OFICIAL: Opel Astra GTC - fotografii şi detalii complete
Opel prezintă noul Astra GTC, versiunea coupe a actualei generaţii a compactei proprii. Modelul va fi disponibil începând cu această toamnă pe pieţele europene.
După ce la sfârşitul lunii aprilie ne-a făcut cunoştinţă pentru prima dată cu versiunea cu trei uşi a noii generaţii Astra, denumită - aşa cum era normal - GTC, Opel ne prezintă astăzi o galerie foto completă cu modelul pe care îl vom admira în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, din toamna anului în curs.
La fel cum am putut observa în aprilie, Astra GTC se diferenţiază estetic mai mult decât o făcea până acum de versiunea cu cinci uşi. De altfel, designerii Opel au schimbat într-atât de mult noul model în comparaţie cu cel vechi, încât niciunul dintre panourile caroseriei - cu excepţia oglinzilor laterale - nu este identic cu cele de pe Astra cu cinci uşi. Şi blocurile optice se schimbă, cele frontale fiind ceva mai alungite şi prezentând un design interior modificat.
Modificările faţă de versiunea deja existentă pe străzi nu se opresc aici. Astra GTC are ampatamentul mărit cu un centimetru şi ecartamentele lăţite cu 30 de milimetri pe faţă şi cu 40 de milimetri pe spate, aceste elemente garantând o ţinută de drum mult mai dinamică pentru coupe-ul german.
La capitolul tehnologie, noul Astra GTC primeşte atât a doua generaţie a sistemului Opel Eye (care în plus faţă de ce făcea până acum poate să măsoare distanţa până la vehiculul din faţă şi să ajusteze luminile de zi şi de noapte în funcţie de asta), cât şi celelalte sisteme pe care le-am văzut deja pe noua generaţie a lui Opel Zafira.
Până la lansarea versiunii supersport OPC, care este aşteptată abia la anul, Astra GTC va fi prezentă pe piaţă împreună cu trei motorizări pe benzină şi un diesel. Vorbim, pe de o parte, de unitatea 2.0 CDTI de 165 CP şi 380 Nm (129 grame CO2/km), pe de altă parte de 1.4 Turbo de 120 şi 140 CP şi de 1.6 Turbo de 180 CP, acesta din urmă fiind cel mai potent motor existent la lansare.
via | Opel
Arata bine. GM face treaba buna.