Tribunalul administrativ din Versailles a decis: Franţa trebuie să reia înmatriculările Mercedes-Benz
Mercedes-Benz ar putea să câştige lupta cu guvernul francez privind înmatricularea vehiculelor echipate cu vechiul tip de refrigerant, deoarece un tribunal din Versailles a decis în favoarea deblocării înmatriculării respectivelor automobile. Până la aplicarea efectivă a deciziei, guvernul a ripostat, declanşând clauza de savgardare.
Mercedes-Benz ar putea să rezolve problema înmatriculărilor blocate din Franţa fără intervenţia Comisiei Europene, informează Auto Actu. Mai precis, Tribunalul Administrativ din Versailles i-a ordonat guvernului de la Paris să deblocheze înmatricularea modelelor Mercedes-Benz care folosesc refrigerantul interzis în prezent, R134a, deoarece nu a notificat Comisia Europeană de această intenţie înainte de a o aplica. Tribunalul respectiv a considerat că guvernul a aplicat ”măsuri excesive” şi unilaterale, iar judecătorul spune că are ”îndoieli serioase” privind legalitatea deciziei respective, din moment ce Comisia Europeană nu a fost încă notificată de faptul că Mercedes-Benz nu respectă directiva privind noii refrigeranţi, ceea ce face măsura francezilor să nu fie necesară sau justificată.
Directiva CE privind interzicerea folosirii refrigerantului R134a începând cu prima zi a anului curent prezintă un articol care îi permite unui stat membru UE să suspende înmatriculările modelelor despre care are suspiciuni că prezintă risc pentru sănătatea clienţilor, siguranţa publică sau siguranţa mediului. Însă, înainte de implementarea acestei decizii, statul membru UE trebuie să notifice şi să justifice intenţia sa în faţa Comisiei Europene. Fără acest pas, acţiunile statului respectiv pot fi contestate cu uşurinţă, indiferent de corectitudinea deciziei. Antonio Tajani, comisionar european pe probleme de industrie, a solicitat guvernul francez să respecte această procedură pentru a nu încălca normele europene. Însă, în ciuda acestei solicitări, guvernul de la Paris nu a motivat Comisia Europeană privind decizia sa.
Tribunalul de la Versailles a decis să oblige guvernul să suspende imediat interdicţia de a înmatricula vehicule care nu respectă norma privind folosirea noului refrigerant, HFO-1234yf, fiind acordate zece zile pentru recunoaşterea solicitării Mercedes-Benz privind certificarea europeană primită de vehiculele sale acordată de KBA, echivalentul german al RAR-ului, care va duce la revenirea la normal în privinţa înmatriculării vehiculelor în cauză. În prezent, există 4.518 unităţi Mercedes-Benz în Franţa a căror înmatriculare a fost blocată de această decizie, dintre care peste 2.000 aşteaptă livrarea la clienţi.
UPDTATE 16:30: Franţa a declanşat procedura de salvgardare împotriva deciziei emise de Tribunalul din Versailles şi a anulat ridicarea blocării înmatriculărilor de automobile Mercedes-Benz care folosesc refrigerantul R134a şi au fost produse după 12 iulie 2013. Guvernanţii care au luat această decizie motivează prin clauza UE care permite unui stat să blocheze înmatricularea automobilelor pe care le consideră un pericol pentru mediu sau siguranţa pasagerilor. Reprezentanţii Mercedes-Benz spun că speră ca guvernanţii francezi să se răzgândească în privinţa deciziei şi susţin că discuţia ar putea trece la un ton mai ferm.
Via Autoactu
banii!logic,banul primeaza si va ramane reperul tuturor vremurilor.hai sariti cu totii ....dar cum a fost cand merc a dat mita in ro pt. a achizitiona autobuse pt. transportul in comun...parca in bucuresti?