Hyundai i10 - noua generaţie promite o revoluţie în segmentul său

Publicat miercuri, 07.08.2013 10:40 de Sebastian Toma

Hyundai a prezentat primele imagini oficiale ale noii generaţii i10. A doua generaţie a modelului de segment A va debuta la Salonul Auto de la Frankfurt.

Hyundai i10 va primi o nouă generaţie la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul a fost schimbat complet, fiind desenat şi dezvoltat în Europa. Noua generaţie vine la cinci ani de la apariţia predecesorului său şi marchează un salt mare pentru Hyundai în segmentul A. Producătorul din Coreea de Sud se mândreşte cu cel mai mare portbagaj din segment şi cel mai mare spaţiu pentru picioarele pasagerilor din spate, graţie caroseriei mai lungi şi mai late. Ampatamentul a crescut cu doar cinci milimetri, i10 rămânând în limitele segmentului. Caroseria lui i10 a crescut în lungime cu 80 de milimetri şi în lăţime cu 65 de milimetri, pe când înălţimea sa a scăzut cu 50 de milimetri faţă de modelul anterior.

ESP ŞI AIRBAG-URI CORTINĂ ÎN STANDARD

Lista de dotări opţionale ale noului i10 include numeroase elemente noi pentru modelul coreean, de la volan încălzit şi îmbrăcat în piele, la tempomat cu limitator de viteză, airbag-uri cortină în standard, ESP şi climatizare cu reglare automată. Bineînţeles, nu toate elementele de mai sus vor veni în standard, dar modelul de serie va avea ESP şi o suită de airbag-uri încă de la versiunea de bază. Ne aşteptăm ca nivelul echipamentelor tehnologice să crească semnificativ faţă de generaţia precedentă. Pentru moment, Hyundai nu a dezvelit nicio imagine a interiorului noului model.

Pe latura tehnică, reprezentanţii producătorului din Coreea de Sud sunt zgârciti cu detaliile, însă zvonurile anunţă o gamă de motorizări care include unităţi de 1.0 şi 1.25 litri. Acestea sunt versiuni modificate ale propulsoarelor găsite pe generaţia actuală a lui i10, care au ajuns să consume mai puţin şi dezvoltă mai mulţi cai putere. O mare schimbare anunţată pentru i10 este la nivelul suspensiei, care a fost reconfigurată pentru a livra mai mult confort şi un nivel superior de manevrabilitate. Printre schimbările aplicate se numără repoziţionarea amortizoarelor spate şi introducerea unei noi platforme. Ţinta celor de la Hyundai a fost să ofere o experienţă apropiată de cea a unui model de segment B.

DEZVOLTAT ŞI PRODUS ÎN EUROPA

Noua generaţie a lui Hyundai i10 este primul model de segment A produs de Hyundai în Europa. Producţia va debuta în septembrie, la fabrica Hyundai din Izmit, Turcia. Proiectarea, testarea şi dezvoltarea modelului i10 de generaţie nouă a fost realizată la centrul Hyundai din Russelsheim, pentru a asigura compatibilitatea sa cu cerinţele consumatorilor europeni.

Via Hyundai

  • Stefan, miercuri, 07.08.2013 11:07

    E, asa da! Alta viata! Arata mult mai bine si chiar imi place!

  • Thor, miercuri, 07.08.2013 11:36

    Traiasca copy-paste-ul. Traisca grila fata Ford

  • unu, miercuri, 07.08.2013 12:02

    @Thor - si la Ford traiasca grila fata Aston !!!!!

  • Catalin, miercuri, 07.08.2013 12:26

    la Ford s-ar putea sa fie inversat trapezul, asa a aparut si acel reper in negru (parasoc, ornament, "bara" de protectie cum i-o zice) care vine posibil de la Peugeot sau Gr. Punto. Dar nu mai conteaza, daca nu exista copyright pe el, il pun toti

  • razvanis, miercuri, 07.08.2013 12:41

    Ce text anost si insipid, aceleasi gogosi la fiecare troaca de asta cand primeste model nou. Suspensia setata pentru confort superior si manevrabilitate ... pe dracu ...

  • Obezu, miercuri, 07.08.2013 13:04

    Si care e revolutia?

  • momo, miercuri, 07.08.2013 13:28

    fiesta vine cu genul asta de revolutii de prin 2009

  • @momo, miercuri, 07.08.2013 13:33

    compari mere cu pere.fiesta e clasa mica pe cand i10 e clasa mini.s-ar bate teoretic cu ford ka.la hyndai exista i20 care se in clasa cu fiesta.masinuta arata ok ,sa o vedem insa si live.

  • Ovidiu, miercuri, 07.08.2013 14:01

    Mi se pare mie ca vad discuri frane pe spate ? Ce masini din aceeasi clasa, aceleasi motoare mai au asa ceva pe spate ?

  • MRC, miercuri, 07.08.2013 15:37

    Tare sunt curios cum arata interiorul. Exteriorul, personal, chiar imi place. E o masina de oras care "tipa" ca vrea sa arate ca fratii mai mari. Actualul i10 a capatat forma dupa facelift, insa interiorul era un pic fad. Ramane de vazut la ce preturi se va vinde aceasta masinuta in Romania (in UK preturile incep de la 8500 de lire) si cum va veni echipata. Din ce este scris pe siteurile auto straine, si interiorul va fi unul calitativ, cu multe spatii de depozitare, cu spatiu suficient pentru pasagerii spate si cu materiale moi.

  • joe21, miercuri, 07.08.2013 20:04

    de la ultimile aparitii gama hyundai,,au sarit calul serios cu preturile,,,aceeasi clasa i30 mai scump decat un golf!,,,noul santa fe..40 mii euro,,schimbata doar caroseria,,,motor si cutie,,aceeasi din vechea generatie!...hmm..in asia nu se simte criza oare?

  • Thor, miercuri, 07.08.2013 22:27

    @unu Macar Aston a fost a lui Ford si acum mai are 10% din actiuni

  • Anonim, miercuri, 07.08.2013 22:31

    Si actuala generatie de i10 are discuri de frana pe puntea spate, in dotarea standard. i10 a fost si va ramane probabil o masina ok pentru oras si imprejurimi.

  • AlinC, miercuri, 07.08.2013 23:03

    Toate masinile arata la fel. Nu mai au personalitate, decat cele premium.

  • plictisit de hyundai, joi, 08.08.2013 00:06

    Un trocarici este, un trocarici va ramane ! Un mini mai prost ca asta, rar ti-e dat sa vezi in ziua de azi. Macar la generatia urmatoare nu vor folosi numai toporul, ci si pila. Poate vor conecta si volanul la roti ! uraaa !!!

  • dorin, sâmbătă, 10.08.2013 22:39

    io cand vad masina asta ma gandesc la noul Clio, si alte elemente cunoscute de pe la altele....

  • hy mic, joi, 22.08.2013 13:45

    A inceput si asta sa creasca... Ce gogosi rasuflate: "Motor mai mic, dar mai puternic si mai economic". Iar linia a evoluat spre Fiat-Giulia-Mercedes, cu geamuri mici-mici pe laterale spate, mie nu-mi plac.