Fabrica Saab a fost redeschisă de noul proprietar al mărcii
National Electric Vehicles Sweden, noul proprietar al mărcii Saab, a decis redeschiderea fabricii din Trollhattan. Producția ar putea fi repornită până la sfârșitul anului.
Saab ar putea să producă din nou automobile, spune publicația suedeză Aftonbladet, dar întoarcerea din morți a modelului 9-3 va avea loc în condiții speciale. Principala schimbare este deținătorul mărcii, National Electric Vehicle Sweden, care a decis să redeschidă fabrica și a chemat aproximativ 180 de foști angajați Saab înapoi la fostul lor loc de muncă. Planul lor este să pregătească toate utilajele pentru producție și să demareze construcția unui lot de test, pentru a verifica nivelul de calitate obținut și a preveni eventualele probleme ulterioare. Ce vor produce? Saab 9-3, spune publicația Aftonbladet, ai căror editori susțin că suedezii vor trece la treabă încă din septembrie.
Spre deosebire de reacțiile unor oficiali în situații similare, ofițerul de presă al NEVS a declarat că modelul care va fi produs de uzina din Trollhattan va fi aproape identic cu vechiul 9-3, urmând să primească un facelift ulterior. Practic, Mikael Ostlund a confirmat întoarcerea în producție a lui Saab 9-3. Din păcate pentru NEVS și fanii mărcii Saab, respectivul model a debutat pe piață în 2002, ceea ce ar impune o serie de probleme în materie de respectare a normelor de poluare și de siguranță, pe lângă partea estetică, din ce în ce mai importantă la achiziția unui nou model.
Introducerea modelului 9-3 în producție cu o motorizare cu ardere internă reprezintă o schimbare majoră de strategie pentru cei de la NEVS. Inițial, aceștia vroiau să producă vehicule electrice, modelele cu combustie internă care purtau sigla Saab nefiind interesante pentru aceștia, din moment ce și numele companiei specifica obiectul producției – vehicule electrice. Din fericire, cei de la NEVS n-au renunțat cu totul la planurile lor, versiunea electrică a lui Saab 9-3 fiind în lucru și așteptând lansarea de anul viitor, potrivit publicației suedeze.
Via WCF | Aftonbladet
-
auto, vineri, 16.08.2013 12:47
Excelenta veste...sper sa fie reala,un Brand ca SAAB un trebuie sa moara!
-
Misha, vineri, 16.08.2013 12:59
Si mai este o veste buna! Aceea ca SAAB redevine, dupa multi ani o marca suedeza!
-
Azazel, vineri, 16.08.2013 13:55
Eu zic ca de partea estetica nu e nevoie sa se atinga. Este poate unul din putinele lucruri cu care SAAB se mai poate identifica in prezent.
-
LR, vineri, 16.08.2013 13:58
Ma bucur pentru Saab. Au niste masini speciale, dar mai trebuie lucrat la tehnologie.
-
gelu, vineri, 16.08.2013 17:14
gradul de siguranta si normele de poluare sunt marile semne de intrebare. Iar la design pot "bate pasul pe loc". Personal e singurul model de pe piata care inca ma intriga. N-as putea spune ca imi place sau ca imi provoaca emotii dar mi se pare a fi ultima reduta in fata mondializarii designului auto, ce ajunge ca o masina sa fie aparitie terna necesara a place oricui de pe orice continent sau ca un compromis financiar in care principala grija a constructorilor este sa mai obtina o miime de procent de profit doar sa nu cheltuie prea mult cu matritele de caroserie. si mai sper sa nu lase balta ideea unui model electric. E o chestiune de principiu ...dar daca e tradare sa o stim si noi :))....insa daca de asta (de unitatea clasica cu motor cu ardere interna) depinde supravietuirea unei legende de ce nu... ah...era sa uit de angajatii ai companiei care sunt sigur ca vor veni la munca cu speranta in suflet si vor pleca acasa cu cateva mii de coroane in buzunar.
-
ztele, vineri, 16.08.2013 19:32
@gelu: Siguranta nu va fi niciodata o problema pentru Saab. Pe alte canale citisem ideea unui motor Turbo + Electric.
-
mowgli, vineri, 16.08.2013 19:37
Excelenta veste, poate cea mai buna de anul acesta. In RO nu prea vezi SAAB insa afara e plin de ele, de la legendarul 900 la 9000 si 9-3, sunt foarte comune si asta nu poate decat sa ma bucure. Eu sper sa tina productia pe picioare ani buni pentru ca au de ce. Au istorie, au rezultate in motorsport, au un design si o filozofie de constructie aparte si pe asta trebuie sa se axeze, pe nise. Mai ales acum cand deja lumea incepe sa se sature de VAG-uri argintii si frantuzisme trase la xerox.
