Viitorul Mercedes S-Klasse va avea centuri de siguranţă cu airbag pentru pasagerii spate

Publicat luni, 23.07.2012 11:02 de Bogdan Mirică

Mercedes a anunţat introducerea unei noi tehnologii de siguranţă: centura prevăzută cu airbag. Ea va debuta anul viitor pe noua generaţie S-Klasse.

Mercedes promite că anul viitor vom face cunoştinţă cu cel mai sigur model din istoria sa. Este vorba despre noua generaţie S-Klasse, programată să debuteze la mijlocul lui 2013 cu o mulţime de tehnologii de siguranţă. Printre ele se va afla probabil şi noua centură de siguranţă prevăzută cu airbag pentru pasagerii de pe locurile din spate.

Constructorul din Stuttgart a anunţat deja că noua tehnologie este pregătită să debuteze pe unul dintre modelele sale de lux. Denumite sugestiv Beltbag, centurile de siguranţă cu airbag au rolul de a proteja mult mai bine pasagerii în cazul unui impact frontal, situaţii în care tehnologia s-a dovedit a fi extrem de eficientă.

Rolul noilor centuri este acela de a dispersa mult mai bine forţele transmise cutiei toracice. De trei ori lăţimea normală, atunci când este declanşată, centura airbag acoperă o suprafaţă mult mai mare decât o centură convenţională şi reduce riscul rănirii în zona pieptului.

Tot în comunicatul de presă Mercedes se arată că noul tip de centură de siguranţă este şi mai confortabil în utilizarea normală, mulţumită grosimii sale.

Mercedes nu va introduce tehnologia Beltbag şi pentru pasagerii locurilor din faţă, centurile de siguranţă pretensionate convenţionale şi airbagurile frontale fiind suficiente pentru a asigura o protecţie optimă.

Deşi s-a dovedit mereu a fi un pionier în materie de siguranţă, de această dată Mercedes nu este primul constructor care introduce centura Beltbag. Ford a fost cel care a brevetat tehnologia şi a introdus-o pe modelele Explorer, Flex şi Lincoln MKT.

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 11:26

    Daca nu are sistem de sterilizare a pasagerilor si" ultima" inovatie, faruri full led, n-a facut nimic..

  • ian, luni, 23.07.2012 11:38

    ultima inovatie va fi cea cu scaune ca la avioanele de vanatoare...garantat ...100% cu declansare prin senzori ...speciali ...de soc sau ...stiu eu?...abia...doar atunci ...poate o sa-mi cumpar si eu un S classe...glumesc...

  • Pinguinul_nuclear, luni, 23.07.2012 12:21

    Barem dan va putea sa macane,acum cu sosirea noului s,cel mai slab din clasa sa.

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 13:11

    Pinguinule, noul Ls va bate un record nedorit, acela de a fi depasit la design exterior inca din momentul lansarii, si nu de noul S, ci de cel actual care este lansat in 2005, va fi ca un GS mai mare, cel putin din fata, iar peste un an va fi depasit si la tehnologie, deci in afara de cativa km in plus la autonomie la variantele hibride nu are cu ce sa vina nou, adica nou nu faruri full led si-un ecran gigant , eu zic sa fii mai retinut ca sa nu fii dezamagit, nu zic ca nu va fi o masina buna, dar nu va fi numarul unu, nici macar pe podium nu va fi.

  • Pinguinul_nuclear, luni, 23.07.2012 13:38

    Dan Nu va arata nici macar 10% ca un GS,poate grila specifica traditiei Lexus.Actualul ls nici nu seamana deloc cu gs,asa ca nu comenta aberatii.Va fi cea mai tare limuzina ti-o zic de pe acum. Si uite si un link de a lu @Mafia,intr-un alt comentariu,in care spune clar ca noul GS este pe locul unu in domeniul tehnologiei.Si ma intreb totusi oare unde e Mercedes?BMW,nici atat?

