Germania îşi menţine prognoza de vânzări pentru maşinile electrice, dar realitatea contrazice aşteptările
Deşi publicul german a cumpărat în 2012 doar 3000 de maşini electrice, Angela Merkel susţine însă ţinta optimistă de un milion de astfel de maşini pe străzile germane până în 2020.
Deşi piaţa auto din Germania a asimilat anul trecut doar 3000 de vehicule electrice dintr-un total de peste 3.000.000 de maşini vândute în cea mai mare piaţă europeană, Angela Merkel a anunţat că prognoza sa enunţată acum doi ani - un milion de maşini electrice pe străzile Germaniei până în 2020 - rămâne în picioare. Afirmaţia a fost realizată în cadrul unui summit pe care guvernul de la Berlin l-a organizat astăzi şi în cadrul căruia se discută oportunităţile promovării tehnologiilor verzi în industria germană.
Conform cancelarului german, constructorii din această ţară au plănuit să lanseze pe piaţă, până la finalul anului viitor, nu mai puţin de 16 modele electrice noi. În plus, investiţiile pe care industria auto germană le va face în zona soluţiilor alternative de propulsie vor atinge 16 miliarde de euro în următorii patru ani.
VEŞTI PROASTE DIN PIAŢĂ
Discuţiile optimiste ale oficialilor guvernului german sunt contrazise însă atât de piaţa în sine - modelele electrice fiind departe de avântul sperat de aceştia - cât şi de public. Astfel, conform unui studiu realizat între 1000 de şoferi germani, aceştia s-au dovedit mult mai sceptici decât acum doi ani cu privire la îmbrăţişarea noilor tehnologii, iar problemele legate de timpii de încărcare sunt mult mai greu acceptate la doi ani distanţă de la anteriorul sondaj de acest tip.
via Automotive News
SUA ramane cea mai mare piata pt autovehiculele electrice,nemtii sunt mai incuiati si mai conservatori.