-
gelu, vineri, 16.08.2013 19:59
@ztele semnele de intrebare nu erau ca o contestare a capacitatii celor de la SAAB sa faca masini sigure sau cu un nivel al poluarii rezonabil ci doar observam ca sunt singurele lucruri la care vor avea mult de lucru (ca timp si bani)
-
AndreiRN, vineri, 16.08.2013 23:39
In sfarsit Chinezi se pun pe treaba. Vor trimete elemente de asamblare semanatoare cu GM/Volt si curand vor vinde Saab electric. Felicitari
-
LauCalin, sâmbătă, 17.08.2013 01:30
Vestea asta e mai buna decat cea cum ca Volvo va renunta la motoarele Ford. Nu pot decat sa ma bucur foarte mult.
-
x3, sâmbătă, 17.08.2013 14:32
pana nu vor pune iar motoare fiat pe ele nu se vor ridica la adevarata lor valoare!
-
inexorabil, sâmbătă, 17.08.2013 21:36
Actuala carcasa 9-3 este proprietate intelectuala GM (daca s-ar apela la platforma PhoeniX, ar fi altceva). De asemenea, motorul pe benzina pe care l-ar putea folosi chinezii apartine familiei Ecotec, ca altul n-ar avea de unde. Imi pare rau pentru fanii Saab si pentru ura lor oarba fata de fostul proprietar american al marcii, dar, ori fara sa-si dea seama, ori dispretuind adevarul obiectiv, ei sunt in realitate utilizatori...GM. De fapt, cam tot ce inseamna ideologie de constructie, siguranta si acrobatie la Saab s-a bazat pe concepte GM chiar si inainte de achizitie (1989). Iata numai trei dovezi: www.youtube.com/watch?v=l-7ZmsBXBOk www.youtube.com/watch?v=cOVfyq89V7k www.youtube.com/watch?v=WzhJfGwt16Y. Mai mult, bordul orientat catre sofer (idee de origine aeronautica) a aparut la Buick Riviera in 1971. Pana si centura de siguranta a fost introdusa in premiera mondiala de catre Nash Motors, companie al carei fondator a invatat meserie de la...Buick. In concluzie, Saab este o marca de valoare, dar nu si originala.
-
CCC, sâmbătă, 17.08.2013 22:21
Si totusi Sabb nu moare :))) unde e SaabCuantic sa ne mai scrie niste romane ,,d'ale lui''.
-
dan_grc, duminică, 18.08.2013 00:17
@ztele Este o veste buna adevarat, nu ma asteptam la asta, dar dupa parerea mea vor persista niste probleme, nu stiu dc n-ar trebui sa-si faca cineva griji in privinta unor actualizari de tehnica sau de design cand tocmai vanzarile slabe i-au dus in situatia actuala, Saab 9-3 chiar este un model invechit, daca acest model n-a salvat Saab cand era proaspat, la 2-3 ani dupa lansare, dc s-ar intampla altfel acum cu doar cateva modifcari la interior? Trebuie sa se faca diferenta intre entuziasm si realitate, peste un an-doi vor ajunge din nou in aceeasi situatie, e nevoie de modele complet noi, un model din 2002 cu modificari la motor pt a respecta normele de poluare si altele la interior nu cred ca va produce minuni, plus ca nu cred ca va fi mult mai ieftin decat concurenta incat sa faca diferenta la acest aspect, sa ne uitam la Volvo, cate miliarde s-au invesitit pana acum si sunt in continuare pe minus, inca n-au profit, poate vor avea, gama de modele evolueaza si sunt pe drumul cel bun, ori Saab cu 9-3 restilizat din 2002 nu vad ce-ar putea sa schimbe, concluzia mea este ca Saab se va afla in continuare intr-o situatie incerta, fara investitii serioase.
-
ztele, duminică, 18.08.2013 12:33
@inexorabil: n-am ce sa adaug. GM a inventat mersul pe jos. p.s.: NEVS sunt japonezi. @dan: modelul asta, din cate am inteles, e doar intermediar.
-
ztele, duminică, 18.08.2013 14:49
GM n-a stiut ce sa faca cu Saab. Defapt ce vorbesc, GM n-a stiut ce sa faca cu GM. Managementul asta american este incredibil, de-aia Volvo o duce mult mai bine de cand a iesit de sub tutela Ford.
