Kia lansează noua generație Niro cu tehnologie care comută automat în modul electric în zonele rezidențiale
Kia lansează oficial noua generație Niro cu ocazia "Seoul Mobility Show". Modelul asiatic va fi disponibil cu sistem de propulsie hibrid, plug-in hybrid, dar și în versiune pur electrică. Debutul pe piață este programat pentru anul viitor.
Prima generație Kia Niro a debutat în 2016. Acum, la cinci ani distanță de acel moment, constructorul sud-coreean publică primele imagini și informații despre a doua iterație Niro. SUV-ul compact vine cu un design exterior nou și un interior revizuit.
Pentru a doua generație Niro, Kia s-a inspirat de la conceptul HabaNiro, mai ales în ceea ce privește departamentul estetic. SUV-ul compact respectă filozofia de design "Opposites United" a mărcii coreene și propune o parte frontală modificată radical.
Și interiorul a fost revizuit. Avem acum un bord îndreptat către șofer, instrumentar complet digital, display central generos, selector nou pentru transmisie și sistem de iluminare ambientală. Plafonul și scaunele sunt confecționate din materiale reciclate.
Din păcate, Kia nu a oferit detalii tehnice, dar a precizat că SUV-ul compact va fi disponibil în versiune hibridă și plug-in hybrid, dar și într-o versiune pur electrică.
Mai mult, noua generație Niro a fost echipată cu tehnologia "Greenzone Drive Mode". Pe scurt, sistemul comută automat din modul hibrid în modul 100% electric în zonele rezidențiale, în apropierea școlilor sau a spitalelor.
Totodată, această tehnologie recunoaște zonele preferate ale șoferului (introduse în prealabil în sistemul de navigație) ca fiind zone verzi unde rularea se va face în modul electric.
Lansarea pe piață a noii iterații Kia Niro este programată pentru anul viitor.
via Kia
Astia se intrec care sa le faca mai pocite.