Volkswagen Golf 7 s-a vândut deja în 100.000 de unităţi în Europa
Volkswagena anunţat că de la mijlocul lui noiembrie şi până în prezent a înregistrat 100.000 de comenzi europene pentru noua generaţie Golf 7.
După ce a muncit ani buni la dezvoltarea noii generaţii Golf 7, Volkswagen culege acum roadele. Constructorul german a anunţat că a primit deja 100.000 de comenzi pentru modelul compact, asta la numai două luni de la debutul acestuia pe piaţa europeană, consemnat la mijlocul lunii noiembrie.
Performanţa nu este una întâmplătoare, având în vedere că Golf este cel mai vândut model european în ultimii 9 ani, o performanţă cu care nu mulţi constructori auto se pot lăuda.
Criticat întotdeauna pentru designul său conservator, Golf se pare că a cucerit şi de această dată clienţii de pe Bătrânul Continent cu alte calităţi. Reţeta concepută la Wolfsburg funcţionează foarte bine şi urmează a fi îmbunătăţită în această primăvară, atunci când va fi introdus un nou ingredient: varianta break.
Noul Golf Variant, aşteptat la Salonul Auto de la Geneva îşi va aduce contribuţia la creşterea vânzărilor, mai ales pe piaţa din vestul Europei, acolo unde clienţii sunt mari amatori de break-uri.
Volkswagen Golf a debutat pe piaţă în 1974. De atunci şi până în prezent, Volkswagen a reuşit să vândă peste 29.4 milioane de unităţi ale modelului compact, unul dintre cele mai bune rezultate din industria automobilului.
via turbo
e si normal sa vanda ....e doar o masina de flota