-
men, duminică, 18.08.2013 14:57
Samsaria iti da o nota de superioritate falsa cateodata... ai impresia ca intelegi managent la nivel de corporatie! Cand eram copil vindeam guma turbo la suprapret colegilor de clasa, din pacate nu am ajuns CEO la nicio multinationala :)
-
ztele, duminică, 18.08.2013 15:18
Nici eu n-am ajuns. O fi prost facuta lumea. Dar incerc, niciodata nu-i prea tarziu ;-)
-
mowgli, duminică, 18.08.2013 15:32
Detroit-ul e in faliment, stirea e cu 2,3 stiri mai jos fata de asta. Cred ca asta spune tot despre managementul american. Oricat de mare admirator as fi al masinilor americane, un lucru e clar, nu stiu sa faca masini cu finisaje placute, functionale si durabile, motoare economice si avansate tehnologic iar virajele sunt inca un mister pentru ei, motiv pentru care apeleaza la nemti si englezi si merg pe Nordschleife. Masinile americane au avut un deosebit succes pana cand au vazut consumatorii alternativele europene si japoneze. E ca si cum produci televizoare color intr-o piata controlata de tine si toata lumea te venereaza pana cand apar altii pe piata cu LED-uri 3D cu conexiune la internet, camere video si alte prostii. E simplu, de ce sa am consum de 30l/100km pe 200 de cai cand pot avea un consum de 15-20l/100km pe 300 de cai? Ca au avut inovatii, ca au o pasiune si ca stiu sa creeze legende asta nimeni nu poate sa conteste. Dar cand vine vorba de facut masini banale, alea de le cumpara oamenii ce isi iau masina sa mearga din punctul A in puntul B, habar nu au si asta pentru ca prea s-au umflat in pene si au pastrat o reteta timp de 40 de ani crezand ca va funtiona oricand.
-
inexorabil, luni, 19.08.2013 00:55
Si masinile alea care merg "simplu", in linie dreapta, de la A la B (oamenii pomeniti de tine sunt orice, @mowgli --- pragmatici, praxiologi, deterministi, utilitaristi, realisti etc. --- numai detinatori de cultura auto nu! stii cum se spune: destepti, da' multi!), cu consum de 0,000...litri si musculatura de XXX...CP, vor ajunge si ele sa fie vandute colectionarilor peste 50 de ani si sa fie estimate la zeci de mii de euro bucata, ba inca mai scumpe decat atunci cand erau noi?! De pilda, ma si vad amator de Passat actual in jurul lui 2050. Se implineste anul de cand ma lupt cu crancene preconceptii despre "americane". Cel mai adanc regret este ca nu m-am simtit intotdeauna sustinut de micro-comunitatea care credeam ca exista aici... Scuza-ma, @mowgli, dar tu pedalezi exact pe contrariu. Americanii nu stiu sa faca interioare placute ochiului?!?! Vai de mine, pai uita-te, de pilda, la prima generatie de Buick Riviera, din anii '60. Adevarul incontestabil este ca le da clasa multor modele europene/japoneze din ziua de azi! Materiale de proasta calitate, manopera indoielnica, fiabilitate redusa?!?! Da' ce, GM sau ceilalti doi colosi americani gandeau economicos in acea perioada; invocau cumva stringenta reducerii cheltuielilor de productie sau eficienta finalizarii pe unitatea de timp? Inapoiere tehnologica????? Unde s-au nascut geamurile electrice, de exemplu? Pai cand GM cocheta cu touchscreen pe masini de serie, europenii inca invarteau la macara ca sa deschida geamurile. Doar Lancia, Renault si Aston Martin au aratat ceva sclipici tehnologic, ceea ce se observa cu ochiul liber in conceptele lor. Despre abilitatea de a vira, ai flescait-o urat. Din cate stiu eu, drift-urile au fost nascocite de un japonez, dar americanii le practicau cu public inca din anii '50. Logic, doar nu cu masini rigide. Departamentele lor ingineresti si de arhitectura (am renuntat sa mai scriu "design") sunt cele mai moderne din lume, iar cine a mers macar o data cu o get-beget "americana" intelege la ce ma refer... Pomenesti de Nurburgring...N-are rost sa pomenesc eu de evolutiile lui Corvette si Viper. Sa nu intindem coarda pe tema, ci sa ne limitam la o simpla constatare, accesibila oricui. In privinta consumului, s-a exagerat intotdeauna; a fost suficient sa raspandeasca mituri din burta cativa ignoranti maltratati de ura vinetie contra a ceea ce nu pot intelege in substanta (evident, n-au condus