Lotus a testat un sistem DDRS diferit de cel folosit de Mercedes
Lotus a evaluat în antrenamentele de la Hockenheim un sistem Double Drag Reduction System (DDRS) care funcţionează complet diferit de cel folosit în mod curent de Mercedes.
Lotus a devenit vineri prima echipă care a reuşit să copieze sistemul DDRS inovat de Mercedes în acest sezon, la mai bine de trei luni după ce acesta a fost declarat legal pentru a treia oară de forul mondial în Marele Premiu al Chinei.
Potrivit unor informaţii neoficiale, principalul rol al sistemului este îmbunatăţirea circulaţiei aerului în zona aripii spate pentru o viteză superioară pe liniile drepte, sistemul fiind completat de o serie de "găuri" vizibile pe carcasa motorului.
Astfel, sistemul DDRS al celor de la Lotus este complet diferit de cel utilizat în prezent de Mercedes şi care are drept scop îmbunatăţirea circulaţiei aerului pentru aripa faţă.
Chiar dacă a fost evaluat de Kimi Raikkonen în antrenamentele de vineri dimineaţă, este foarte puţin probabil ca Lotus să păstreze sistemul DDRS pe monopost şi în calificări şi cursă, întrucât acesta este eficient în special pe circuitele cu o forţă de apăsare aerodinamică ridicată, ceea ce nu este cazul la Hockenheim.
Sistemul DDRS implementat de Lotus foloseşte aceeaşi scăpare de regulament ca şi cel al rivalilor de la Mercedes, startul sezonului fiind dominat de numeroase controverse cu privire la legalitatea acestuia. Alături de Red Bull Racing, Lotus a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai sistemului DDRS utilizat iniţial doar de Mercedes.
Via Autosport
Nu mai inteleg: Lotus a venit cu un sistem complet nou sau l-au copiat pe cel de la Mercedes? Au plagiat, sau nu? :)