Citroen C6 iese din producţie la sfârşitul lunii decembrie

Publicat vineri, 14.12.2012 19:19 de Sebastian Toma

Citroen va scoate din producţie modelul C6 la finele lunii curente. Modelul este printre ultimele berline din acest segment vândute de o marcă franţuzească şi nu va avea un succesor.

Citroen C6 va fi eliminat din portofoliul mărcii franţuzeşti la finele anului curent. Această decizie se va materializa prin oprirea producţiei de C6 la finele lunii decembrie, anunţă automotive News. În primele zece luni ale anului curent, Citroen a vândut doar 556 unităţi C6 pe piaţa din Europa, făcând acest model neprofitabil pentru concernul PSA Peugeot-Citroen, lovit sever de situaţia economică din Europa. Marca soră a celor de la Citroen, Peugeot, a renunţat de multă vreme la echivalentul lui C6 în gama proprie, preferând să lanseze modelul 508, care promitea să înlocuiască atât 407, cât şi 607, fiind încadrat între cele două în materie de dimensiuni.

În timp ce francezii renunţă treptat la acest segment, producătorii germani domină de la distanţă clasa berlinelor mari. BMW Seria 5 este cel mai bine vândut model în primele zece luni ale anului pe întreaga Europă, cu 101.600 unităţi, urmat de Audi A6 şi Mercedes-Benz E-Klasse. E-Klasse va da naştere unui nou model în acest segment, construit de francezii de la Renault, care va fi comercializat sub marca Initiale Paris, spun cei de la Automotive News.

Citroen C6 era oferit pe piaţa din România în compania unei motorizări V6 Hdi de 3.0 litri, care dezvolta 240 CP şi 450 Nm. Preţul de bază al acestui model era de 50.320 de euro cu TVA inclus, iar versiunea superioară, Exclusive, pleca de la 53.970 euro cu TVA inclus. Acest model venea în standard cu o transmisie automată cu şase trepte, înregistra un consum mixt de 7.3 litri la sută şi era capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8.5 secunde. Deşi avea 1.948 kilograme, Citroen C6 era capabil să atingă o viteză maximă de 235 km/h, iar modelul avea o autonomie de aproape 1.000 kilometri graţie rezervorului său de 72 de litri.

Via AutomotiveNews (înreg.)

  • uuh, vineri, 14.12.2012 19:37

    Falimentul ii paste pe astia de la PSA.

  • dan_grc, vineri, 14.12.2012 19:56

    Ar fi important de stiut numarul total de C6 vandut pana acum de la lansare, dar cred ca viitorul model Renault (cu nume de parfum) cu platforma de la actualul clasa E, va fi un Grand Fail de la Paris, dar daca Renault are bani, spre deosebire de PSA, de ce nu.

  • Caterham, vineri, 14.12.2012 20:13

    @dan_grc De ce va fi "fail"? Ca e facut in colaborare cu Mercedes-Benz, nu cu BMW? Esti ca un copil... atat de previzibil in naivitatea ta! BMW-PSA vs. Mercedes-Renault... sa inceapa pariurile! sa vedem!

  • dan_grc, vineri, 14.12.2012 20:21

    Nu draga Caterham, nici daca era facut cu Bmw nu consideram altceva, sa inceapa pariul da, va fi o masina scumpa, chiar daca ceva mai ieftina decat concurenta, care nu va avea imagine si un nume total nepotrivit, asta e parerea mea. Si care sunt modelele Bmw-PSA vs cine vrei tu? Motoarele de Mini? Pai motoarele sunt motoare, platformele sunt platforme. Stiu ca sunt copil naiv si previzibil, mai ales cand zic ceva de Renault:).

  • Caterham, vineri, 14.12.2012 20:24

    Nu , gresesti. Numele si incadrarea nu sunt inca stabilite. Sunt doar ipotetice. Renault planuieste lansarea unui brand premium distinct.

  • sd, vineri, 14.12.2012 20:31

    E totusi o sincronizare: marca nr. 1 din Germania, Mercedes-Benz si-a unit fortele cu marca nr.1 din Franta, Renault. Ce sanse are bmw-psa? Sunt condamnati la locul 2.

  • V., vineri, 14.12.2012 20:43

    @uuh Daca o firma de dimensiunile astea ar da faliment, tie cum crezi ca iti va fi in aceasta economie mondiala ?

  • dan_grc, vineri, 14.12.2012 20:58

    Observ niste idei total eronate, de unde asta ca Bmw-PSA vs Mercedes-Renault? Va spun si dc cred ca sunt eronate, in primul rand nu va fi vreun model de Peugeot sau Citroen cu platforma de Bmw. Apoi aceasta colaborare Bmw-PSA la motoarele mici se va incheia destul de curand si nu se va mai prelungi, mai mult decat atat putini stiu de fapt ca PSA chiar va fi dat in judecata de catre Bmw pt ca au incheiat acel contract de colaborare cu GM, nerespectand niste clauze prin care erau obligati sa nu aiba alte colaborari, suma ceruta este f mica, vreo 50 de milioane de euro, iar economiile pe care le vor face impreuna cu GM vor fi mult mai mari, deci merita amenda, dar ca idee aceasta colaborare nu mai are mare viitor, de aia si-a facut Bmw motor de 1.5 litri pe benzina si diesel, motoare ce vor fi inclusiv pe Mini, la o adica erau si cele de 1.6 cu 4 cilindri bune , nu? Deci nu este o "tabara" Bmw-PSA vs Mercedes-Renault, va fi PSA vs Renault-NIssan, si Bmw vs Mercedes, ramane de vazut cum va fi cu acele condamnari pe locul 2, dar in cazul Mercedes deocamdata nu este condamnat pe locul 1, si nici Renault-Nissan, sunt altii in fata.

  • Caterham, vineri, 14.12.2012 21:06

    BMW-PSA? mda... asta spuneam si eu... tiganeala! Cheia reusitei unei colaborari de succes, sunt oameni inteligenti precum Carlos Ghosn. Pe Carlos Ghosn nu-l inveti tu cum sa faca afaceri, stai linistit.

  • dan_grc, vineri, 14.12.2012 21:23

    @Caterham Eu stau f linistit, ceea ce-am zis nu are vreo treaba cu Carlos Ghosn si nici cu Carlos Tevez, tu ai enuntat ideea ca Bmw-PSA este vs Mercedes-Renault, iar eu am explicat ca nu e chiar asa si-am explicat si dc cred ca va fi "fail" viitoare marca premium de la Renault, indiferent cum se va numi. Asa cum am explicat acum vreo luna ca noul Symbol este Logan 2 cu ceva dotari in plus si mai scump si atat, si-am spus ca va fi "fail" ca si oferta si nu are sens atata timp cat este la fel ca Logan interior /exterior, asta in 3 comentarii am incercat s-o explic, a venit un vanzator de Renault sa explice in comentarii f lungi ca nu este asa deloc ,ceva de genul tau "esti un copil naiv, ii inveti tu pe cei de la Renault cum e cu ofertele in gama"? Peste cateva zile comunicat oficial Renault: " Symbol Nu va fi comercializat in Romania si NICI in toata Europa, doar in Turcia si Algeria" . Pai asa ceva domnilor din showroom? Fata de care n-am nimic impotriva sa intervina cand doresc si sa-si apere produsele, dar am ajuns la o concluzie pe care am mai repetat-o pe aici...cand spui ceva de Renault, chiar si presupuneri de bun simt, nefiind vreun Nostradamus, e jale mare. Oui oui !

  • Caterham, vineri, 14.12.2012 21:33

    Ba are treaba! Produsul francezilor de clasa mare are treaba cu Ghosn! Esti pe dinafara ! N-am cu cine discuta, devine ridicol. PS: e clar... toti care apreciaza Renault sunt vanzatori, nu? ce minte! :))

  • dan_grc, vineri, 14.12.2012 21:50

    Esti la fel de agresiv ca ei, n-am spus ca oricine protejeaza Renault este vanzator, doar ca-n acel caz chiar erau vanzatori, cu care n-am vreo problema, doar ca tu semeni cu unii dintre ei, si binenteles ca eram tot pe dinafara ,doar ca avusesem dreptate. Adevarat ca n-ai cu cine discuta, iar produsul francezilor de clasa mare are treaba in primul rand cu Mercedes, ca asa orice produs cu sigla Renault are treaba cu Ghosn. Sa traim si vom vedea cum e cu "parfumul" Initiale Paris.

  • JijiBecali, vineri, 14.12.2012 22:04

    Cine si-ar mai lua Citroen C6 cand exista E-klasse cu facelift...daca dati rosu spuneti-mi de ce daca sunteti destepti.

  • ztele, vineri, 14.12.2012 22:18

    Superba masina. ChuckNorris: esti un idiot, membru de nadejde a turmei de mediocritate. C6 n-are nicio legatura cu gasca nemteasca, niciodata n-o sa vezi un client de C6 in audi sau invers. Jiji: pentru ca C6 nu o imparti cu "niggas in paris" (daca intelegi), pentru ca are niste suspensii senzationale, pentru ca absolut totul e electric (inclusiv buzunarele de la usi), pentru ca are o prestanta deosebita si arata mult mai impunator decat orice ofera concurenta, probabil exceptand 300 de la Chrysler. Iti mai spun?