masinile incriminate) si toata lumea le-a preluat sincron, gata rumegate si pentru ea...Dar supercarurile europene sau diviziile de performanta ale "triadei" ? Sigur acestea consuma cu pipeta...E-he, moravuri grele! Motoare...Cea mai reputata publicatie auto din lume (si, totodata, cea mai veche) --- Ward's AutoWorld --- si-a desemnat primele zece motorizari preferate la nivel mondial ale secolului trecut si ghici ce: cinci sunt americane! Nu, nu este vorba despre discriminare pe criterii preferential-nationaliste, deoarece cele zece motoare selectate nu sunt aranjate intr-o ordine anume, ci sunt nominalizate la gramada si sunt considerate valoroase in functie de caracteristicile lor aparte. Motorizarea care imi place mie se invarte si ea pe acolo. Una peste alta, unitatea de masura a calitatii totale ramane...vizita la service. Este drept, Opel se afla in cap de lista. Dar, fie si numai pentru acest aspect, GM trebuie apreciata, in definitiv pentru stiinta de a imbina lucrurile bune cu cele rele, astfel incat sa ofere fiecarui automobilist sansa (nu doar posibilitatea) de a alege cu mintea si a hotari cu inima (sau invers!). PS: Ooo, te salut cu reverenta, "prietene" @men. De cand nu ne-am mai bestelit, pardon, gratulat? Niciodata nu ti-am multumit pentru "aprecierile" tale la adresa mea. De! sunt un ingrat...
-
mowgli, luni, 19.08.2013 03:50
@Inexorabil in primul rand toata stima pentru pasiunea de care dai dovada si pe care ti-o impartasesc, pana la un anumit punct. N-am specificat ca daca n-ar fi Romania cu ale sale impozite (platesti pt un motor de 2500cmc cat pentru 4 de 2000) si cu preturi de carburant controlate de alte interese decat de simpla disponibilitate a resurselor, mi-as lua oricand o masina americana pentru ca ma atrag si m-au atras intotdeauna. Insa, vad ca nu mi-ai citit postul temeinic. Eu n-am spus ca nu au interioare frumoase, ci de proasta calitate si asta nu atunci, ci acum. Acum in anii 2000 sunt de o calitate foarte proasta. Tehnologie? am precizat si asta, nimeni nu contesta inovatiile aduse de ei, dar majoritatea in favoarea confortului, uita-te la injectia mono-punct , mandrie nationala cand la noi era deja depasita. Consumul e un mit? Cum poate fi un mit cand ai o masina inapoiata tehnologic cu 8 cilindri de 5.700 din care au scos 300 de cai? cum sa fie mituri cand citesc pe site-uri in care utilizatorii isi declara consumurile si vad aceleasi cifre astronomice, vad cifre date de producator, imense, insa tu spui ca-s mituri. Ok, dar de ce ar exagera producatorul? Haide sa vorbim despre viraje, in 50 nu stiu ce drfturi faceau americanii dar eu nu vb de drifturi oricum. In America secolului 21 iti cumperi lejer masina cu arcuri lamelare. Una dintre cele mai ravnite masini din lume, e pe arcuri lamelare. Nu ai cum, dar pur si simplu nu ai cum tehnologic vorbim, ingineresc vorbind sa ai abilitati de viraj, distributie a maselor samd mai bune decat un sistem de suspensie independent cu arcuri elicoidale, cred ca nici macar cand vorbim de bara de torsiune nu putem discuta. De ultimele modele putem vorbi de perfomante dar la majoritatea au fost implicati ingineri englezi sau germani. Asta la Ford GT , Cadillac CTS-V si daca nu ma insel la Corvette la fel. Ca si americanul si ca si mine de ce nu, ai pus botul la ce ofera industria auto americana, si pe buna dreptate. Dar uita-te la comentariu tau, vorbesti de ani si vremuri de mult apuse. Inovatii au fost, motoare puternice au fost si performante la fel.Acum americanul cauta altceva si nu mai gaseste si pt asta industria e unde e acum, doar nostalgia a tinut-o in viata multi ani. In incheiere, uita-te la orice test, orice review cu o masina americana vs ceva european. Chiar si facut de americani, vezi 300C SRT vs M5 si AMG, vezi CTS-V vs restu. Si nu in ultimul rand, iti recomand cu caldura documentarul facut de Clarkson "the good , the bad, the ugly" e pe youtube. Vezi cateva comparatii SUA vs restu si ai sa intelegi poate, ca si mine, ca sunt destule neajunsuri in masinile americane insa cu toate astea, tot as vrea una... doua... trei
