McLaren şi Red Bull ar putea încălca regulamentul flexibilităţii aripilor faţă
FIA este pe punctul de a investiga dacă McLaren şi Red Bull încalcă regulamentul tehnic în privinţa flexibilităţii aripilor faţă, potrivit presei germane.
Red Bull Racing este pe punctul de a fi investigată încă o dată de FIA cu privire la flexibilitatea extremă a aripii faţă a monopostului RB8, însă de data aceasta şi rivalii de la McLaren sunt incluşi în această nouă dispută tehnică.
Informaţia a fost dezvăluită de publicaţia germană Auto Motor und Sport, care susţine că cele două echipe au identificat un truc prin care reuşesc să-şi "rotească" aripile faţă atunci când monoposturile concurează cu viteză mare.
Conform regulamentului tehnic, aripile faţă trebuie să fie rigide, însă acest lucru este practic imposibil de respectat în practică.
Principalul avantaj al acestei tehnici este o viteză mai mare pe liniile drepte, însă McLaren a negat miercuri că FIA este pe cale să iniţieze o anchetă în acest caz. În cadrul unei videoconferinţe cu jurnaliştii, şeful Martin Whitmarsh a afirmat că nu a fost informat de FIA cu privire la această problemă, însă admite că există posibilitatea ca unele echipe să fi făcut o reclamaţie la forul mondial în acest sens.
"Din câte ştiu, nu au existat conversaţii specifice. Asta nu înseamnă că nu au avut loc, dar cred că dacă s-ar fi întâmplat aş fi ştiut. Cred că regulamentul cere ca aripile să fie rigide, dar sigur că nicio aripă şi nicio surpafaţă aerodinamica nu este rigidă la infinit. Din când în când apar întrebări şi dispute între echipe, care simt ca alte echipe sunt prea flexibile sau ceva de genul acesta. Nu văd nicio problemă pentru McLaren în această privinţă şi prin urmare nu cred că există ceva care să ne rănească", a declarat britanicul.
Via ESPNF1
orice sa nu-l incurce pe alonso. ca de nu ia nici anu asta dupa ce a condus in clasament, fac tifosii implozie