Guvernul ar putea să taxeze revânzarea automobilelor înscrise în România

Publicat vineri, 20.05.2011 15:45 de Sebastian Toma

Guvernul discută impozitarea primei vânzări a vehiculelor înmatriculate în ţară înainte de 1 iulie 2008, informează Mediafax.

Guvernul vrea să modifice sistemul de aplicare a taxei auto pentru a aduce birul în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene. Potrivit celor de la Mediafax, există două variante discutate de membrii executivului: introducerea unei taxe auto la prima vânzare, care va fi valabilă pentru automobilele înmatriculate în România înainte de 1 iulie 2008 şi se va calcula într-o măsură similară cu cea a actualei taxe auto, dar va primi o reducere de 30% sau introducerea unei taxe de poluare anuale, care va fi aplicată fiecărui automobil înscris în România. Ambele variante au scopul de a face taxa auto actuală conformă cu legislaţia europeană, pentru a evita returnarea sumei de 750 de milioane de euro, încasată de la români din 1 iulie 2008 până în prezent.

Prima variantă are un scop ascuns, respectiv de a "fenta" decizia organismului european fără a schimba nimic în legislaţia actuală. În plus, această decizie are potenţialul de a obţine bani de la contribuabilii cinstiţi care deţin unul sau mai multe automobile şi vor să le vândă la un moment dat. Dacă legea va fi aplicată în forma citată de cei de la Mediafax, piaţa auto second-hand din România va suferi un nou declin, mai puternic decât cel întâlnit în 2010 în urma măsurilor "anti-criză" operate de executiv.

Cea de-a doua variantă implică taxarea anuală a tuturor automobilelor înregistrate în România, ceea ce ar duce la o nouă cheltuială pentru automobiliştii români. În prezent, automobilele din România sunt impozitate în baza cilindreei, dar noua taxă ar viza impozitarea în baza vechimii, a cilindreei şi a normei de poluare. Impozitarea unui autovehicul în baza dotărilor opţionale sau standard a fost eliminată, această iniţiativă fiind aproape imposibil de pus în practică în mod corect, iar aceasta nu a trecut şi de Camera Deputaţilor.

Taxa pe poluare ar fi plătită separat de impozitul pe proprietare şi va implica o serie de dificultăţi administrative, cauzate în principal de sistemul birocratic din administraţia românească. Problema apare prin faptul că unii proprietari au plătit taxa auto la vremea înscrierii automobilului, alţii au fost scutiţi de taxă din varii motive, alţi proprietari au vândut automobilul deşi au plătit taxa, unii proprietari şi-au recuperat banii plătiţi pe taxă şi tot aşa. În prezent, nu există o bază de date la nivelul organelor fiscale care să cuprindă autovehiculele pentru care a fost calculată şi achitată, respectiv restituită taxa. Aşadar, unii ar putea să plătească de două ori pentru acelaşi lucru, în timp ce alţii vor fi impozitaţi corect. Decizia finală în privinţa acestui proiect de lege va fi luată peste două săptămâni.

Via | Mediafax

Sursă Foto

  • tzenu_bmw, vineri, 20.05.2011 17:24
    romania.......

    tara unde prostia e la ea acasa..... guvernu roman in fiecare luna isi permite sa inventeze cate o taza cate un impozit si asa mai departe....... ma tot intreb.....oare chiar suntem cu toti prosti handicapati naivi si incredibili de fraieri ca sa le platim....... astept revolutia .........in care moartea sa isi faca de cap in guvernu roman.....

  • GT-R, vineri, 20.05.2011 17:28
    Doar atat?

    Nu au de gand sa impoziteze si funia de la gatul romanilor? Astea-s masurile anticriza, asta e relansare economica... Cu....e ordinare...

  • GT-R, vineri, 20.05.2011 17:34
    De fapt...

    ...orice alte discutii si dezbateri politice sunt inutile... Singurul lucru pe care-l mai putem face e sa investim fiecare in cate un litru de benzina premium plus si sa ne indreptam direct spre guvern si sa-i turnam la radacina... ...si o scanteie...

  • DAN_GRC, vineri, 20.05.2011 17:36

    Se poate lua atitudine f simplu si fara revolutii...nu plateste nimeni asa ceva..cum adica o alta taxa in afara de impozitul auto?? Ce se intampla daca nu plateste nimeni aceasta posibila aberatie?? Eu pana acum sunt la zi cu impozitul, dar se poate schimba ca m-am cam saturat...

