OFICIAL: Electricul Jeep Avenger este Mașina Anului 2023 în Europa
Cei 57 de membri ai juriului au decis că Mașina Anului 2023 în Europa este primul model cu zero emisii al mărcii Jeep, SUV-ul Avenger. Locul 2 a fost ocupat de Volkswagen ID.4, iar Nissan Ariya a completat podiumul.
Competiția European Car of the Year a fost prima dată organizată în 1964, atunci când a câștigat modelul Rover 2000. În 2011, marele câștigător a fost desemnat o mașină cu zero emisii, adică Nissan Leaf.
Opt mai târziu, Jaguar I-Pace lua acasă coroana, iar, în 2022, Kia EV6 a fost desemnată Mașina Anului în Europa.
Anul acesta, titlul suprem merge tot la un model electric. Este vorba despre Jeep Avenger. Cei 57 de membri ai juriului i-au acordat primului Jeep cu zero emisii un total de 328 de puncte.

Locul secund a fost ocupat de Volkswagen ID.4, cu 241 de puncte, iar Nissan Ariya a completat podimul (211 puncte).
Kia Niro a ratat locul 3 la o diferență de 11 puncte. Renault Austral s-a clasat pe locul 5, Peugeot 408 pe locul 6, iar Toyota bZ4X/Subaru Solterra pe locul 7.
De obicei, juriul este format din 61 de jurnaliști auto, dar, anul acesta, 4 jurați din Rusia nu au fost prezenți, ca răspuns la războiul din Ucraina.
via ECOTY
-
Kirosen, vineri, 13.01.2023 16:30
La cât gaz au cărat americanii în Europa în ultimul an, măcar atât să facem și noi pentru ei
-
Mircea, vineri, 13.01.2023 16:46
Ce cauta Jeep si VAG in topul asta??? Lasati coreenii sa isi faca treaba si terminati cu prostiile: nici Jeep si nici panarama de ID4 nu sunt peste Nissan, Kia, Hyundai. Jeep a fost mereu la coada clasamentului fiabilitatii.
-
Dutz, vineri, 13.01.2023 16:53
Au greșit anul… masina anul 2022. Cum sa știi care este masina anului 2023? Unii-s duși bine…
-
Banditos, vineri, 13.01.2023 17:01
https://www.automarket.ro/stiri/kia-ev6-este-masina-anului-2022-in-europa-pe-podium-renault-megane-107803.html
-
Mike, vineri, 13.01.2023 17:04
Aşa e Dutz, au schimbat la un moment dat, votul dat în decembrie pentru anul în curs.... cu vot în ianuarie şi maşina de anul trecut e pe anul ăsta.... e ciudat şi cam greşit. Dar asta e.
-
dan_grc, vineri, 13.01.2023 17:46
De acum încolo, nicio mașină non electrică nu va mai câștiga acest premiu, este clară treaba, ca la test drive, electrică după electrică, maxim un hibrid, care vor avea mai multe plusuri față de termice, gen prețul " competitiv " .
-
nume, vineri, 13.01.2023 19:21
"Electricul Jeep Avenger"? Ala pe care il poti comanda si cu motor turbo de 1.2 litri, pe benzina? Sau nu vorbim despre aceeasi masina?
-
@dan_grc, vineri, 13.01.2023 20:25
Nu conteaza ce masina castiga, atat timp cat ai diesel, ala e cel mai tare din parcare. Si nu conteaza ce cumpara lumea, tot BMW e marca cea mai tare din parcare. Si cu motor diesel, normal.
-
dan_grc, vineri, 13.01.2023 21:31
Partea cea mai amuzantă, după ce Europa va comercializa doar electrice, din 2035, va fi că ghețari nu se vor reface, canicula nu va dispărea vara, uraganele vor exista în continuare, copacii nu vor răsări dacă nu-i plantezi, dar ca noutate, toate taxele puse acum la termice vor fi transferate la electrice . În Norvegia a început deja, electricele se taxează în funcție de greutate, iar cele care vor costa peste 47.500 euro, nu vor mai fi scutite de TVA-ul de 25 %, care atât este la ei, cum din ce in ce mai multe depășesc aceasta sumă, ghinion. Am așa o bănuială că la noi, peste 10-12 ani, vor fi taxe aberante, gen actualele impozite la cilindree mai mare, vom fi lideri .
