5 semne pe care ţi le dau anvelopele despre starea maşinii tale

Publicat joi, 11.04.2013 18:44 de Automarket

Fie că ştim să le citim sau nu, fiecare anvelopă spune o poveste. O privire atentă la pneuri ne spune ce ar putea fi defect la un vehicul şi chiar cum a fost condus.

Indiferent de tipul său sau chiar de vehiculul pe care îl echipează, o anvelopă spune o poveste. Această poveste este spusă fără cuvinte, într-o limbă pe care doar unii o înţeleg. Vestea bună este că "expresiile" sunt comune pentru toate anvelopele de autoturisme, indiferent de ţara din care provine fabricantul lor. Ne vom concentra pe acestea într-un mic ghid care să vă ajute la interpretarea anvelopelor de pe maşina proprie, dar şi de pe maşina pe care vă gândeaţi să o cumpăraţi.

Uzura anvelopelor trebuie să fie egală, de pe o parte pe alta, fără tăieturi, elemente lipsă şi alte defecte. Fiindcă este vorba despre singura parte a maşinii care ne ţine efectiv pe drum, trebuie să ale acordăm pneurilor atenţia cuvenită. Se recomandă o inspecţie vizuală lunară a anvelopelor, în cadrul căreia să monitorizaţi atât presiunea din acestea, cât şi starea efectivă a fiecărui pneu în parte. Nu trebuie să uitaţi nici de verificarea anvelopei de rezervă, dacă există, pentru a asigura mobilitatea în cazul unei pene.

SEMNELE CARE VĂ POT ADUCE PROBLEME:

1. AMBELE MARGINI ALE SUPRAFEŢEI DE RULARE SUNT UZATE

Deşi este posibil ca vehiculul să nu aibă niciun defect propriu-zis, anvelopele respective ar putea fi compromise prin rularea pe distanţe îndelungate cu o presiune necorespunzătoare. În cazul în care nu au fost umflate la nivelul recomandat de constructor, acestea s-au uzat pe ambele margini, prezentând urme atât pe partea dinspre drum, cât şi pe partea dinspre şasiul vehiculului. În majoritatea cazurilor, s-ar putea să observaţi uzura când va fi prea târziu, fiind necesară înlocuirea anvelopei.

2. UZURĂ PE MIJLOCUL SUPRAFEŢEI DE RULARE

Dacă partea centrală a suprafeţei de rulare are o uzură uniformă, dar pronunţată în comparaţie cu restul anvelopei, vorbim despre un pneu care a fost umflat prea tare şi a fost condus multă vreme în acest regim. Din păcate, acea suprafaţă este un element cheie al aderenţei, fie că vorbim despre viteze mari sau mici, rularea cu anvelope uzate pronunţat la acel nivel fiind periculoasă. La fel ca în cazul de mai sus, se recomandă înlocuirea.

3. UZURĂ PE MARGINEA INTERIOARĂ A ANVELOPEI

Dacă anvelopa este uzată la partea dinspre şasiul vehiculului, vorbim despre o potenţială probleme de aliniere ale roţii. Problema poate fi rezolvată doar printr-o vizită la service pentru verificarea suspensiei, a bieletelor de direcţie şi a unghiului de cădere a roţilor. În cazuri extreme, problema poate duce la derapaje necontrolate în momente dificile sau pe supfrafeţe umede, ca să nu mai vorbim despre pene şi alte riscuri.

4. UZURA PE MARGINEA EXTERIOARĂ A ANVELOPEI

Vorbim aici despre un nivel de uzură pronunţată la nivelul marginii anvelopei, respectiv locul în care suprafaţa de rulare se întâlneşte cu flancul lateral, uzură care apare la partea dinspre exterior a anvelopei. Acest tip de uzură apare în două situaţii: conducerea în regim sportiv, cu sau fără exagerări, sau probleme de aliniere ale roţii. Indiferent de cauza lor, prima fiind "tratabilă" mult mai ieftin, anvelopele şi-au pierdut din proprietăţile ce ţin de aderenţă şi performanţe şi ar putea să necesite înlocuirea dacă uzura este prea pronunţată în raport cu restul suprafeţei de rulare şi cu normele legale. Mai mult decât atât, o geometrie corectă a suspensiei va asigura atât o uzură normală a anvelopelor, cât şi un nivel corect al manevrabilităţii.

5. UZURĂ INEGALĂ SAU GÂLME

Dacă o anvelopă manifestă puncte în care uzura este mai accentuată, care arată ca un fel de ştersături ale suprafeţei de rulare, ar putea fi un simptom al roţilor echilibrate prost sau al amortizoarelor defecte sau necorespunzătoare. Dacă roata prezintă bătăi în timpul mersului, ar putea fi vorba despre o echilibrare defectuoasă, piederea unui plumb de pe jantă sau producerea unor "gâlme" pe fondul imperfecţiunilor de pe drum. În multe dintre aceste cazuri, anvelopele respective sunt atât un pericol pentru cel care le foloseşte, cât şi pentru cei din jur.

  • xxx, joi, 11.04.2013 19:54

    5. gâlma => pneu de proasta calitate. flancurile au o țesătura textila sau metalica numita cord, prost conceputa sau prost făcuta este boala pneurilor non name sau branduri low-cost ai marilor granzi, nu are nici o treaba cu suspensia Mai ai șansa asta dacă dai într-o groapa cu viteza mare

  • @xxx, vineri, 12.04.2013 12:06

    nu trebuie sa ai neaparat viteza mare cand dai in groapa,trebuie doar sa ai ghinion. si in articol se spunea: "Dacă o anvelopă manifestă puncte în care uzura este mai accentuată, care arată ca un fel de ştersături ale suprafeţei de rulare, ar putea fi un simptom al roţilor echilibrate prost sau al amortizoarelor defecte sau necorespunzătoare" Nu au zis ca are treaba galma cu suspensia,dar deh...cititul ne doare

  • xxx, vineri, 12.04.2013 13:57

    @@xxx ai dreptate nu am citit cum trebuie, imi cer scuze

  • Mack, vineri, 23.08.2013 12:57

    o galma se poate face usor pe drumurile noastre, chiar si cu anvelope f bune.