  • Mircea, vineri, 20.05.2011 17:41
    Masura de protectie

    Au pierdut treaba cu taxa de poluare si s-au gandit sa faca alta combinatie ;) Daca ai impresia ca Statul nu se intereseaza de tine, refuza plata taxelor catre el un an. :)

  • Wolf, vineri, 20.05.2011 17:41

    O sa se termine intr-o buna zi si cu astia . Se mint singuri crezand ca pentru ei nu se mai trage linie , numai pentru altii .

  • daniel, vineri, 20.05.2011 17:45

    tara tuturor posibilitatilor.. azi maine o sa taxeze si taxele

  • ScorpyonVAG, vineri, 20.05.2011 18:27
    @

    Trebuie sa te ***** pe de toate partile... Scapi de o taxa, si dai de 2 ! Frumos...

  • marius, vineri, 20.05.2011 18:29
    inventie de inventatori(GUVERNUL)

    Intr-o tara sufocata de TAXE, o solutie de relansare economica ar fi o noua INVENTIE... Sa vedem ce mai putem inventa?!?! ....Aaaaaaaam GASIT : O NOUA TAXA, BIR , TRIBUT, STREANG etc. PS: In momentul asta doar atat pot sa spun o lege se poate schimba in aceasta tara pe baza a 100.000 de semnaturi, INDIFERENTA < LENEA SI PROSTIA ne-au adus unde suntem. PS2: intr-o tara in care pentru a detine o masina ,trebuie sa obtii niste venituri minime ....si mai dai de lucru la inca 5-6 domenii dupa tine Finante-taxe, Benzinarii -accize, Asigurari_RCA,CASCO,Serviceuri-Revizii si Reparatii,MAgazine piese auto , CATE LOCURI DE MUNCA INTRETINE SAU CREAZA MASA PROPRIETARILOR DE AUTO DIN ROMANIA?!!???!!!!etc, etc, Practic un detinator de auto sprijina economia in modul cel mai direct si TU_GUVERN vii si il mai impozitezi SUPLIMENTAR-nu e prea bine TERMINATI CU TOATE ABERATIILE!!!

  • bogdan, vineri, 20.05.2011 18:38
    bg

    atunci sa vezi fiecare roman o sa isi inscrie masina in bg si o sa se umple si mai rau tare de cazane gen golf2-3 pline de rugina si cu 10000000000000000000000000km la bord

  • ScorpyonVAG, vineri, 20.05.2011 19:21
    @

    Eu acuma am motorizare de 1.200cmc3, si ma gandesc, ca imediat dupa ce se lanseaza pe Punto noua motorizare de 875cmc3 in Romania, sa mi-l iau.

  • multiair, vineri, 20.05.2011 19:48
    bravooo...sau puntooo:))

    si coane scorpioane, treci de la vag la fiat?! cu motoru ala mic de care ziceai ca explodeaza peste 5000 de ture?? :))) tre sa-ti schimbi si ultimile 3 litere din nume..si-ti pui sigla cu abarth pe motorasu ala...

  • ScorpyonVAG, vineri, 20.05.2011 20:09
    @

    Cum am zis intr-un post in alt articol, sunt o fire mai glumeata, si de aia ziceam ca motorul crapa =)) Sunt Fan VAG, si nu dau un TSI pe 100de Multi Airrruri ... dar in Romania nu imi foloseste la nimic o masina premium. Sa aibe 4 roti, un volan, fiabilitate, si costuri reduse la taxe. Astept cu nerabdare sa vad pe ce modele se va pune acest motor. Pe 500 este deja, dar nu imi place deloc. De ar pune pe PUNTO, LINEA, BRAVO, ar fi ok

  • Tuke, vineri, 20.05.2011 23:16

    fuck guvernul roman !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! o adunatura de idioti,handicapati,incompeteti...

  • x factor, vineri, 20.05.2011 23:32
    Salut

    Domnule Boc cu sinceritate iti declar ca esti un bou iar cabinetul tau depaseste cu mult cele mai ridicate valori ale incompetentei si prostiei . Iti urez sa ai parte de atata bine cat doresti si tu acestui popor .