-
mip, luni, 19.08.2013 05:21
salut baieti ... sint cum sint americanii ... dar sa stiti ca nu-s chiar de lepadat ... masinile lor sint construite pt confort ... si aci se are in vedere suspensie, directie, spatiu interior, motorizari, cutii viteze, etc. cele europene ofera un compromis foatre bun intre confort si sportivitate. poate ca multe din cele expuse sint adevarate insa cu una nu prea's de acord: consumul/eficienta motoarelor ... asa cum sint ele, aspirate ori supra-alimentate, turbo ori ba, e clar ca sint eficiente !!! problema lor, a americanilor, e ca pe o masina pe care era suficient un motor de 2.000 -2.400 cmc ei puneau unul de 3.300 - 3.500 cmc sau chiar mai mare !!! si asa consumatorul european s-a speriat ca masina americana consuma mult ! pai cum sa nu consume ? ai un "tanculetz" de 2 tone cu un motor V6 sau V8 ... pai nu e normal sa traga gaz ? si un motoras mic in 4 cilindrii daca e solicitat consuma cit un V6 !!! personal am avut un motor de 3.300 cmc (160cp) si consuma in oras 14L% iar pe autostrada, la viteza constanta pe cruise-control, lua sub 8, cea mai buna valoare a fost de 7.5L% obtinuta pe un drum de 550 km de autostrada (la 120 km/h, erau 2.100 rpm, cutie de vit. automatica cu 4 vit. !) ... asa ca, dupa parerea mea, e o diferenta in a spune ca un motor nu e eficient si a spune asa la modul general ca o masina consuma mult ... trebuie facuta o diferenta ... cit depre puterile motoarelor ... nu ii acuzati doar pe ei ... priviti la diferenta de cilindree de la bmw si mercedes ... veti vedea ca mercedes ofera gamele de puteri pe motare mai mari decit cele de la concurenta ... specialistii stiu mai bine de ce. nu are rost sa ne batem noi capul cu asta ... pt saab ... le doresc succes ... le inteleg miscarea, au nevoie de lichiditati, de nu vind nu intra banii ... probabil ca vor intra pe piata cu ceva mai vechi, ce nu necesita mari investitii si apoi vor veni cu nouati ... sper sa se indrepte si spre alte piete nu doar spre cele traditionale ca sa vinda cit mai mult ... depinde mult si de preturile cerute, de vor fi ca inainte de colaps, nu le va fi usor ... altfel ... se vor da definitv la fund ...
-
inexorabil, luni, 19.08.2013 11:55
@mowgli, realizez ce inseamna GM-ul de astazi...Adica nimic! Daca GM ar fi achizitionat Saab in anii '60 sau '70, fara indoiala astazi ar fi fost o asociatie teribila, impletindu-se geniul mecanic al suedezilor cu apetenta tehnologica a americanilor, pe ambele companii caracterizandu-le ingeniozitatea inovativa si taria de caracter...Saab si-a construit o identitate solida pe principii GM, dupa cum am subliniat in primul meu post de aici, deci apropierea de uriasul din Detroit era fireasca in fond...Unele colaborari sunt binevenite (insa cea cu NEVS...dati-mi voie sa ma indoiesc puternic ca va iesi ceva viabil), dar cu conditia sa fie initiate la momentul oportun, nu cand cel mai potent dintre parteneri incepe deja sa alunece pe panta alienarii calitative (concret, scanteia declansarii dezastrului a constituit-o concedierea absurda in 1988, de catre GM, a lui Buick Grand National, cel mai rapid sedan din lume la acea vreme, care promitea o isterie comerciala in masa). Automat il va trage si pe celalalt, mai slab, dupa el. O istorie ne-patimasa a automobilului putem gasi pe www.motorera.com. Inclusiv despre suspensiile alea buclucase de care amintesti. PS: Am asteptat ca oxigenul vital interventia ta lamuritoare, @mip. Drumuri bune tuturor! (ma mir ca ai uitat de formula ta consacrata :P)
-
mip, luni, 19.08.2013 23:43
m-am prea grabit sa termin si am uitat ... scuze ... o spun acum ! DRUMURI BUNE TUTUROR ! indiferent ce masina conduceti ...
-
Devorattor, marţi, 20.08.2013 14:36
Da, e o veste excelenta, dar la capitolul design sper ca cei de la NEVS sa nu modifice nimic! Poate doar un pic pe la calitatea materialelor de la bord s-ar putea umbla un pic, in rest...SAAB sa ramana SAAB!
-
lavrenty, luni, 05.01.2015 17:14
?
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
Interiorul trebuie actualizat putin, in rest de design sa nu-si faca probleme.