-
Andi, sâmbătă, 14.01.2023 00:04
Cei 57 de jurnaliști auto și ce-or mai fi pe acolo, testează și fiabilitatea mașinilor concurente? NU! Că nu au când! Marca asta, Jeep, este recunoscuta în toată lumea ca fiind printre cele mai nefiabile (proaste) mașini din câte există!
-
@dan_grc, sâmbătă, 14.01.2023 13:30
Dar vom respira aer mai curat prin orase! Nu mai stau cocalarii cu dizal pornit la semafor! Si vezi ca taxele exista demultisor pentru toate masinile. Olanda taxeaza dieselurile de vreo 20 de ani! Din cauza celor ca tine unele tari raman jos si altele evolueaza. Taranii trag la vale.
-
dan_grc, sâmbătă, 14.01.2023 13:54
Dieselul la semafor are de multă vreme start&stop, iar cele care scot fum au legătură cu stațiile ITP . Taxele NU există de multisor pentru electrice, de abia de acum apar .
-
quest, sâmbătă, 14.01.2023 14:12
se verifica.? masinile alese de jurnalisti la inceput,au vanzari bune in cursul anului? acest rezultat influenteaza piata?
-
Rik, sâmbătă, 14.01.2023 16:00
Pe vremuri un copil visa la o mașină rapida cu motor V8 sau V12, un copil din viitor o sa viseze la o electrica cu 500 km autonomie..
-
Prosteala anului, sâmbătă, 14.01.2023 18:08
Asta e mașina anului pentru bărbați. Mașina anului pentru femei e Peugeot 308. Urmează să fie aleasă mașina anului pentru comunitatea lgbt. https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/a-fost-votata-masina-anului-in-lume-pentru-femei-20970267 P.S. Până la urmă, știe cineva ce naiba e aia „mașina anului”?
-
Mike, luni, 16.01.2023 16:11
La noi nu se gaseste pacat
-
LUCCI LUCIANO, marţi, 17.01.2023 21:19
Ce masina a fost pe locul 4? In alta ordine de idei, ia vedeti ce masini /modele au castigat de la infiintarea COTY si , mai ales cine nu a castigat, adica locurile 2 si 3....
Citeste si
-
INDUSTRIE | sâmbătă, 10 octombrieActualul Audi A8 va fi scos din producție. Noua generație este la 4 ani distanțăPotrivit informațiilor apărute în presa germană, actualul Audi A8 va fi scos din producție din cauza vânzărilor slabe. Următoarea generație nu este așteptată mai devreme de 2030. Citeste tot -
INDUSTRIE | vineri, 9 octombrieBrabus lansează o motocicletă electrică în ediție limitată: doar 10 exemplareAceastă colaborare cu Fragment Design transformă modelul electric Brabus Urban E într-o motocicletă de colecție, produsă în doar 10 exemplare și comercializată la un preț de 50.000 de dolari. Citeste tot -
INDUSTRIE | vineri, 9 octombrieMcLaren 750S va ieși din producție în 2027: comenzile finale au fost deschiseMcLaren a confirmat oficial că producția lui 750S se va încheia în 2027. Comenzile finale sunt deja deschise, marcând începutul sfârșitului pentru unul dintre cele mai de succes supercaruri moderne ale mărcii britanice. Citeste tot -
INDUSTRIE | vineri, 9 octombrieAudi A3 împlinește 30 de ani de la debut. Peste 6 milioane de exemplare produseConstructorul din Ingolstadt marchează cei 30 de ani pe care i-a împlinit modelul A3. De-a lungul celor 4 generații, Audi A3 a fost produs în peste 6 milioane de exemplare. Citeste tot -
INDUSTRIE | miercuri, 7 octombrieÎmbunătățiri pentru gama Alfa Romeo: interior de calitate superioară pentru JuniorConstructorul italian de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru Junior, Tonale, Giulia și Stelvio. Pe listă regăsim jante noi, dar și un interior de calitate superioară pentru Junior. Citeste tot
Bravo Jeep, chiar dacă e o maşină arhi necunoscută, făcută doar pentru a scădea emisiile la nivelul întregii flote produse de grup Oricum, trebuie să mergem în direcţia corectă, a electrificării, pentru că suntem în primejdie https://ourworldindata.org/grapher/global-primary-energy