  • BaditzaEx, sâmbătă, 21.05.2011 02:34
    Ma !!!!!!!!!!, Alooooooooooooooooo !!!!!!!!!!!!

    v-am zis un lucru , acum ceva vreme , dk ramaneti sa va lamentati si doar sa sperati, eventual faceti un miting in genul dansul piguinului, tot degeaba nu pot sa va urez decat , pana nu puneti/ punem mana pe torte, furci, coase, cokteiluri molotov si altele tot degeaba

  • Bogdan, sâmbătă, 21.05.2011 08:18
    Sa-i pis in freza

    Asta mi-a venit in minte cand am citit articolul. Nesimtirea si inconstienta acestor infractori de drept comun au depasit de mult scala in care se incadrasera pana acum aceste fenomene in Romania. Nu pot sa le doresc decat sa plateasca pentru ceea ce fac si au facut. Lucru care, bineinteles ca, nu se va intampla. Asa ca ...

  • RacingTeam, sâmbătă, 21.05.2011 10:30
    Scurt si la obiect...

    Niste nenorociti. Alte comentarii sunt degeaba...

  • dvictor, sâmbătă, 21.05.2011 12:03
    o sa murim cu totii!

    Asta mai avea nevoie industria auto, sa se faca amatorii pe ei cu porcarii de gen. Nu am zis niciodata NU pentru taxa auto pt ca mi se pare intr-o oarecare masura ok, nu am zis nimic de impozite si ele par ok-ish dar acum se ajunge la o ineptie. E ca si cum nu mai ai cum sa ai o siguranta in Romania. Nimic ce ai cumparat acum cativa ani nu mai este sigur. In cateva zile ajungi un criminal in baza unei legi date ieri despre o taxa care trebuie platita acum 5 ani.

  • unckle, sâmbătă, 21.05.2011 13:47

    @daniel - sa stii ca la taxa de prima inmatriculare o firma plateste TVA ..

  • totalrisk, sâmbătă, 21.05.2011 18:26
    Revolutia

    fiecare handicapat de guvernant care nu are directie la jet in timp ce se pise in toaleta din casa poporului facuta de Nicu inventeaza in euforie momentului o alta lege... Noi i am ales sa ne represinta, nu fac treaba cum trebuie jos cu ei...noi suntem sefii nu ei...nimeni nu mai plateste nici o taxa, sa pune ei din cea ce fur zi de zi iar daca comenteaza iesim in strada si o ardem dracu de tara ce e sa vedem atunci de unde mai colecteaza asa zise taxele de la poporul asta, taxele folosite pt apartamentul amantei sau supermasina mamei lor de porci... REVOLUTIA....REVOLUTIA

  • daniel, duminică, 22.05.2011 15:25
    @ unckle

    Ce ideie buna.. sa aplice pe fiecare taxa TVA - ul, astfel de exemplu un pasaport ar costa 210 + TVA, cei privati nu pot sa recupereze,deci automat ar creste bugetul cu aprox. 20% Am exagerat bineinteles.. iti dai seama incotro ne indreptam?

  • danoe, duminică, 22.05.2011 21:10

    e singurul lucru pe care guvernul de javre si curve basiste stie sa-faca apropo: daca vreun muist portocaliu are ceva de spus sa se abtina!

  • je, luni, 23.05.2011 13:55
    Taxa vamala

    Sa nu uite ca inaintea Taxei de prima inmatriculare se plateau taxe vamalae si masinile erau mai scumpe datorita acestei taxari. Dupa ce ca am platit mai mult la masina sa mai platest si alta taxa. Numai hoti in tara asta (chioru-blonda si piticu').

  • eu, joi, 13.10.2011 22:46
    legi facute de parlamentari

    Pe cine reprezinta ei de fapt?Pe ei insisi sau pe noi?Chiar nu exista nici un ac de cojocul lor?

  • ovidiu, vineri, 14.10.2011 11:46
    mai fratilor ar trebui sa ne unim fortele

    mai fratilor nu suntem uniti asta ii problema ca daca am fiii uniti ar fii altceva ,sa ne unim toata tara si sa mergem la bucuresti la laszo asta sai spunem vreo doua ori modifica taxa ori ii bai atunci nu se mai poate deci nu se mai poate asa.ganditiva ca pierdem enorm de mult cu taxa asta ,ar trebui sa fie taxe mai mari pentru euro 2 si 3 si pentru euro 4 si 5 sa fie taxe mici ,ca alea se aduc mai mult euro 2 toate jafurile da mai cum vam zis nu suntem uniti suntem lenesi, de aia tara merge cum merge ,ca ar trebui o revolutie ,noi vam ales noi va dam si jos si dracu si cu asta am zis tot