  • ztele, vineri, 14.12.2012 22:32

    Ah, sunteti frati? Ce dragut. Nu trebuie sa fii tampit, trebuie sa ai alte gusturi. La fel cum poti lua Infiniti M37, sau Lincoln MKZ, sau Volvo S80, sau etc

  • BV, vineri, 14.12.2012 22:34

    Ce tot criticati marcile franceze si coreene! Daca ar fi toti cei din Europa cu asa gindire, atunci nemtii ar cumpara numai masinile lor, francezii pe ale lor. Ca sa apreciezi a masina mai intii trebue sa o testezi dar sa nu te uiti la ce emblema are.

  • România, vineri, 14.12.2012 22:40

    Mulți idioti pe aici... Numai Audi si BMW uri visati, nu o sa le aveți niciodată. Dacă ați primi un c6 acum cadou, ați avea fiecare orgasm si ați dormi o săptămâna in mașina. Vai Steaua voastra!

  • sergiu, vineri, 14.12.2012 23:17

    dan_grc ti-ai meritat-o! te iei aiurea de renault..si cand te ia cineva mai tare, uzi imediat pantalonii si o dai cu vanzatorii ca ultima linie de aparare...penibil as spune.

  • antonny, vineri, 14.12.2012 23:26

    Toata lumea cunoaste faptul ca francezii de la Citroen construiesc unele dintre cele mai confortabile automobile. Citroen 6 era o bijuterie pentru oamenii Mari .....

  • dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 00:02

    Stiu Sergiu, asta e, la fel mi-am luat-o si cu Symbol si nu i-am mai vazut pe expertii Renault la stirea cu pietele de desfacere pt acest model, iar cand cineva da copy-paste din brosuri de prezentare, da, sunt vanzatori, dar repet, f bine ca sunt si intervin, nu asta e problema. Eu nu mai iau aiurea de Renault, dar daca parerea mea este ca Initiale Paris este nume de parfum si va fi un mare esec in clasa mare, ce poti sa faci, o sa conteze cand vor face primul face-lift dupa primul an si jumatate pt ca " publicul a fost luat prin surprindere" si n-au avut timp sa faca coada sa-l cumpere, apoi peste alti doi ani si alte putine modificari vor suspenda putin productia datorita "pietei nemiloase" . Eu vorbesc doar in perspectiva vanzarilor, pt ca asta inseamna esec sau nu, nu ca nu va fi buna, nu ca nu va fi performanta si originala si tot ce vreti, dar despre asta vorbesc, dc vorbesc despre asta? asa ca fan al fenomenului auto, imi dau cu parerea, iar sabloane cu "stiti doar mercedes, audi, bmw" sunt ceea ce sunt, placi puse la nesfarsit, Cand Volvo si Jaguar sunt departe de marcile alea de "necunoscatori" , si sunt marci cu imagine clar mai buna ca si produse premium, cand S60, chiar daca este la clasa medie, va primi un face-lift prematur dupa 2 ani, vine Initiale Paris in clasa mare sa-si spuna cuvantul, f bine, eu zic ca va avea un cuvant aproape inexistent, si Renault face asta pt ca-si reduce mult costurile folosind o platforma de Mercedes deja existenta de ceva ani pe piata, pt imagine, dar esecul in dreptul Renault va fi. Ce-mi pasa mie o sa spuneti? Nu-mi pasa, imi place sa mai fac presupuneri din cand in cand, unele sunt gresite, altele nu.

  • RRR, sâmbătă, 15.12.2012 00:21

    Masina arata fantastic si nici acum nu sunt multe masini care sa se ridice la acest nivel de design, dar interiorul este o mare dezamagire pt mine. Doamne cati cocalari, manelist ietc lasa comentarii pe site-ul asta - creca daca ar citi comentariile astea cei de la audi, bmw si mercedes ar ramane socati cand ar vedea ce categorie de "oameni" le aprecieaza masinile. Atentie! nu generalizez, ma refer doar la 2-3 iditoti care au lasat comentarii aici.

  • @dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 00:25

    Cica :)) Ar recunoaste cineva: "da ma, in majoritatea timpului scriu imbecilitati" ? Nu, bineinteles :)) ps: daca nu-ti pasa, nu ne scriai romane de dickens, ipocritule.

  • dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 00:39

    Nu-mi pasa daca va fi un esec @@dan_grc, la asta m-am referit, ca doar nu investesc eu, scriu romane pt ca-mi plac subiectele astea, spre deosebire de unii care scriu un rand dar "mi-au zis-o". Va astept si peste cativa ani sa mai discutam acest subiect, noi sa fim sanatosi.

  • BaditzaEx, sâmbătă, 15.12.2012 00:56

    credm, ca pana la urma am sa-mi fac si eu cont aici, si eventual AM sa restrictioneze accesul la toti dementii... In afara de @ztele si @dan-grc numai latratori on-topic Pacat, dispare diversitate , dispare incet-incet una din marcile mele preferate ( una dintre , daca nu cea mai avangardista marca ) a disparut Saab ( marca care facea cele mai rezistente si sigure masini iar spre deosebire de Volvo , avea un farmec aparte - ca o scurta paranteza ), Lancia ( era ceva pur sange , bine aceea a cam disparut din anii '90 dar prin noua Delta care venea cu un motor 1,9 biturbo si 190 cp - promitea doar ca avea un interior de Bravo )... cum spuneam dispare diversitatea, si apare incet dar sigur, prin Marile Aliante acelasi rahat servit pt turma sub nici macar alt ambalaj :)) ferice de astia mai superificiali @chuckye ( papusa gonflabila ) caci uneori constat , ca astia par ca au fericirea la picioare

  • Luc, sâmbătă, 15.12.2012 00:58

    Intotdeauna mi s-a parut scump C6. Dar cine a mers vreodata cu suspensia aia pneumatica, greu a mai trecut la altceva. Nemtii s-au chinuit si ei sa reproduca aceasta suspensie, dar nu le-a iesit. Cred ca pretul prea mare a dus pana la urma la decizia scoaterii masinii de pe piata. Pacat.

  • mntsn, sâmbătă, 15.12.2012 01:11

    @dan_grc: mda ...fanii Renault, ii stim doar. Se inflacareaza repede si se desumfla la fel de repede. Orice am spune noi, cert este ca parfumatul Initiale Paris o sa aiba succes in clasa mare, fara dubiu. La fel cum au avut "succes" predecesoarele: R25, Safrane, Vel Satis si acum Latitude. @ztele: mi-ai confirmat inca o data ca ai un cui pe care nu-l inteleg impotriva germanelor. Esti hater si atat. Daca cocalarii de Romania prefera Audi sau BMW si negrii din Franta prefera Mercedes, asta inseamna ca cele 3 marci de lux sunt proaste si de evitat?? Te asigur ca exista cocalari in Ro si cu Jaguar XJ, cu Lexus hybrid, cu Maserati Granturismo, cu Range Rover TDV8, cu Cadillac CTS, cu Volvo S80, cu Alfa 166, cu Navigator, etc. In State e plin de negri si cocalari hispanici cu Infiniti, Acura si Chrysler 300. Pe toti acesti dubiosi, luati pe marci, ii intalnesti direct proportional cu volumul productiei acestor marci. Cat produce BMW fata de Jaguar/Volvo/Alfa? De cel putin 20x mai mult. E normal ca si raspandirea BMW-urilor in randul cocalarilor sa fie mai mare decat cea a Jaguar-urilor sau Alfe-lor. Nu te mai lasa influentat de acest aspect, ura dauneaza grav sanatatii. Pe subiect, acum: dpmdv C6 a fost singurul Citroen autentic si de traditie, insa din pacate nu mai atrage clienti. Fiecare model are perioada lui de glorie, mai lunga sau mai scurta, iar cea a lui C6 si a minunatilor sai inaintasi a trecut. Odata cu disparitia lui C6, pt mine Citroen a murit. Marca nu mai are niciun rost acum, poate fi suprimata fara niciun regret.

  • sergiu, sâmbătă, 15.12.2012 01:16

    @mntsn Poate fanilor Renault nu le plac discutiile aberante. Te-ai gandit la asta, "desteptule"?

  • LauCalin, sâmbătă, 15.12.2012 01:18

    Faptul ca C6 va fi scos din productie (cam tarziu judecand "la rece"), pentru cineva care e pasionat de domeniul asta e o veste trista. Aceasta masina are un sarm si o carisma pe care nu o gasesti nicaieri. Este ca si cum ai face parte dintr-o alta categorie a celor care au o masina. C6 mereu mi-a lasat o impresi de liniste, finete, parfum si foarte mult confort. Este o masina pe care nu o cumperi consultand fisa de dotari si performante tehnice. Este o masina care, desi este in clasa mare, nu se poate compara cu niciuna. Pe de alta parte masina asta a pierdut teren pentru ca Citroen a sustinut ca este un rival pentru masinile premium, in conditiile in care Citroen nu este prin excelenta o marca premium. Si daca Renaul va proceda asa, vrand sa intre pe segmentul premium, cred ca la fel vor pati si ei. Pentru ca este greu sa adaptezi, sa convingi o piata cu niste masini diferite fata de ce ai fabricat pana in acel moment. Exemplu: uitati-va la VW Phaeton. Marcile premium fac doar masini premium "de o viata". Este ca si cum Dacia s-ar apuca sa faca o masina cu care sa "declare rezboi" lui Passat, Mondeo sau Insignia, care probabil s-ar ridica la nivelul lor. Cine are de dat 50000 de euro pe o masina premium, se va uita la o marca premium.

  • LauCalin, sâmbătă, 15.12.2012 01:22

    @mntsn, hai sa privim si partea plina a paharului: Citroen are si acum masini exclusiviste in gama, si ce masini! Ma refer la gama DS care arata extraordinar. Sincer dpdv al designului mi se par niste bijuterii pe roti. Un design atat de complicat si totusi unic, deosebit, foarte frumos si curat doar la Alfa Romeo poate ca mai vezi.

