Gordon Murray, creatorul lui McLaren F1, a lansat noul T.33: motor V12 aspirat, 615 CP și producție de 100 de exemplare

Publicat vineri, 28.01.2022 11:58 de Alexandru Monenciu

Gordon Murray Automotive (GMA) a lansat oficial noul T.33. Acesta va fi produs într-un număr limitat de unități (100 de exemplare, mai exact) și va fi echipat cu același motor V12 de 3.9 litri, aspirat natural, ca și T.50, însă unitatea dezvoltă mai puțini cai putere.

Gordon Murray, geniul din spatele legendarului McLaren F1, a revenit în 2020 cu o nouă creație, considerată a fi succesorul spiritual al lui F1. Numele său este T.50.

Acum, acesuia i se alătură un nou supercar, de această dată unul mai potrivit pentru drumurile lungi. Denumit T.33, acesta este dezvoltat pe aceeași platformă ca T.50, are un șasiu de tip monococă din fibră de carbon, panouri de caroserie din același material și un motor V12 aspirat natural.

Este vorba despre aceeași unitate de 3.9 litri, semnată de Cosworth, pe care o regăsim și sub capota lui T.50. Numai că în cazul lui T.33, aceasta dezvoltă 615 CP (- 38 CP) și 451 Nm (- 16 Nm), iar turația maximă este de 11.100 rpm (- 400 rpm).

Producătorul declară o masă proprie de 1.100 kilograme, iar cifrele de performanță vor fi publicate ulterior. Clientul poate opta fie pentru o transmisie automată, fie pentru una manuală, ambele având 6 rapoarte. Un diferențial cu alunecare limitată completează pachetul.

Noul T.33 mai vine echipat cu frâne Brembo carbon-ceramice, jante cu diametrul de 19 inch pe față și de 20 de inch pe spate, eleron activ și diverse elemente aerodinamice care țin mașina "lipită" de asfalt.

Pasagerii își vor putea depozita bagajele fie în portbagajul din față, fie în celelalte două spații de stocare integrate în panourile spate.

Noul GMA T.33 va fi replicat, așa cum spuneam, în doar 100 de exemplare. Prețul unuia pornește de la 1.65 milioane de euro, fără taxe, iar livrările vor demara în 2024.

via Gordon Murray Automotive

  • alex_cu_a_mic, vineri, 28.01.2022 15:51

    Nenea asta e supercreativ la nivel de inginerie dar designul masinilor il cam neglijeaza .. Valabil si la T50 si la T33..

  • Edikkk, vineri, 28.01.2022 16:28

    V12 ca să polueze mai puternic La maşina termică mai multă putere înseamnă mai multă poluare Accelerăm....... Accelerăm..... şi planeta o.... poluăm....

  • @Edikkk, vineri, 28.01.2022 20:01

    io te inteleg, dar totusi, se vor fabrica foarte putine, doar 100 bucati, care vor parcurge 1-2 mii de km pe an maxim, sau mai putin, sau deloc, ca unii le iau de colectie doar. nu de la astea vine poluarea, poluarea vine de la marea masa de rable, milioane si milioane de rable cu motor termic care fac zeci de mii de km pe an, mare parte in regim total ineficient (diesel in orase, pe distante scurte de exemplu)

  • Edikkk, sâmbătă, 29.01.2022 10:15

    @@ este vorba de mesajul celor 100 Sunt cool şi sunt cool să poluez, este bine, faceţi la fel, poluaţi planeta ca să fiţi cool.... Această minciună e problema

  • ss, sâmbătă, 29.01.2022 12:10

    https://www.carscoops.com/2021/11/volvo-says-manufacturing-an-electric-car-generates-70-percent-more-emissions-than-its-petrol-equivalent/ Fiti cool si poluati cu EV-urile in continuare. Noi ramanem la ICE

  • ^^^^, sâmbătă, 29.01.2022 16:11

    pun pariu ca daca subit ai avea bani ti-ai lua o masina din asta. Inceteaza cu ipocrizia si muta-te de la parinti. Get a real life.

  • Seriff, luni, 31.01.2022 10:59

    El n-are bani de un amarat de Spring, ce sa aibe asa ceva? E vai de capul lui, e doar un troll platit sa faca propaganda pe aici, 100% e din redactie, prea posteaza non stop de ani de zile, nu il mai bagati in seama, manute rosii, ignore si gata.