Ferrari F70, prima imagine a caroseriei succesorului lui Enzo
Ferrari a adus la Paris caroseria succesorului lui Enzo. Aceasta este realizată din fibră de carbon şi poartă numele de cod F70.
Ferrari a prezentat la Paris caroseria lui F70, modelul care va deveni succesorul lui Enzo. Primele zvonuri susţin că modelul va fi echipat cu un V12 cuplat unui sistem de propulsie hibrid. Modelul va dezvolta aproximativ 900 CP şi ar putea deveni cel mai rapid model de serie dezvoltat până acum de constructorul italian. Caroseria lui F70 se mândreşte cu un nou proces de laminare a fibrei de carbon, care oferă un nivel superior de rezistenţă. Podeaua noului supercar italian va fi construită din fibră de carbon şi kevlar, ceea ce îi va oferi un plus de rigiditate.
În raport cu Enzo, noul F70 este cu 22% mai rigid şi cu 20% mai uşor, spun cei de la Ferrari. Responsabili de această realizare sunt inginerii Scuderia Ferrari F1, care au proiectat caroseria viitorului supercar din Maranello. Reducerea masei lui F70 a fost realizată pentru a contracara masa suplimentară adusă de sistemul de propulsie hibrid, rezultatul final urmând să aibă o masă similară cu cea a lui Enzo.
Via 4wheelsnews