  • mntsn, sâmbătă, 15.12.2012 01:30

    @sergiu 1. Daca ai ceva pertinent de transmis, abtine-te de la atacuri la persoana si exprima-te. Daca nu ai .... mi-a facut placere sa interactionam. 2. Citeste te rog comentariile de la articolele legate de Renault sau Dacia de pe acest site si ai sa vezi legatura dintre fanii Renault si discutiile aberante, caz in care comentariul tau de mai sus devine nul.

  • dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 01:30

    Sergiu, ceva mai mult de 2 randuri daca se poate ar fi extraordinar, gen argumente, dc crezi tu ca o marca premium de la Renault n-ar fi un esec, in afara de faptul ca tu sau altii nu intrati in discutii "aberante".

  • @LauCalin, sâmbătă, 15.12.2012 01:37

    Nu cred ca Renault va face greselile Peugeot-Citroen. Sunt marci diferite. Renault e o marca de volum. Daca vor fi modele premium, atunci se va apela cu siguranta la istorie , dupa reteta Nissan-Infiniti. O marca premium-sportiva independenta si cu filosofie diferita de cea a Mercedes-Benz. Apropo... Pt cine nu stie, nume ca Initiale si Alpine fac parte din istoria francezilor.

  • dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 01:46

    @@Laucalin Nu va face greselile PSA? Asta dupa ce Safrane si mai ales Vel Satis au fost esecuri usturatoare? Peugeot 607 s-a vandut de 2 ori mai bine decat Vel satis, problema este ca se apeleaza la istorie si-n caz de esec, nu doar la succes, deci unde a fost apelul la istorie cu modelele precedente? Hai sa incheiem aici, se vorbesc limbi diferite se pare.

  • mntsn, sâmbătă, 15.12.2012 01:52

    @LauCalin: Gama DS actuala este total rupta de traditia Citroen, care dpmdv inseamna linia DS-CX-XM-C6 si 2CV. Linia traditionala DS-C6 a pastrat forma originala consacrata: plonjata si aerodinamica, asa cum si 911, Mini, Golf sau Range Rover pastreaza genele originale ale primelor lor generatii. De asta zic ca nu-si are rostul gama actuala DS(3,4,5). E din alt film. Cat despre design....depinde mult de gusturi. Eu nu gasesc nimic atractiv la designul DS3,4 sau 5. Asta e... o sa raman cu regretul pt C6.

  • @dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 02:12

    Mda, Renault a vandut un vel satis si peugeot 607 doua... ma lasi ! Peugeot 607 a fost un esec in toata regula. Macar Vel Satis a avut design-ul controversat ca scuza, dar 607 arata normal. Astea au fost experiente din trecut. Vorbim insa de ce se petrece acum. PSA are multe modele neprofitabile. C6 avea pretentii premium si l-au tinut pana acum, cu toate ca purta sigla Citroen. S-au trezit cam tarziu, iar acum trebuie sa schimbe cursul pentru a evita un naufragiu. Nu a fost niciodata cazul Renault. Repet: nu cred ca Renault va face greselile PSA.

  • LauCalin, sâmbătă, 15.12.2012 02:44

    Eu nu as spune ca 607 avea un design banal. Din contra, fata de Vel Satis avea un design tipic marcii. Hai sa ne intoarcem in urma cu 10 ani sa vedem cam ce aveau in comun designul lui Clio, Megane, Laguna si Vel Satis... cam nimic. Ori in cazul lui Peugeot se mergea pe aspectul de felina, fie ca era vorba de 206 sau de 607. Si a prins foarte bune la public. Si oricum o dai, 607 nu s-a vandut extraordinar, insa mai bine decat Vel Satis. Deci uite ca si Renault a gresit. A fost prea optimist in privinta lui Vel Satis. Asa cum a fost optimist cand a vrut sa intre pe piata din America in anii '70 cu Renault 30 si au rezistat doar cativa ani. A fost prima si ultima data cand Renault a vrut sa intre in America. Si ai dreptate cand spui ca Renault nu va face greselala lui PSA. Pentru ca desi se va baga pe un teren total nou (premium), are cine sa-i indrume: Mercedes si Infiniti (Nissan). Ah, si apropo de asta, Mercedes inca se mai gandeste daca sa le ofere celor de la Renault platformele tehnice de la fostele modele. Daca Renault ar pune mana pe ele ar fi cu un pas mai in fata in dorinta de a avea o marca premium. Cu toate astea eu imi mentin totusi parerea ca e cam periculos. Este foarte greu sa vii nou pe piata si sa te bati cu Mercedes, BMW si Audi in Europa. @mntsn, este vorba de un design unic adaptat la cerintele momentului. asa cum Traction Avant a avut identitatea si carisma lui, SM vreo 20 de ani mai tarziu sau DS in prezent.

  • LauCalin, sâmbătă, 15.12.2012 02:49

    Ah, si sa nu uitam ca inca o greseala a lui Renault a fost Avantime. O masina care personal mi-a placut. Dar era prea scumpa si ceva atipic pentru o asa masina din partea lui Renault, in conditiile in care piata era obisnuita cu altceva din partea francezilor. Asta ca tot am amintit de intrare pe terenuri noi.

  • dst, sâmbătă, 15.12.2012 08:50

    Ma lasi cu "atipic" ! Daca e s-o luam asa toate segmentele inventate de Renault au fost atipice. Asta pentru ca nu exista nimic asemanator inainte. Si totusi cat de "atipic" e un Scenic in ziua de azi? Toate marcile care se respecta au acum un monovolum compact in gama. Iar acum 10 ani, Renault poate nu era o felina, dar avea o identitate de marca proprie.

  • ztele, sâmbătă, 15.12.2012 10:32

    mntsn: nu am absolut nimic cu germanele, fiind fost posesor de 2 Audi, un Passat si un seria 3. Ce ma irita e replica prompta la orice articol "de ce sa-ti iei asta cand exista ****** (germana)?". Nu toti vrem masini germane, unora nu ne plac (nici mie dealtfel, doar ca pot sa le recunosc calitatea constructiei si deprecierea mai mica fata de franceze, de ex). Sunt, probabil, vreo 100 de constructori auto la nivel mondial in momentul de fata, nu vad de ce ar trebui sa se invarta tot pamantul in jurul marcilor germane. Plus ca ma amuza copios felul in care mint, denatureaza adevarul si exagereaza in stil pur caracteristic. As putea sa-ti dau exemple pana maine. On-Topic: Gama DS este o continuare naturala a XM, SM, Traction Avant, etc

  • ztele, sâmbătă, 15.12.2012 10:35

    @LauCalin: Avantime am avut eu:) E interesanta masina, dar nu prea isi are rostul. Designul, din punctul meu de vedere, e excelent, doar ca abunda cu materiale ieftine in interior, pacat. Are niste inovatii destul de faine, cum ar fi modul de deschidere a usilor (imense dealtfel), controlul climatizarii pe usi etc.

  • ztele, sâmbătă, 15.12.2012 11:29

    @Jiji: parca e hyundai. @ChuckNorris: Daca dau 40.000 de euro pe o masina (inca nu am dat), imi place sa fie deosebita, printre alte calitati. 0-100, CP si viteza maxima nu ma intereseaza, la fel cum nici consumul nu prea ma priveste, invat sa ma descurc in functie de cati bani dau pe benzina. Vreau sa ma simt bine in masina, sa-mi faca placere sa o conduc, materialele pe care pun eu mana sa fie de calitate, sa am trapa, scaune incalzite si tempomat. De-aia nu-mi place mie "e-klasse cu facelift" si a6, pentru ca nu-mi spun nimic. Si de-aia imi place C6, S80, Lexus IS/GS, Infiniti M, MKZ, 9-5 etc, pentru ca masinile astea imi transmit mie ceva. Vreau sa-mi placa MIE masina, nu sa-mi spuna nu stiu ce site/forum ca e buna. Asta e diferenta dintre "noi" si voi.

  • ztele, sâmbătă, 15.12.2012 11:32

    Ah, si nici mie nu-mi place Renault, si consider ca Peugeot n-a mai facut o masina "nehidoasa" de la 407 incoace.

  • Argintu, sâmbătă, 15.12.2012 11:54

    Mie imi place Leganza frate!!!!! Are mult crom

  • dan_grc, sâmbătă, 15.12.2012 12:27

    @@dan_grc Eu te las, dar nu inainte sa-ti spun niste date. Nu am vanzarile lui 607 de la lansarea din 1999, dar le am din 2004-2010, anume 62 000 de exemplare, gasesti asta pe wikipedia printre altele, iar Vel Satis din 2002-2009, aproximativ 62-63000, aproape la fel, doar ca este tot ce-a vandut Renault de la lansare pana la final, la 607 lipsesc primii 5 ani in care a vandut tot cam atat, asta daca nu consideri c-au vandute zero unitati din 1999-2004, deci cam dublu, adica doua 607 la un Vel Satis, ai zis bine. Peugeot 607 arata normal, asa e, iar Vel Satis nu, original sau nu, era diferit, dar Safrane era cat se poate de normal la caroserie si tot esec a fost. Iar aici vorbim de modele de clasa mare care au fost cam toate esec la Renault, nu de Renault vs PSA la toate modelele, deci nu ai cum sa spui ca nu e cazul la Renault "sa naufragieze" cand de fapt s-au descurcat mai rau decat Peugeot la aceasta clasa, este atat de simplu, asta a fost realitatea, n-ai cum s-o schimbi, cat despre viitor, poate sa fie schimbat dar nu cred ca vor reusi.

