Teste Barcelona: Hamilton, cel mai rapid pe ploaie în dimineaţa primei zile
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în dimineaţa primei zile de teste de la Barcelona, care a fost afectată de ploaie.
Ultima sesiune de teste premergătoare noului sezon a început joi pe circuitul de la Barcelona, iar previziunile meteorologilor privind ploile care se vor abate în regiune în această perioadă s-au adeverit.
Astfel, pe un circuit umed, piloţii au efectuat tururi echipaţi doar cu pneuri intermediare şi de ploaie, astfel că timpii sunt mai puţin reprezentativi.
Cel mai bun timp al dimineţii a fost stabilit de Lewis Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:41.614 la volanul monopostului Mercedes la capătul a 43 de tururi efectuate. Ferrari a ocupat locul doi în clasament prin Felipe Massa, care a fost cu două zecimi de secundă mai lent, în timp ce Toro Rosso s-a poziţionat pe locul trei prin Jean-Eric Vergne.
Esteban Gutierrez s-a remarcat prin producerea unui steag roşu după ce a ieşit în decor în virajul trei, dar şi prin parcurgerea celui mai mare număr de tururi (47), pilotul echipei Sauber ocupând la finalul dimineţii locul şase în clasament în spatele lui Mark Webber (Red Bull) şi Paul di Resta (Force India).
Celălalt steag roşu al zilei a fost produs de Romain Grosjean, care a ieşit în decor înainte de a efectua perimul tur cronometrat, însă ulterior francezul a plasat monopostul Lotus pe locul şapte, în faţa lui Valtteri Bottas (Williams), Charles Pic (Marussia), Sergio Perez (McLaren) şi Max Chilton (Caterham).
TESTE BARCELONA - CLASAMENT ZIUA 1, ORA 14:00
1 | Hamilton | Mercedes | 1m41.614s |
2 | Massa | Ferrari | 1m41.848s +0.234 |
3 | Vergne | Toro Rosso | 1m42.155s +0.541 |
4 | Webber | Red Bull | 1m43.649s +2.035 |
5 | di Resta | Force India | 1m44.444s +2.830 |
6 | Gutierrez | Sauber | 1m45.020s +3.406 |
7 | Grosjean | Lotus | 1m45.147s +3.533 |
8 | Bottas | Williams | 1m45.457s +3.843 |
9 | Pic | Caterham | 1m47.521s +5.907 |
10 | Perez | McLaren | 1m48.562s +6.948 |
11 | Chilton | Marussia | 1m50.253s +8.639 |
"Grosjean are viitorul asigurat la echipa" in ciuda unor asemenea erori repetate... Si cum stim cu totii proverbul acela "copacul dupa fruct se cunoaste" ne dam seama cu totii care e motivul pastrarii acestui pilot in F1: foamea de bani si sponsori a echipei.