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 13:57

    Seria 5 si clasa E au luat atatea premii de-a lungul timpului cat nu are Lexus in toata scurta sa istorie cu toate modelele, mai pinguinule, actuala clasa E a fost lansata in 2008 iar seria 5 in 2009, GS-ul anul acesta, nu te mai ..."tura"

  • Pinguinul_nuclear, luni, 23.07.2012 14:13

    Te oftici aaa? HA HA HA.Daca era Mercedes si BMW imediat aplaudai si ii ridicai in slavi,aproape ca incepeai sa macani.Barem pe acel link sunt comentatori cu capul pe umeri nu ''puristi'',(asta fiind un cuvand de a lu Mafia,dar nu pot sa ma abtin) :)) .Recunoaste ca GS este cea mai avansata limuzina din clasa ei.Daca nu era nu mai primea acest premiu.Te-ai uitat bine?Ai citit?Asa o sa apara si noul LS,ca sa sti.

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 14:23

    Eu zic s-o inchiriezi sa te plimbi cu "cea mai avansata" limuzina din lume care are niste motoare clasice sub concurenta, vezi ca si japonezii de cativa ani( inainte deci de cutremur) cumpara mai multe S-uri decat LS-uri.

  • Mafia, luni, 23.07.2012 15:13

    Lexus va fi cea mai tare marca de lux ,din Sua si Japonia.Nu mai plavragiti atata.A si sa nu uit.Dane,chiar astazi cand veneam de la club dimineata,am vazut un BMW 520d in pana pe marginea drumului,avea probleme mecanice probabil.Si chia mi-am facut cruce,pentru ca o masina din 2001 sa aiba probleme de fiabilitate?La Toyota s-ar fi impuscat,daca aveau masinile lor probleme.Dar nesatulii de la BMW,ce sa faca,cu zambetul pe buze bineinteles,parca ii vad cum zice '' ce bine,cu ocazia asta va cumpara noul model

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 15:20

    Da de unde stii tu ca e din 2001? Scria pe el? Sau poate au oprit sa arunce din portbagaj un mafiot, tu erai in taxi probabil.

  • Mafia, luni, 23.07.2012 15:26

    Eu eram in FX-ul meu nu in taxi,asa ca ''mucles.''............Cum sa nu stiu,ce eu sunt dan?

  • unckle, luni, 23.07.2012 17:19

    "FXul meu" ...asa se spune acum masinii lu sefu pe care o duci din cand in cand la spalat ? ... daca apare vre-unu mai "nou" pe acest site o sa citeasca balariile despre cum toyota este cea mai tare si poate chiar crede :)). baietasul asta este de-a dreptul incredibil. Ia zi maestre, la care reprezentanta toyota lucrezi si cati bani iei in plus la leafa ca sa aberezi aici ?

  • dan_grc, luni, 23.07.2012 17:26

    Eu zic c-o face gratis, pt ca cei de la reprezentanta Toyota nu sunt atat de praf si cu siguranta stiu sa vorbeasca corect iar daca ar fi fost platit era concediat demult.

  • edi80, luni, 23.07.2012 19:10

    ce va mai placa balacareala in special posesorilor de masini jmekere...:)))

  • eject, marţi, 24.07.2012 13:55

    @ian: "ultima inovatie va fi cea cu scaune ca la avioanele de vanatoare" Daaaa... o idee geniala.... ar fi interesat sa vedem ce se intampla in tuneluri sau pe sub poduri sau liniii electrice aeriene sau... etc

  • Volan, vineri, 27.07.2012 15:51

    760 Li 544 cp M Sport Package S-ul frumos luxos dar Mercedes a fost mereu sub BMW la viteza. Faceti un drive test cu amandoua si o sa vedeti ce barca e S-ul si la plecarea de pe loc si la franare si in curbe. 7ele are Dynamic drive nu lasa masina sa se incline in viraje e un control electronic al inclinarii, stabilitatii si presiunii amortizoarelor. Este ireal de fabulos.