  • BaditzaEx, sâmbătă, 15.12.2012 13:09

    @chuckie - papusa gonflabila; @argintu - manelarul zis si Analfabet fara nr si restul de coca & pitzy cu ghermane http://www.youtube.com/watch?v=6gpUHtRVBn4 sper ca stiti ingleja oleaaca

  • cenzurat0005, sâmbătă, 15.12.2012 13:34

    pacat, este cea mai confortabila masina

  • Mario0406, sâmbătă, 15.12.2012 20:33

    Prin acest model, Citroen a prezentat lumii un exemplu de clasa, rafinament si Haute Couture in industria automobilistica. Un automobil fara rival, iar cand afirm asta, nu ma refer neaparat la dotari ci la ceea ce emana masina per ansamblu. Parerea mea... Exista un test intre acest model si BMW Seria 5, care viza in prealabil confortul pasagerilor pe bancheta din spate, unde C6 s-a distantat mult inaintea Seriei 5 datorita suspensiei revolutionare. Fireste, nu toata lumea intelege ceea ce transmite C6-le... nici nu trebuie.

  • ztele, sâmbătă, 15.12.2012 21:35

    Mario: suspensia nu este revolutionara, Citroen lucreaza de vreo jumate de secol la ea :)

  • Mario0406, sâmbătă, 15.12.2012 21:59

    @ztele: Apăi... revolutionara sau nu, îi foarte buna! :)

  • @Mario0406, duminică, 16.12.2012 00:45

    C6 avea cea mai confortabila suspensie din clasa, probabil ca te refereai la comparatia care a fost facuta la topgear la hipodrom, logic ca a fost mai confortabila ca seria 5 si-ar fi fost mai confortabila decat oricare alt concurent, pt ca pt asta a fost facut, daca se facea o comparatie la sportivitate si tinuta de drum, castiga seria 5, logic. Oricum un model original a fost C6, oate vor mai scoate ceva asemanator, candva.

  • Eu, duminică, 16.12.2012 00:47

    Ma distrez copios... Eu am dat 34.000 euro pe un c5 in 2009, cu suspense hydractive3+, 2.2 hdi de 173cp. Piele, moftulete si alte prostioare... Chair crezi ca am intereseaza un BMW seria 3 sau un a4/a6???? Hahahaha. Iti spun sincer ca nu. Ma simt f bine in ea si nu m-as vedea niciodata in nemtoaicele de mai sus :) Dar oare cati dintre voi ar putea sa dea atatia bani pe o masina care sa nu fie BMW Audi Mercedes ??? Ce ar spune cartierul??? Uite-l pe prostu ala.... Si-a luat citroen!!!! Dar de fapt care-i retardatul???

  • Boogy, duminică, 16.12.2012 02:32

    wow..cate comentarii pentru o masina pe care pana acum nu o baga nimeni in seama. :)))

  • Argintu, duminică, 16.12.2012 05:40

    Citroen C6 e masina de fătălăi.

  • ztele, duminică, 16.12.2012 20:37

    Si totusi, ce vrei?

  • sandman, duminică, 16.12.2012 20:59

    bine ca mai dispare o masina hidoasa de la noi. incet incet incep sa dispara masinile fratuzesti...era si cazul!

  • Mafia, duminică, 16.12.2012 21:22

    Circul dupa lume ce sa mai.De aceea nici nu prea imi mai bag nasul sa mai comentez pe AM asa cum o faceam inainte. Cauza circului si autorii? Simplu : Chuck_papusa_gonflabila,Dan_greco-rusul,si alti ''userasi' '.Dar totusi este bine ca acesti indivizi ii scapa pe straini de ghenele pe roti pe care ei le vand la pret de nimik,iar romanasii nostrii le cumpara.Nu sunt fanul Renault sau al marcilor frantuzesti sau Europene,insa sa ataci brandul Infiniti fara motiv este prea mult,insa ce este mai mult este sa ataci si marca Lexus.Deja mi se face greata de acesti indivizi care abereaza zi si noapate si ataca ,injura pe altii cu gusturi diferite.Dar chestia si mai populara este ca ma amuza felul in care vb soferiii de SH de parca ar fi posesori de Bugatti.ha-ha-ha.May Chuck ,hai sa faci o liniuta cu mine daca vrei sa vedem care castiga ,tu cu Volvo sau eu cu Fx?Cat despre Lexus daca ai ajuns sa compari wc-urile portabile ca Mercedes,BMW,Audi cu Lexus este de tot rasul.Mercedes care a avut probleme de fiabilitate la motoarele v6 si v8 .BMW care are nenumarate probleme de fiabilitate la care multi proprietari ,vecini,prieteni care se bucurau ca au gasit cui sa i le vanda 9probabil unor cocalari ca voi care si acum cred in fiabilitatea ''ghermana'').Asa ca va rog dragilor ....mucles si comportati-va ca atare caci nu mai vine mosu la voi anul asta. http://www.autolatest.ro/stiri-masini/motoarele-v6-si-v8-mercedes-au-probleme-de-fiabilitatea-probleme-cu-motorul-m272-si-m273

  • pesso, luni, 17.12.2012 03:32

    Va fi o masina pentru colectionari.Rara,eleganta si extravaganta.

  • Calingura, luni, 17.12.2012 12:06

    Este greu sa faci masini care sa fie percepute ca premium. Sunt foarte multe elemente pe care trebuie sa le intrunesti. Citroen fata de Renault cred ca le-am cam avea si ar avea succes daca nu ar face si greseli pe masura: 1. cand produci c3 sau mai nou Elysee si apoi vii cu C6 sau DS5 si ceri peste 50.000 pe unul bine echipat pici de porc. Nu de alta - sunt masini care isi merita banii - dar cum sa cumpere un instarit o marca cu care se pot identifica prea multi oameni mai putin norocosi financiar 2. Toate modelele premium frantuzesti sunt trase de par. Au un design la limita timpului de aparitie si mai grav la limita posibilitatii de intelegere a profanilor. Nu toti suntem fani art-deco sau abstractionisti. In rest C6 este inca o masina speciala: deosebit de confortabila, foarte bine dotata, impozanta in felul ei. Le doresc mai mult succes cu un viitor C6. Actualele DS-uri vor fi esecuri toate (ca sa nu ma injurati degeaba analizati mai bine raportul pret calitate la DS4 si uitati-va bine la motoare in raport cu concurenta. Singurul motiv pentru care merita cumparat este raritatea lui. Si o spun cu regret)

  • mntsn, luni, 17.12.2012 12:50

    @LauCalin: design unic adaptat la cerintele momentului la gama DS ?? Mda, sa zicem..cam asta cauta clientii acum: butucanoase, cat mai inalte (sa para cat mai SUV), la interior pline de leduri mai ceva ca pomul de craciun si cu tot felul de gadgeturi. Dar intreb eu: nu mai apreciaza chiar nimeni cerinte functionale precum regaseam la vechile Citroenuri: aerodinamica spre exemplu, designul fluid sau ergonomia comenzilor de bord axata strict pe echipamentele necesare sofatului? Pacat. Daca asta este trendul si vad ca asta este, pt mine o sa devina din ce in ce mai greu sa ma decid asupra unei noi masini... asta daca va mai fi cazul. @ztele: ok, ramai la preferintele tale, bucura-te de ele, eu nu incerc sa ti le schimb, insa cu opiniile tale nu pot fi de acord: 1. Gama DS NU este o continuare naturala a XM, SM, Traction Avant, etc. DS-urile de azi (3,4,5) sunt in 3 clase, vechile modele amintite erau toate din clasa mare. 2. Unde vezi tu 100 de constructori auto la nivel mondial? Nici macar 100 marci nu sunt, daramite constructori. Aaa, sper ca nu-i pui la socoteala si pe chinezii care produc 3 lulele 3 surcele si gata se dau mari constructori de automobile. Desi... si cu toti chinezii nu ajungem la 100 - din ce citeam, in China sunt vreo 40 de plagiatori ...aaa, scuze... constructori de automobile. 3. Marcile germane "mint, denatureaza adevarul si exagereaza in stil pur caracteristic". Aici ai luat-o rau, dar rau de tot pe aratura, nu te supara. Cu astfel de opinii, cu care nu aduci nicio valoare discutiei, ma indoiesc ca am putea pe viitor sa avem un dialog civilizat si constructiv. @Calingura: asta subliniam si eu acum ceva zile. La Citroen este o deruta totala in pozitionarea pe piata, ca sa nu mai amintesc de modelele redundante cu Peugeot. Se vor si premium si de volum totodata. Clientii cum ii vad oare? Sau...macar ii mai vad pe undeva?

  • c6, luni, 17.12.2012 13:27

    problema insuccesului pt psa legat de c6 sunt insasi dealeri de vanzari si cei din service. masinile sunt bune dar te duci in service cu o problema si pleci cu 3 pe motiv ca ei nu stiu ce si cum sa faca la masina. iar cei de la citroen romania sunt nesimtiti. norocul nostru e ca pleaca din tara si va fi ff bine. mai bine ma duc pt revizii si probleme la vecini in ungaria sau in austria.

