Jaguar va lansa trei modele complet noi în 2015
Jaguar va lansa trei modele noi în 2015. Acestea vor beneficia de platforme din aluminiu şi vor marca o revoluţie pentru marca britanică.
Jaguar va lansa un SUV, o berlină compactă şi un wagon în 2015, spun cei de la Financial Times. Potrivit Automotive News, marca britanică va lansa respectivele modele folosind o nouă platformă, realizată din aluminiu, iar caroseriile ar putea avea, la rândul lor, elemente din aluminiu. Debutul comercial al noilor modele va avea loc în a doua jumătate a anului, spun cei de la Reuters citaţi de Automotive News.
”Este şi logic să foloseşti inerţia de succes a celor de la Land Rover pentru a extinde gama Jaguar. Marca Jaguar este la jumătate din scara lui Land Rover, aşa că este nevoie de modele noi pentru aceasta, iar investitorii vor dori lansarea de modele mai mici”, explică Christoph Stuermer, director cercetare IHS Automotive. Explicaţiile expertului din industrie sunt în concordanţă cu tendinţele actuale din gama Land Rover şi din lume, cele mai bine vândute SUV-uri din oferta mărcii britanice fiind cele care au dimensiuni compacte.
Noile modele Jaguar ar putea prelua o platformă din aluminiu inspirată din cea a noului XJ, explică Automotive News citând surse din cadrul companiei. Englezii vor investi 4.23 miliarde de dolari în fiecare an, preţ de patru ani, pentru a dezvolta produse noi şi facilităţi de producţie. În 2012, Jaguar Land Rover a semnat un contract cu o companie din Arabia Saudită, specializată în reciclarea aluminiului, în vederea achiziţiei cantităţilor mari de aluminiu, urmând să ofere noile platforme la un preţ competitiv, cu toate că vor avea un nivel înalt de calitate şi performanţă.
Via AutomotiveNews (înreg.)