa va faceti o idee comparativ cu acesti 2 constructori premium, Nissan avea la sfarsitul lui 2012 o autonomie de 228 km pentru Leaf. Deja in 2014 apare a 2-a generatie si va avea probabil cu 50% mai mult, ceea ce inseamna undeva la 350 km autonomie.

  • hulk, vineri, 11.10.2013 15:19

    i3 nu strluceste la niciun capitol si din cate vad nici viitorul B-klase electric. E o rusine pt marii costructori ca nici la ora actuala nu ofera macar jumatate din autonomia lui Model S de la Tesla. Multi l-au criticat pe Musk pt ca e arogant,pai chiar are motive sa fie arogant la cum merg treburile ''rivalilor''.

  • DAC, vineri, 11.10.2013 15:48

    Sa nu uitam ca cei de la Daimler au semnat un parteneriat cu grupul Renault-Nissan, iar nemtii stiu sa foloseasca acest lucru in favoarea lor.

  • dan_grc, vineri, 11.10.2013 17:37

    In primul rand i3 nu dispune de cine stie ce autonomie, deci nu este greu de depasit in aceasta privinta, in privinta tehnologiei de constructie a caroseriei se schimba situatia, viitorul clasa B electric va folosi caroseria actualului model, care este una clasica, i3 are materiale superioare, plus ca nici nu le vad in aceeasi clasa.