  • dan_grc, luni, 17.12.2012 13:42

    Mda, marcile germane mint si denatureaza rau, nu poti sa gasesti modele care sa transmita ceva la aceste marci germane, dar faptul c-a posedat A4 si seria 3 inseamna c-a avut niste masini impotriva conceptiei tale, deci o mare contradictie De acord ca sunt multe modele germane care nu transmit nimic si ca poti sa gasesti ceva placut la un Volvo sau Jaguar, Alfa , dar pe acolo sunt si niste exemple exagerate, daca un Lexus GS, indiferent de generatie, transmite mai multe decat o seria 5, indiferent de generatie, ca senzatie de condus, design interior exterior, personalitate, etc...eu sunt fan noua marca chinezeasca Qoros . Si inca ceva , Chrysler 300C a ajuns sa fie considerata o masina de intelectuali si pt finuti, nu potrivita in SUA pt "niggas" si bling bling:)) ?? Evident ca sunt impartiti clientii, dar se preteaza mai bine la asa ceva, oricum. E clar ca sunt niste frustrari mari la mijloc, unii au impresia ca ceea ce se discuta pe AM influenteaza mapamondul si vanzarile si preferintele a milioane de oameni, niste voturi nu schimba nimic,.Renault scade cu peste 20% in Europa, dar unii sunt convinsi ca e o idee buna sa intre pe premium, cand Lexus, Infiniti, Jaguar si chiar Volvo nu vand pe piata conservatoare in Europa cat ar dori sa vanda, mai ales Lexus si Infiniti, nu pt ca n-ar fi bune, ci pt ca asta este piata, dar astea compenseaza cu vanzari bune sau rezonabile in SUA, Renault nu va avea unde sa compenseze, Europa este tinta principala, toate astea intr-o conjunctura economica mult mai nefavorabila decat acum 10 ani, si chiar si asa au avut un mare esec, dar cei care spun asta sunt rau intentionati si critica Renault:).

  • vlad, luni, 17.12.2012 14:21

    duca-se linistita in paradisul masinilor premium frantuzesti; se va intalni cu Vel Satis, Citroen XM si Peugeot seria 600)

  • mntsn, luni, 17.12.2012 14:40

    @dan_grc: Ce pomenim noi de Lexus si Infiniti, care vin din start cu imagine slaba de asiatice, cand nici macar Jaguar de la mama lui din Great Britain, tara luxului absolut, nu prea se vede pe piata masinilor premium. Are traditie si pedigree, imagine super, produse de lux, dar totusi unde este Jaguar pe strazi? Nu doar la strazile din Romania ma refer ci la strazile din Europa aia puternica si bogata care isi permite Ferrari, Porsche, Audi, Mercedes, BMW...unde e Jaguar? In US, unde odata intalneai atat de multe Jaguar-uri incat parea ca este o marca americana, nu europeana, nu mai vezi unul zile sau saptamani la rand, deoarece se vand de vreo 22-25 ori mai putin decat BMW, de exemplu, si este singura marca premium de pe piata americana care scade in vanzari (bine, ar mai fi si muribundul Lincoln). Iar tripleta germana si Jaguar au preturi, caracteristici, conceptii constructive si imagine apropiate si totusi ... Jaguar nu se vinde. Dar stai ca vine imediat Renau... scuze, Initiale Paris pe segmentul premium si ii face praf pe toti. Nu conteaza ratiunea si argumentele, Renault trece peste ele si invinge tot. Cu elan hei-rupist desprins din spiritul revolutionar francez: aux armes citoyens ....... marchons marchons.

  • ztele, luni, 17.12.2012 18:36

    @mntsn: sa-ti aduc aminte de r8 e-tron cu 17 milioane de nm? de vanzarile intre dealeri ca sa umfle cifrele? de emisiile declarate mai mici la a1? de faptul ca a4 2009 are 3 stele la siguranta, desi se laudau cu 5? de recallurile masive musamalizate (790.000 de masini in 2006)? Spune-mi daca mai vrei, ca mai am destule...

  • ztele, luni, 17.12.2012 18:45

    dan_grc: repet, nu am nimic cu masinile germane, am cu marketingul si politica marcilor. (vezi sarbatoarea cu mare fast a Mercedes asupra airbagului - obiect care nu l-au inventat si nici nu l-au folosit primii) Tinta nu mai este europa de mult, este China, Brazilia si USA. Acolo iese grosul la vanzari, si pentru pietele respective se bat constructorii. Ca unele marci nu se preteaza acestor piete, e absolut normal, cum nici Cadillac nu s-a vandut bine in europa, sau cum nici Citroen nu se vinde in USA. Volvo e un constructor mic, care va creste pe parcurs, iar despre 300C am zis ca e impozant, nimic altceva.

  • dan_grc, luni, 17.12.2012 19:06

    @ztele Da, tinta nu mai este Europa de mult, dar Bmw vinde mai mult de jumatate inca in Europa, apoi in SUA, apoi in China si alte piete, iar Cadillac nici in SUA nu se mai vinde bine, sa fim seriosi, o spun vanzarille, nu eu, se bate cu Audi pt locul 4 si cred ca va fi intrecut, deci concluzia este ca aproape toata Europa si cu majoritatea americanilor consumatori de premium sunt batuti in cap, cu idei preconcepute de cumpara Bmw, Mercedes, Audi...in SUA se intercaleaza Lexus, principala lor piata si vand bine, in rest cam sunt singuri. Nu toata lumea trebuie sa se invarta dupa germani, dar ai dat niste exemple exagerate...au mintit la consum? Asta au facut si Hyundai-Kia in SUA de ex, daca sunt astfel de exemple nu inseamna ca se poate pune semnul egalitatiii intre marcile germane si minciuna, sau cu oricare alta marca, asta o poti face tu, nu inseamna ca si asa este. Una este sa preferi ce vrei tu, alta e sa exagerezi ca sunt 100 de marci in lume si ca te-au innebunit marcile germane, daca chiar se intampla asta e nasol, nu trebuie sa te deranjeze vreo marca, atata timp cat ai ce-ti place.

  • ztele, luni, 17.12.2012 20:22

    :)) NU ma intereseaza cat vinde BMW in europa! Si nu ma intereseaza cat vinde cine unde! Tu chiar iti cumperi o masina in functie de cat vinde nu-stiu-unde? Sau asta e criteriul de calitate a unei masini... cat de vanduta e? Daca in niciun domeniu nu e asa, de ce in domeniul auto ar fi? Da, corect, din profit se traieste, dar profitul nu e totul. Noi mai mintim, e omeneste, dar cifrele nu mint... decat cand sunt afisate cu vointa gresit. Vezi, ai dreptate, dar Hyundai-Kia au fost anchetati si platesc pentru treaba asta... la noi parca e vestul salbatic, fiecare dupa cum il taie capul.

  • dan_grc, luni, 17.12.2012 22:47

    @ztele Nu , nu ma intereseaza cat vinde o marca( dar daca nu mai vinde mai nimic moare, vezi Saab, vezi Lancia) dar cand spui ca nu se vinde Cadillac in Europa , eu iti spun ca nici un SUA nu merge bine,cand spui ca Bmw se axeaza doar pe China acum si America de Sud, de fapt nu e chiar asa si Europa si SUA raman principalele piete, cand spui ca nu trebuie sa se invarta toata lumea in jurul nemtoaicelor( si nici nu trebuie) atunci fac apel la cat de raspandite sunt pe glob, asa de chestie, iar cand spui "la noi" te referi la Romania probabil, doar ca nu prea conteaza asa mult, dc toata lumea raporteaza ceea ce se intampla la noi cu restul lumii? Bmw nu traieste din cazua "cocalarilor " de la noi, VW nu traieste datorita "taranilor", etc....de maine daca toate marcile astea nu mai vand nimic la noi, stii ce se intampla? Absolut nimic.

  • ztele, marţi, 18.12.2012 00:00

    1. Cadillac sta relativ bine in SUA, anul asta cu 12% mai mult decat anul trecut, dar nu e la nivelul Lexus sau BMW. 2. Cand am spus de China m-am referit la GM, VAG, Fiat, Daimler, etc. nu neaparat la BMW. (nu ma intereseaza catusi de putin BMW de nicio culoare, dupa experienta cu 3-ul). 3. Cand spun "la noi" ma refer la Europa, nu la Romania. Iarasi, piata auto romaneasca nu ma intereseaza. 3. Perfect de acord, inafara de Dacia nimeni n-ar suferi daca ar vinde zero in Romania.

  • mntsn, marţi, 18.12.2012 01:06

    Hai mai @ztele da-o incolo de treaba, te credeam un ardelean mai de nadejde. Acuzele astea fara fundament a la CVTudor ma dezgusta rau de tot. Poti face dovezi credibile pentru fiecare acuzatie in parte? Dar nu din auzite pe la scara blocului, ok? Si zici ca Audi A4 are 3 stele la Euroncap? http://www.euroncap.com/results/audi/a4/2009/350.aspx

  • ztele, marţi, 18.12.2012 02:43

    Bineinteles, mntsn: 1. Audi A4 2012 (m-am inselat, nu 2009) crash test: http://stwot.motortrend.com/files/2012/08/2012-Audi-A4-small-overlap-crash-side-impact-view-1024x640.jpg Evident, in Europa nu a aparut nicaieri stirea asta. Numarul de NM pe r8 ala s-a dezbatut intens anul trecut (cred) si nici de-al dracu n-au vrut sa recunoasca nemtii ca au mintit, la fel si cu emisiile de la 1,4 tsi. Exista articole si pe automarket si in presa internationala, daca tii neaparat imi iau 30 de minute intr-o zi si iti caut. Cat despre recall-uri: Nearly 170,000 VW, Audi TDI diesel models recalled ( http://content.usatoday.com/communities/driveon/post/2011/10/vw-tdi-diesel-recall-jetta-sportwagen-golf-fuel-line-leak-fire-audi-a3/1#.UM-6_uQWLfk ) Volkswagen Recalls 410,000 Passats (http://www.huffingtonpost.com/2008/04/06/volkswagen-recalls-410000_n_95284.html ) "Volkswagen recalled over 400,000 units in Latin America and Africa due to a problem with the rear seat longitudinal adjustment mechanism after eight Brazilian owners lost part of their fingers while trying to adjust the seats" Si multe multe altele, inclusiv unul masiv la Beetle, Passat si Golf, de peste 700.000 de masini. Despre asta nu se spune nimic...

