UTILE: Anvelopele trebuie verificate lunar

Publicat joi, 28.03.2013 16:08 de Automarket

Automarket vă explică de ce trebuie să verificaţi nivelul presiunii în pneuri o dată pe lună şi la ce riscuri vă supuneţi dacă nu efectuaţi această verificare.

Statisticile realizate de producătorii de pneuri spun că mulţi şoferi circulă cu anvelopele umflate incorect. Fie că vorbim de o presiune prea mică sau chiar de o presiune prea mare, patru din zece şoferi circulă cu cel puţin o anvelopă umflată necorespunzător. Pe lângă faptul că uzura pneului este accentuată, presiunea incorectă a anvelopelor duce la creşterea riscului de pană, scăderea aderenţei şi chiar la provocarea unor accidente. În plus, consumul de carburant şi emisiile de CO2 cresc semnificativ pe măsură ce anvelopele sunt dezumflate.

CÂT DE DES TREBUIE VERIFICATE?

Presiunea aerului din pneuri trebuie verificată odată pe lună sau înaintea fiecărei călătorii lungi. În cazul unei anvelope în stare bună, cu trecerea fiecărei luni veţi pierde 0.06 bari presiune, iar fiecare 12 grade Celsius în plus sau în minus afectează presiunea în anvelope cu 0.06 bari. Să zicem că aţi verificat presiunea anvelopelor în februarie şi aveţi anvelope all-season, pe care le-aţi folosit toată vara. Verificaţi apoi anvelopele în decembrie şi veţi descoperi o scădere dramatică a presiunii, în ciuda căldurii înregistrate în sezonul estival. Motivul? O creştere a temperaturii cu 24 de grade duce la ridicarea presiunii în avelope cu 0.12 bari, în timp ce zece luni vor duce la reducerea presiunii cu 0.6 bari. Apoi, temperatura exterioară scade, iar presiunea va fi redusă şi ea cu 0.06 bari pentru fiecare 12 grade pierdute. Riscaţi să pierdeţi aproape un bar dacă nu verificaţi presiunea în anvelope timp de zece luni sau mai mult – asta în cazul pneurilor "sănătoase".

CÂND TREBUIE VERIFICATĂ PRESIUNEA ÎN ANVELOPE?

Deşi nu pare ceva atât de important la prima vedere, este indicat să verificaţi presiunea anvelopelor dimineaţa. Este foarte important ca vehiculul să nu fi fost parcat la soare şi ca anvelopele să nu fie rulate înainte de măsurarea presiunii. Rezultatul va fi o măsurătoare corectă, care nu va fi confirmată în decursul zilei sau după un rulaj mai mare. Nu încercaţi să umfaţi anvelopele la o presiune superioară faţă de ceea ce recomandă constructorul, sau dacă faceţi acest lucru, depăşiţi 0.1 bari în plus pe propria răspundere. Chiar şi anvelopele umflate cu azot trebuie verificate, deoarece porii cauciucurilor tind să scape presiune.

RISCURILE PRESIUNII SCĂZUTE ÎN ANVELOPE

O diferenţă de 0.3 bari în minus faţă de recomandările producătorului autovehiculului pe care îl conduceţi va duce la uzura accentuată a pneurilor şi la creşterea riscului de avariere a anvelopei. Practic, aerul dintr-o anvelopă este responsabil cu sprijinirea masei unui autovehicul, iar cu cât acesta are un volum mai mic, cu atât anvelopa este mai solicitată. Fiind vorba de un spaţiu închis cum este o anvelopă, volumul într-un spaţiu definit anterior determină presiunea.

CUM EVOLUEAZĂ PRESIUNEA ÎN ANVELOPE ÎN FUNCŢIE DE RULAJ ŞI VREME

Toţi constructorii specifică presiunea recomandată în anvelope la rece. Orice variaţie de la condiţiile de temperatură specificate mai sus marchează o schimbare în presiunea în anvelope recomandată. Astfel, dacă parcaţi autovehiculul într-un garaj încălzit şi sunteţi în sezonul rece, veţi pierde presiune în momentul în care veţi părăsi garajul. Diferenţa dintre presiunea la interior şi presiunea la exterior este de 0.06 bari pentru fiecare 12 grade Celsius diferenţă între cele două situaţii.

Dacă umflaţi anvelopele în decursul după-amiezii, este indicat să utilizaţi o presiune cu 0.12 bari mai mare decât valoarea indicată la rece. Dacă veţi rula cu o viteză de peste 80 km/h pentru o perioadă mai mare de timp, vă puteţi aştepta ca presiunea în anvelope să crească cu până la 0.36 bari, dar aceasta va scădea la loc după câteva ore – timp în care nu trebuie să încercaţi să o ajustaţi. Rularea cu viteze de până la 80 km/h – inclusiv – va duce la o creştere de aproximativ 0.24 bari, care va reveni la normal într-o perioadă de timp.

UMFLAREA ANVELOPELOR ÎN MERS

Mitul urban al umflării anvelopelor în mers este valabil doar pentru primele 20 de minute de rulare, spun experţii din industrie, timp necesar pentru ca temperatura aerului din pneuri să se adapteze la nivelul temperaturii ambientale şi să crească în cazul în care viteza de rulare este ridicată. În primele 20 de minute de rulare, presiunea în anvelope creşte cu 0.06 bari (în medie) la fiecare 5 minute, după care se stabilizează. Apoi, rularea cu aceeaşi viteză şi în aceleaşi condiţii timp de încă 20 minute a dus la creşterea presiunii cu doar 0.06 bari. Umflarea anvelopelor în mers este o metodă contraproductivă şi ineficientă pentru creşterea presiunii în pneuri, iar beneficiile obţinute (dacă există) sunt doar pe termen scurt.

  • McLaren, joi, 28.03.2013 16:28

    Am senzor de presiune pentru roti si se aprind daca se modifica presiunea cu 0.2 fata de cea setata. Deci am scapat de problema asta.

  • gelu, joi, 28.03.2013 17:04

    Nu strica ca din cand in cand sa verifici si prin metoda clasica. Eu cel putin asa fac. Daca prin absurd se duce senzorul?

  • McLaren, joi, 28.03.2013 17:12

    Pai o fac primavara cand trec pe gumele de vara si toamna cand trec pe gumele de iarna. Umplut cu azot si inainte golit complet aerul din ele, verificare intotdeauna a presiunii inainte sa le schimb. Schimbul se face intotdeauna dimineata pana in 12 si e la 2 km de unde stau. Acelasi aparat aproape aceleasi conditii. Intotdeauna am avut o diferenta de +/- 0.15.