VIDEO: Record mondial Guinness pentru precizie la parcarea laterală: 15 centimetri

Publicat vineri, 01.06.2012 12:43 de Mircea Meșter

Un chinez a doborât recordul mondial de precizie la parcarea laterală după ce a lăsat doar 15 centimetri în total faţă-spate între maşina sa şi cele două care o flancau.

Chinezii sunt în formă în această parte a anului. După ce Song Changjiang a câştigat custodia unui BMW Seria 1 pentru o perioadă de cinci ani stând lipit de aceasta timp de 87 de ore, Han Yue - un alt locuitor al ţării de la umbra Marelui Zid - a reuşit să intre în Cartea Recordurilor Guinness. Recordul doborât de acesta: cea mai precisă parcare laterală din istorie.

Recordul a fost realizat la Beijing cu ajutorul unui Mini, provocarea fiind aceea de a parca între alte două exemplare ale mărcii britanice aşezate cât mai aproape unul de celălalt. Distanţa dintre acestea a fost coborâtă pe măsură ce cei trei aspiranţi la record s-au încălzit, câştigătorul reuşind să "planteze" maşina cu ajutorul frânei de mână lăsând o distanţă totală faţă plus spate de doar 15 centimetri între maşina sa şi celelalte două care o flancau.

Anteriorul record fusese deţinut de Patrik Folco, care reuşise să lase între maşina sa şi celelalte două doar 22 de centimetri. Recordul de precizie la parcarea laterală nu va rămâne însă în picioare foarte mult, cei mai experimentaţi într-ale volanului reuşind să îl îmbunătăţească de cinci ori în ultimii doi ani.

via | Guinness

  • vlad, vineri, 01.06.2012 13:02

    Si cum o mai scoti ? :))

  • john_range, vineri, 01.06.2012 13:08
    Super

    Aia da parcare..ce precizie buna are chinezu!!!bravo lui!!!

  • gelu, vineri, 01.06.2012 13:10
    ok

    si acum scoate-o de acolo!

  • io, vineri, 01.06.2012 13:24
    De ce nu ne spuneti ce nu vedem in film?

    Cate masini a nenorocit pana sa-i reuseasca cascadoria asta?

  • @vlad, vineri, 01.06.2012 13:37

    dai masina la maxim in spate, tragi frana de mana, dai cu apa sub rotile din fata, accelerezi la 4000 rpm, dai drumul la ambreaj, rotile vor patina in gol, tragi volanul stanga sau dreapta iar masina va iesi de acolo.

  • Octavian, vineri, 01.06.2012 14:46

    @io - te-ai gandit ca poate a incercat cu jaloane mai intai si poate dupa 100 de reusite a pus masina?

  • mda, vineri, 01.06.2012 16:29
    @Octavian

    Te-ai gandit ca dupa 100 de rusite e posibil sa ai o nereusita cu masini adevarate?

  • numaz, vineri, 01.06.2012 20:03

    nu se pune prblm de scos masina de akolo....XD dak poate sa parcheze in spatiu ala...poate sa parcheze intr un spatiu in care poti sa si scoti masina cu ochii inchisi probabil XD

  • constantin, sâmbătă, 02.06.2012 11:09
    lol

    Asta-i reclama la mini nu mae concurs,traseul era deja aranjat cum se vede,plin de nisip pe traseu.Trebuia sa puna nisip pe o suprafata mare frara se mai vezi urmele de dinainte.Cu putin antrenamenta ati fi facut si voi bafta

  • CHUCK NORRIS, sâmbătă, 02.06.2012 16:13
    BA CONSTANTIN TU ESTI DESTEPTU ALA CARE ZICEA CA RENO ALPINE E RIVAL PENTRU VEYRON?

    ASTA NU-I RECLAMA LA MINI CA SA FACI ASA NU-TI TREBUIE CEVA ANTRENAMENT ITI TREBUIE MULT

  • constantin, duminică, 03.06.2012 18:11
    lol

    CHUCK NORRIS nu frate nu am nimika cu renault poate a fost altcineva cu acelas nume sorry

  • dr freud, duminică, 03.06.2012 23:46

    chucky boy, nu obosesti? mai iesi din casa, ai facut obsesie

  • chuck norris, luni, 04.06.2012 13:59
    ce mai vrei si tu dr frankeinstein?

    obsesie cu ce?

  • chuck norris, marţi, 05.06.2012 22:20
    bine

    era altu cu acelasi nume

  • paul, vineri, 08.06.2012 15:12

    sa il vad facand asta si fara nisip