  • ztele, marţi, 18.12.2012 02:47

    In loc de "noapte buna" "When introduced at the Frankfurt Motor Show in September, Audi boasted its all-electric e-tron was fitted with four electric motors producing "230 kW (313 hp) and 4,500 Nm (3,319.03 lb-ft) of torque. Audi's e-tron torque figures are not exactly dishonest, but they are using a completely different evaluation without making mention of it in the press release. Long story short, Automobile estimates the e-tron makes about 252 lb-ft of torque. That is a bit less than the Tesla Roadster's 273 lb-ft." http://green.autoblog.com/2009/12/04/audi-twists-e-tron-3319-lb-ft-torque-rating/

  • LEE, marţi, 18.12.2012 09:37

    @ztele - ai mare dreptate! In Germania la fel, cand se fac rechemari nu se anunta PUBLIC, asa cum fac celelalte marci auto prin Asia, America.........

  • dan_grc, marţi, 18.12.2012 12:47

    @ztele Ok, deci te-ai referit la Europa, chiar poate sa conteste cineva faptul ca Europa este cea mai pretentioasa piata auto din lume? Si implicit si cea mai conservatoare, aceste lucruri pt tine inseamna ca e vestul salbatic in Europa? Sunt prea multe exemple in care un model european s-a vandut bine si pe piata din SUA fara mari modificari, pe cand invers nu e chiar asa, un model american de exemplu trebuie sa fie destul de diferit fata de cel vandut in SUA pt a avea succes in Europa. Cat despre Cadillac, sta relativ bine, dar nu ti se pare ciudat ca pe teren propriu nu este nici macar pe podium? Ce sa mai vorbim de Europa, dar asta arata exact ce spuneam mai sus, clientii europeni sunt cei mai pretentiosi, dar daca asta inseamna ca sunt din "vestul salbatic" pt tine, asa o fi, problema este ca si americanii tot cam "salbatici " sunt, pt ca aleg mai mult alte marci non americane.

  • ztele, marţi, 18.12.2012 13:14

    Dan, cand am spus "vestul salbatic" m-am referit la ce se intampla in USA cu hyundai-kia fata de ce se intampla in Europa cand o marca este prinsa cu minciuna. In Europa nu se intampla nimic. Imi pare rau de Cadillac, ar fi trebuit sa fie lider la ei, dar presupun ca si americanilor le plac masinile exotice (pentru ei).

  • mntsn, marţi, 18.12.2012 13:43

    @ztele: Esti incredibil mai omule: eu iti dau o sursa oficiala a unui organism acreditat, tu imi pui o poza. Unde scrie in poza asta ca Audi A4 are 3 stele? Apoi, amesteci mere cu pere si cu gogoshari. Un pic de adevar, amestecat cu fabulatii si zvonuri si gata replica, nu? In primul rand A4 2009 este acelasi cu A4 2012, este aceeasi platforma, facelift-ul nu are relevanta la testele de impact. Apoi, sunt teste diferite: ce face Euroncap-ul e una, iar noul test al IIHS small overlap este altceva: impactul este cu bariera NEdeformabila si se suprapune doar pe 25% din suprafata masinii, cea de pe partea soferului. Este un test absolut nou, care i-a gasit descoperiti pe majoritatea constructorilor, fiindca ataca masinile intr-unul dintre cele mai vulnerabile si neprotejate locuri - la colt. Bineinteles, ca este o situatie ce poate aparea in viata reala dar nu despre asta e vorba aici. Ok, Volvo a iesit cel mai bine la acest test nou, dar la testele Euroncap si Volvo si Audi au ambele tot 5*, nu le mai pritoci ca masina de spalat. "Americanii de la Insurance Institute for Highway Safety (IIHS) au introdus un nou test în repertoriul lor, menit să simuleze condiţii apropiate de accidentele care au loc în realitate. Noul crashtest simulează un impact la 64 km/h cu o barieră rigidă care suprapune doar 25% din suprafaţa frontală a maşinii, pe partea şoferului." conform AM, de aici http://www.automarket.ro/stiri/mercedes-lexus-si-audi-au-obtinut-rezultate-slabe-la-noul-test-de-46223.html Citeste tot articolul cu atentie, articol care n-a aparut nicaieri in Europa, nu? Recall-urile: da, au facut si ei, cu ce ti se pare ca au mintit aici? Toti constructorii fac recall-uri, chiar si Volvo - te surprinde cumva? Si pentru cel de mai sus: recallurile nu se trambiteaza public, ci se adreseaza clientilor marcii/modelului respectiv. Daca eu am marca X nu ma intereseaza ca marca Y face rechemare. Ca apoi presa preia informatia, ca stire de fapt divers, e altceva, dar constructorii NU anunta ei insisi public recallurile. "Si multe multe altele, inclusiv unul masiv la Beetle, Passat si Golf, de peste 700.000 de masini. Despre asta nu se spune nimic..." Pai atunci spune tu, fii tu primul care faci lumina despre recallul ala masiv. Si te rog, sa nu-mi spui cumva de vechea si arhicunoscuta poveste cu luminile de stop, zi-mi ceva nou din subteranele bine pazite ale VW. Audi e-tron: este cumva un model de serie, lansat pe piata, diponibil pentru teste si masuratori? Nu. Ai rabdare sa apara varianta de serie cu fisa de specificatii, iar apoi il poti duce frumos la un test sa vezi daca bate fisa tehnica cu realitatea. Pana atunci, proiectul este in curs de dezvoltare si totul ramane la nivel de speculatii - tu doar subscrii la ele, le promovezi ca fapte si le folosesti pentru a ataca marcile germane, pe care le urasti cu cea mai ascunsa placere.

  • dan_grc, marţi, 18.12.2012 14:05

    Pai este suspect daca se face o rechemare si se anunta doar clientii, se pare ca tam-tam-ul pe care-l face Toyota cand recheama cate un milion de masini in fiecare an sa schimbe o mufa sau un surub trebuie sa reprezinte o referinta, jos palaria pt Toyota pt ca sunt corecti, dar au inceput sa duca la extrem acest lucru, adica e bine sa schimbi un comutator dupa 10 ani, dar parca era mai bine sa-l faci bine de la inceput, si daca tot o faci, nu te mai lauda atat de tare ca pui milioane de clienti sa revina cu masinile dupa ani de zile de la achizitionare pt niste nimicuri pana la urma, dar asa sunt japonezii perfectionisti, bravo lor, dar aici se potriveste mai bine " mai catolici decat Papa".

  • ztele, marţi, 18.12.2012 15:51

    @mntsn: vorba lui dan, cand Toyota face un recall, toti se **** pe ei ca niste caini excitati. Cand astia fac recall... "vai, dar e absolut normal". Mi-e greata de standardele astea duble pe care refuzati sa le vedeti. Inchei cu recall-urile, nu ne intelegem nicicum, spunem aceeasi chestie cu alte cuvinte. Astea nu apar nicaieri la noi, respect americanilor ca sunt in stare sa le mediatizeze, pentru ca pana la urma "clientul nostru stapanul nostru". La iurop vad ca nu merge zicala asta. Despre crash-test: este amuzant la cati ani-lumina considera publicul "cunoscator" marcile germane fata de concurenta, cand defapt nu e nici pe departe asa, fiecare clacheaza. In schimb, cand clacheaza Dacia sau orice alta marca non-germana, iar e circ pe internet. Renault are toata gama cu 5 stele la Ncap, nimeni nu zice nimic; sunt ani buni de cand Fiat are vreo masina cu mai putin de 5 stele, nimeni nimic... Dar, sa fereasca D-zeu sa aiba vreuna cu 4*, ca-mi explodeaza monitorul de la cate stiri apar. Audi e-tron: daca este concept trebuiau sa taca din gura, nu sa se afiseze repede cu 4500 de nm cand defapt stiau si ei ca nu e asa. Defapt asa e cu nemtii, in fiecare an fac previziuni, predictii, anunta ca fac, ca dreg, ca investesc + cresteri masive la vanzari peste tot, si la sfarsitul anului, in topuri la vanzari: 1. Toyota, 2. GM, 3. Ford. Fain! P.S. Sunt la munca, ajung acasa si iti caut recallul ala, care vad ca nu mai e pe internet, decat dupa documentare serioasa. Interesant, nu?

  • dan_grc, marţi, 18.12.2012 16:01

    Parca nu erau importante vanzarile @ztele, ar trebui sa fie toata lumea impresionata de o marca care fabrica 10 milioane de exemplare pe an? Si cei de la Toyota, in unele cazuri, chiar asa fac, se **** ca niste caini excitati.

  • ztele, marţi, 18.12.2012 17:45

    Nu erau si nu sunt, pentru mine. Constatam doar o realitate. Corect, si Toyota, doar ca la Toyota e tragedie mondiala cand se intampla, la altii nu. Stii cum zic?

