Carlos Ghosn: "Colaborarea Renault-Nissan cu Daimler se află deja în ADN-ul nostru"

Publicat miercuri, 11.09.2013 16:27 de Mircea Meșter

Carlos Ghosn și Dieter Zetsche au reconfirmat la Frankfurt partneriatul dintre Daimler și Renault-Nissan, detaliind câteva dintre proiectele comune ale celor doi constructori.

Daimler și Renault-Nissan au reconfirmat planurile pe care alianța strategică dintre cele două companii au pus-o la punct acum trei ani. Într-un eveniment care a avut loc miercuri la Salonul Auto de la Frankfurt și la care a fost prezent și Automarket, Carlos Ghosn și Dieter Zetsche, președinții celor două companii, au detaliat câteva dintre dedesubturile acestei colaborări și au anunțat faptul că proiectele comune se află în continuare în dezvoltare.

COLABORARE FOARTE STRÂNSĂ

Astfel, noile generații Smart/Twingo care vor fi produse pe aceeași platformă, dezvoltarea comună a motoarelor cu patru cilindri, modelul compact Infiniti anunțat de conceptul Q30 și bazat pe platforma MFA a lui A-Klasse și producția unei platforme comune pentru modelele cu tracțiune față se află în continuare pe ordinea de zi a parteneriatului germano-francez: "Am început colaborarea prin trei proiecte și astăzi am ajuns să avem zece. Nu suntem împreună pentru a căuta proiecte, ne-am aliat pentru a le dezvolta pe care deja le aveam în lucru. În plus, masa e plină de proiecte viitoare care pot fi dezvoltate în comun", a spus Carlos Ghosn în fața jurnaliștilor. 

Brazilianul care conduce destinele Renault-Nissan a dat câteva detalii despre mecanismele de funcționare ale colaborării dintre cele două părți: "Ne întâlnim de cel puțin o dată pe lună, fie că o facem la Tokyo, Frankfurt sau Beijing, iar birourile noastre au de asemenea întâlniri proprii. Colaborarea noastră cu Daimler se află în ADN-ul corporației. În orice zi, la orice oră, angajații noștri pot să aibă videoconferințe cu omologii lor din Germania pentru a stabili liniile proiectelor în dezvoltare", spune Carlos Ghosn.

MERCEDES ȘI INFINITI ÎȘI VOR PĂSTRA IDENTITATEA

Chiar dacă parteneriatul strategic dintre Daimler și Renault-Nissan pare a fi unul concurențial în anumite zone ale pieței - viitorul model compact Infiniti va fi construit pe aceeași platformă cu cea a noului Mercedes-Benz A-Klasse, de exemplu - cei doi oficiali consideră că nu există motive de îngrijorare pentru niciuna dintre părți. "Când poți să scoți mai multe beneficii evidente decât potențiale dezavantaje dintr-un astfel de proiect, totul are sens", a spus Dieter Zetsche, care spune că relația dintre Daimler și Renault-Nissan este una "foarte rațională": "Ne aflăm într-o relație deschisă și nu ne este frică să discutăm fără opreliști despre proiecte și dificultățile lor, de exemplu".

Opinia oficialului german este împărtășită și de Carlos Ghosn, care spune că brandurile implicate în colaborare își vor păstra foarte clar identitatea de marcă: "Confuzia este inacceptabilă. Iar noi am demonstrat că se poate: la crearea alianței Renault-Nissan, au fost voci care spuneau că produsele celor două mărci se vor canibaliza. Nu a fost cazul", spune omul din spatele Renault-Nissan.

Întrebat dacă parteneriatul dintre cei doi constructori nu este unul forțat având în vedere diferențele de poziționare pe piață între Renault și Mercedes-Benz, Carlos Ghosn a răspuns tranșant: "Nu există o problemă reală pe această temă. Calitatea nu este incompatibilă cu aspectul abordabil al unei mașini. Altfel spus, dacă o mașină este ieftină, nu înseamnă că ea nu este construită la o calitate foarte înaltă. Pe piață există mașini scumpe de calitate proastă și mașini abordabile de calitate excelentă"

UN PLAN CURAJOS PENTRU 2017

Pe lângă proiectele aflate astăzi în dezvoltare, cei doi constructori colaborează cu Ford pentru dezvoltarea mașinilor electrice care beneficiază de tehnologia celulelor de combustibil pe bază de hidrogen. Conform celor doi oficiali, ținta de a dezvolta un prim model cu preț abordabil până în 2017 rămâne în picioare: "Obiectivul nostru este de a dezvolta procesele de producție în masă astfel încât prețurile finale să coboare. <Abordabil> înseamnă, în acest context, că vom încerca să tăiem cât se poate din diferența de preț dintre o mașină electrică de acest tip și una echivalentă cu motor termic. În plus, e nevoie de infrastructură, iar asta nu se poate rezolva decât la nivelul guvernelor. Astăzi poți să faci mașina electrică perfectă, dar pur și simplu nu ai ce să faci cu ea pentru că nu beneficiezi de ajutorul infrastructurii", încheie Dieter Zetsche.

  • eu, miercuri, 11.09.2013 21:20

    La aceasta anvergura, e singurul parteneriat care functioneaza cu adevarat.

  • Frankfurt 2013, duminică, 15.09.2013 23:35

    Renault Zoe - Winner 'Best new EV' at IAA Frankfurt 2013 https://www.youtube.com/watch?v=Kmf7rt-ydMM

  • info, duminică, 22.09.2013 15:51

    Video highlights from Ghosn-Zetsche Frankfurt media briefing http://www.youtube.com/watch?v=14LBXsipRew#t=53