  • dan_grc, marţi, 18.12.2012 17:57

    Din punctul meu de vedere sa vanda si 20 de milioane pe an, oricum au cea mai anosta si banala gama de modele dintre toti, in afara de GT86 si LC, dar daca ai ajuns sa aperi si Toyota, tu care chiar esti un pasionat auto si care iubesti masinile care transmit ceva, care au personalitate.... Apropo, nu mai vrei sa auzi de Audi sau Bmw, dar ce te-a determinat sa le ai daca nu transmiteau nimic si erau anoste si banale? Oricat ai huli nemtoaicele, multe dintre ele stau mai bine la aceste capitole decat majoritatea japonezelor, iar faptul c-ai gasit niste momente in care au mintit ei nu stiu ce, sunt chestii duse la extrem, te straduiesti prea mult sa urasti niste marci.

  • mntsn, marţi, 18.12.2012 18:08

    @ztele: Interesant ce? Te pomenesti ca a hacker-it VW stirile legate de recall, nu? Mai bine recunosti ca mai pui de la tine niste bube in dreptul germanelor, doar pentru ca nu-ti plac tie. Da bine ca au Renault si Fiat 5* la toata gama. Asadar, ce ai vrea sa facem? Plecaciuni zilnice la showroom-urile Renault si Fiat? Nu te inteleg. Le au, sa fie sanatosi, la fel cum au multi altii. Nu mai am nevoie de niciun link, nu te mai obosi. Interesul meu nu este sa te conving pe tine @ztele, pentru ca tu nu poti fi convins cu argumente rationale cand esti dominat de ura pentru tot ce provine din Germania. Interesul meu este sa atrag atentia celorlalti de pe forumul AM ca dezinformezi constant si intr-un mod foarte pervers, combinand franturi de adevar, cu zvonuri, cu teoria conspiratiei, cu comparatii necinstite si cu multe multe inflorituri. Partea trista este ca multi te-au crezut pana acum. Eu te-am deslusit mai repede si o spun cu regret, deoarece am crezut altceva despre tine pana acum. Credeam ca faci parte din clubul restrans al userilor cu opinii valoroase si documentate, din care chiar puteam invata si intelege ceva nou. Eu si cei care au avut rabdare sa citeasca tot acest topic am inteles in cele din urma cine este @ztele si care este tinta lui favorita pentru romanescul sport "aruncatul cu noroi". Cele bune,

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 00:19

    @dan: natura afacerii in care activam la momentul respectiv m-a facut sa posed acele masini. Passat mi l-am cumparat singur pentru ca gasisem o oferta extrem de buna, cu gandul sa-l revand, dar am plecat din tara si-am ramas tovaras cu el cateva luni. Audi mi s-a parut o masina (doua, ma rog) bine facuta, bine inchegata, dar exact ca un catar: te duce unde ai nevoie, dar nu simti nimic, ca pe targa. BMW-ul a avut o multitudine de probleme, de la suspensie la cutie, dar cu el cred ca m-am fript eu, am senzatia ca nu a fost foarte bine ingrijit inainte sa ajunga la mine. Bun, trecand mai departe, simt ca va sunt dator cu niste raspunsuri / explicatii daca vreti. 1 la mana, presupun ca stiti ca marcile care ma atrag sunt Saab, Volvo, Lancia, Lexus, Alfa Romeo, Citroen si Lincoln. Sunt absolut constient ca sunt masini mai bune/scumpe/ieftine/rapide etc decat ceea ce ma atrage pe mine. 2. repet, nu am nimic cu masinile germane. Am ceva cu "fanii" lor, cu marketingul si cu politica de a prezenta orice produs drept "great success" (vb lui Borat). Aici vreau sa ma explic, luand un exemplu aleatoriu: VW Jetta (varianta pt USA) are TAMBURI de frana pe spate. VW up la fel. Audi introduce "noul" 2.8 fsi pe A8 anul trecut (defapt motorul se fabrica din '99). Astea sunt doar mici exemple asupra politicii acestui concern, desi masinile, repet, sunt ok. Ceea ce ma deranjeaza e atitudinea asta de lideri mondiali, cand mai au foarte mult de muncit pana acolo. De aici ma deranjeaza comparatiile a absolut oricarei masini cu "concurenta" germana cand nu e cazul. Marcile care imi plac, imi plac MIE, pentru ca am experienta cu ele, pentru ca am pus mana pe un Saab, sau pe un Lexus si pentru ca ma atrag. NU pentru ca zice nu stiu ce site/forum/vecin ca-s bune. Asta ma intereseaza putin spre deloc. Mai departe: salivez din cand in cand dupa un BMW Z4, dar nu mi-l permit. Imi place Audi A5, dar imi depaseste bugetul. Aveam pe lista cand mi-am luat ultima masina si un A-Klasse, dar am renuntat din cauza interiorului. 3. Departe de mine sa apar Toyota, daca au gresit, sa plateasca. Dar imi doresc sa plateasca la fel si cei care gresesc si nu-s deloc mediatizati, si aici ma refer la ce spune mntsn. Nu, prietene, nu a hackerit nimeni stirile despre VW, indicam doar cat de pornita e presa auto impotriva Toyota comparativ cu marcile germane. Aceeasi presa auto (vezi jalopnik.com) care sustine sus si tare ca "de cand audi a inceput sa puna leduri pe masini, toata lumea i-a urmat"... aberatii! Prima masina cu leduri a fost Lancia Thesis (in stopuri), apoi a urmat conceptul Lancia Delta (in faruri), iar prima masina de pe piata cu LED in faruri a fost Lexus LS. Si multe, multe altele, pe care o sa le dezbat cand imi permite timpul intr-un articol pe blogul meu. Cat despre Fiat si Renault, la cu totul altceva m-am referit, si anume: standardele duble in ceea ce priveste informatia vis-a-vis de o marca sau alta. Imi pare sincer rau ca nu reusesc sa dau de acel articol, Am pus linkul respectiv acum vreun an pe un articol de pe AM cu un recall Toyota. Cand il gasesc, te voi anunta. @mntsn: Tu nu trebuie sa ma convingi pe mine, pentru ca nu gandim diferit. Eu arunc cu noroi in cei care nu sunt capabili sa recunoasca ceva interesant si la alte marci, cei care nu vad in fata ochilor altceva, cei care sanctioneaza prompt orice derapaj la alta marca, dar trec cu vederea derapajele marcilor lor favorite. Da, imi plac unele marci si imi displac altele. Nu sunt obiectiv, pentru ca am parerile mele proprii, care mi le-am format in mare din experienta proprie, restul fiind din informatii citite pe internet si schimb de informatii cu alti oameni. Repet, pentru ultima data: nu am nimic cu masinile sau marcile germane. Am ceva cu partea umana din ele. Si, evident, am ceva cu cei care arunca cu noroi (vorba ta) in marci despre care nu cunosc absolut nimic. E posibil sa fiu hater, nu detin adevarul absolut, dar presupun ca e nevoie si de de-astia ca mine pe-aici. PS. Singurele marci pe care le detest (nu urasc nimic, e mare pacat sa urasti... poate hai o femeie :) ) sunt Hyundai si Skoda.

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 00:19

    Daca am omis sa raspund la ceva, o sa o fac maine, mi-e prea somn acum.

  • dan_grc, miercuri, 19.12.2012 01:35

    @ztele Imi pare rau , ca sa spun asa, ca primele 2 marci preferate ale tale sunt Saab si Lancia, una s-a dus( chiar daca va reaparea ca o marca de masini electrice nu stiu cat va mai avea din spiritul Saab), iar a 2-a este pe duca, dar dintre toate enumerate de tine cel mai rau imi pare de Alfa, care chiar daca n-a disparut, in ritmul asta are sanse s-o faca, Alfa este singura marca pt care as renunta la Bmw, mai precis pt Alfa 159, care are niste preturi din ce in ce mai mici acum, in rest Lexus este total opus fata de Alfa, sau Saab de exemplu, dar probabil ai preferinte mai variate, oricum din tot ce-ai enumerat, Lexus mi se pare cea mai stearsa ca personalitate, cu unele exceptii, gen actualul IS, in rest sterse ca niste Toyote de lux ce sunt. Jetta are in SUA tamburi pe spate, da, si Passat suspensie spate semi-independenta si-n variantele obisnuite plastice mai proaste si asa mai departe, dar...sunt mai ieftine decat in Europa in primul rand, iar in al doilea rand asta arata ceea ce-am zis mai sus, piata din SUA nu este la fel de pretentioasa, cel putin la modele obisnuite de volum, ca piata din Europa, iti dai seama ca n-ar mai vinde mare lucru in Europa daca ar veni cu astfel de schimbari, de aia este destul de justificat sa se spuna ca cine vinde bine in Europa poate sa vinda bine si-n SUA si aproape oriunde. Apropo de pret, un Bmw M5 in Europa este minim 115 mii de euro, exportat in SUA este vreo 90 si ceva de mii de dolari cel mai ieftin, aceeasi masina, deci standardele astea duble pot fi si-n avantajul americanilor, nu stiu cate e o Jetta cu tamburi si motoare invechite dar pun pariu ca e cu cateva mii de dolari mai ieftina decat in Europa, la toate astea daca te uiti si la paritatea dolar-euro...bataia de joc parca nu mai pare asa mare, nu? Asta la VW, sunt clar mai ieftine dar au si solutii tehnice mai invechite, la Bmw nu mai inteleg ca nu le da M5 model nou cu motor de la E39 din 2003 si tamburi pe spate. Iar cand se vorbeste de anumite modele , mai ales la premium, aproape intotdeauna se face referire la concurenta germana, pt ca sunt pe primele locuri, stiu ca nu are relevanta pt un iubitor de marca X sau Y, dar de asta se pomeneste atat de des de concurenta germana in articole, plus ca toate marcile, de la Lexus la Jaguar, Cadillac si Volvo, declara oficial chestia asta..."vom face concurent pt seria 3, vrem sa detronam clasa S, etc, etc"...adica este o recunostinta oficiala, toti urmaresc vanzari, crezi ca Lexus n-ar vrea sa vanda de vreo 3 ori mai mult in Europa? Cum sa nu. Pe cine vrei sa detronezi? Pe cei de pe primele locuri, asta e realitatea, sunt nemtii acolo, si nu de azi de ieri, practic de decenii, a fost Mercedes mult timp, acum e Bmw, poate va fi Audi, ceilalti sunt cam departe, si oricate idei preconcepute si lipsa de cunoastere ar avea publicul tinta, este imposibil sa domini aceste segmente atata timp pe piete importante ale lumii chiar degeaba, doar pe baza de marketing si reclame mincinoase. Eu unul mi-as dori sa renasca multe modele care nu mai sunt, de exemplu un urmas pt Alfa 166, un urmas pt Peugeot 607 care mi-a placut, o viitoare Lancia Thesis, un viitor C6 sau DS6, chiar DS9 in clasa de lux, la Volvo un S90 tot in clasa de lux, chiar mi-as dori sa vad toate astea, cate sunt realizabile si cate sunt vise? Nu stiu, dar nu vreau sa vad ca exista doar clasa S, seria 7 si A8 si un singur "intrus" japonez Lexus , Jaguar XJ si-un Cadillac care nici la el acasa nu face legea( vezi mai multe S-uri si serii 7 si-n America intre modelele mai noi) in rest cam liniste si pace, dar este deranjant ca a "innebunit lumea" cu nemtoaicele, pai daca mai mult ele sunt prezente ca si oferta in primul rand, asta ducand iar la vanzarile nenorocite, cei 3 non-germani din trei zone ale globului total diferite sunt departe chiar si "pe teren propriu", de asta se vorbeste atat de mult de nemti, pt ca domina, cand vor fi detronati, va fi altceva poate, pana atunci....apreciaza ce-ti place si e perfect zic eu.

  • mntsn, miercuri, 19.12.2012 11:36

    @dan_grc: Imi pare rau ca ai cazut in plasa acestui @ztele, din ale carui comentarii nu mai cred o iota, in urma sirului de minciuni strecurate abil numai in acest topic. Am aratat mai sus modul in care acest user dezinformeaza intr-un mod foarte pervers. Sau hai mai bine sa zic deschis ca minte. Minte cum respira. Chiar si dupa ce i-am atras public atentia, el tot nu se lasa si continua sa ne intoxice cu informatii scoase de la el din palarie. "VW Jetta (varianta pt USA) are TAMBURI de frana pe spate." Un moment, ca nu suntem toti atat de fraieri, mai stim si noi sa verificam o informatie si sa nu o inghitim pe nemestecate. Aici http://www.vw.com/en/models/jetta/trims-specs.s9_trimlevel_detail.suffix.html/2013-jetta~2FS.html#/tab=06f9868eb731175e9b03fa03057fa9e4 regasim fisa tehnica a celei mai slab dotate Jetta disponibila pe piata din State, anume Jetta S. Ce gasim la fisa tehnica: Brakes | Power assisted, dual circuit, 11.0 x 0.9-in vented front discs and 10.7 x 0.4-in solid rear discs adica, spre dezamagirea lui @ztele, discuri de frana si pe spate si pe fata, asa cum au majoritatea masinilor de platforma compacta in prezent, daca nu chiar absolut toate. Deci @ztele ne-a mintit. "Audi introduce "noul" 2.8 fsi pe A8 anul trecut (defapt motorul se fabrica din '99)." Aici, alta minciuna, alta scorneala. Pe A8 nu exista motor de 2.8 FSI, nici nou, nici vechi, nici introdus anul trecut. Cel mai apropiat motor de cilindreea de 2.8 este un 3.0 TFSI cu 2995 cmc si 290 CP. Motoarele de pe A8 se pot regasi pe site-ul Audi.de http://www.audi.de/de/brand/de/neuwagen/a8/a8/informieren/technische_daten.html pe oricare alt site Audi (Romania, USA, etc) sau pe wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Audi_A8. Deci....ce mai ramane de zis. Omul asta ne minte senin, se minte si pe el si in acelasi timp ii acuza pe constructorii auto germani ca mint. Imi pare rau ca mi-am pierdut timpul conversand cu acest individ, dar cred ca ceva tot am castigat noi, restul userilor de buna credinta, demascand un mitoman. Ideea este ca pe viitor nu trebuie sa mai luam de buna nicio boaba a lui @ztele, toate comentariile lui fiind bine garnisite cu minciuni.

  • dan_grc, miercuri, 19.12.2012 16:05

    @mntsn Nu e vorba de cazut in capcana, am spus ca da, Jetta are tamburi in sensul c-o fi avand, nu m-am referit la o generatie anume si era prea tarziu sa stau sa caut. Stia @ztele ceva ca VW ofera niste solutii tehnice mai vechi pt modelele oferite pietei din SUA, adica si la Passat este oferita suspensia spate semi-independenta, motorizari mai vechi care in Europa s-au scos din oferta, etc...dar a omis, voit sau nu, faptul ca sunt mai ieftine, si nu cu 1000 de dolari, ci cu cateva mii bune, deci unde este bataia de joc? Daca americanii sunt multumiti cu aceste solutii mai simple si mai vechi dar platesc clar mai putin, nu vad unde este nesimtirea, asta in cazul VW, ca la Audi nu prea au ce sa moodifice ca "sa-si bata joc".

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 16:41

    @mntsn: http://www.autotrader.com/research/article/car-reviews/168838/2012-volkswagen-jetta-new-car-review.jsp "Since we can't recommend any Jetta sedan with rear drum brakes, that leaves us with the 2.5 SEL, the TDI or the GLI. " Google "2012vw jetta drum brakes" and be amazed! A6 nu A8, m-am incurcat. A6 2.8 FSI Technical Specifications 2773cc, 6-cylinder, 4-valves, DOHC, Petrol engine Power: 204PS@5500rpm, 280Nm@3000rpm, 243kph top speed http://www.carsguide.com.au/news-and-reviews/car-reviews-road-tests/audi_a6_2.8_fsi_review Pot sa-i spuna cum vor ei, e 2.8 ala de cand lumea. VR6 sau cum soare ii spune. O zi faina! @dan_grc: totusi, nu vezi nimic in neregula cu asta? Adica suntem avansati tehnologic pana ne iese pe nas, si punem tamburi de frana? In china inca fabricam VW Santana?

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 16:46

    Si n-ar fi nicio problema cu tamburii, daca pe autmoarket n-ar fi aparut asta (despre up): " Discurile pe faţă sunt ventilate, în timp ce puntea spate este echipată cu tamburi. " si up e notat cu 5 stele de AM la siguranta. Sa fim seriosi... :) http://www.automarket.ro/test-drive/volkswagen-up-10-75-cp-high-up-44567.html

  • dan_grc, miercuri, 19.12.2012 17:15

    @ztele Dar faptul ca sunt cu cateva mii mai ieftine SI SE CUMPARA asa cu tamburi , ce este in neregula? Daca erau clienti nemultumiti de asta nu le mai cumparau si gata, si ce tot pedalezi cu VW, nu sunt singurii nemti de pe piata din SUA. Si cand iti spune omul ca piata din SUA in privinta masinilor obisnuite nu este pretentioasa, spui ca de fapt nu te intereseaza, pai despre ce mai vorbim? Si daca Audi ofera motorizari invechite, ei bine asa cum isi bat ei joc de americani se lupta cu Cadillac pe propriul teren si nu este exclus sa fie depasiti si de ei, deci care este concluzia ta pana la urma? toata lumea este idioata de cumpara masini nemtesti, asa o fi, vrei sa schimbi lumea? N-are rost, fii tu mai destept fiind altfel, lasa turma, dar acea turma este tinta celorlalti care nu se considera ca facand parte din ea, adica vor sa ajunga si ei in capul turmei, observi ironia sortii? Sau poate si ipocrizia?

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 17:19

    Nu e nimic in neregula cu faptul ca se cumpara. Ce vad eu in neregula e faptul ca se vinde asa ceva :) Pana la urma, toti ne consideram ca nefacand parte din turma, "we're all unique, just like everybody else".

  • dan_grc, miercuri, 19.12.2012 17:23

    Asa si eu pot sa ma intreb cum vine Toyota pe piata din Europa cu plastice de 2 lei, cu afisaje de bord ca la Logan aproape,( vezi nivelul pt combustibil la Avensis) cu display la climatizare pe fond verde sau gri, ca la Golf 4, asta in 2012, si se vinde pt c-or fi avand alte calitati probabil, nu?

  • ztele, miercuri, 19.12.2012 17:47

    Astea nu tin neaparat de siguranta, dar totusi, ai dreptate. Mie imi place afisajul luminat cu verde, e mai funky asa, dar trebuie sa fie si in ton cu masina. De la Toyota imi place mult Camry, in schimb. Mai sunt multi producatori care fac de-astea, si nu prea inteleg ideea. Cea mai hilara faza mi se pare controlul farurilor de pe Plymouth Prowler, urmat de navigatia de pe Gallardo.