Noul Ferrari Daytona SP3: design retro, motor V12 cu 840 CP și producție limitată
Constructorul italian de automobile a lansat noul Daytona SP3, cel mai nou membru al familiei de modele speciale Icona. Acesta va fi replicat în doar 599 de exemplare, prețul unuia pornind de la 2 milioane de euro.
În 2018, italienii de la Ferrari au lansat modelele speciale Monza SP1 și SP2. Cele două anunțau, de asemenea, debutul seriei Icona. Cel mai nou membru al acestei familii tocmai a debutat oficial, iar numele său este Daytona SP3.
Bazat pe LaFerrari Aperta, noul model este un omagiu adus triplei Ferrari din cursa de 24 de ore de la Daytona din 1967. De aici și designul retro, inspirat de modele legendare precum P3/4, P330 și 412P.
Pentru o masă cât mai redusă, șasiul și caroseria sunt confecționate din materiale compozite. Farurile LED, cu mecanism retractabil pentru partea superioară, jantele create special și cele două terminații trapezoidale ale sistemului de evacuare sunt numai câteva dintre atracțiile estetice ale noului Daytona SP3.
Ferrari susține că noul membru al familiei Icona este "cea mai eficientă mașină din punct de vedere aerdinamic din istoria mărcii".
Și interiorul te duce cu gândul la mașinile de competiție ale anilor '60. Mai ales poziția la volan, bordul minimalist și cele două scaune fixe, unite deasupra tunelului central. Nu lipsesc elementele moderne, cum ar fi display-ul curbat, de 16 inch, care integrează instrumentarul de bord digital și sistemul multimedia.
Spre deosebire de LaFerrari, noul Ferrari Daytona SP3 este echipat cu un motor V12, aspirat natural. Propulsorul de 6.5 litri este cel mai puternic agregat cu combustie internă produs vreodată de Ferrari.
Unitatea este derivată din cea folosită de 812 Competizione și dezvoltă 840 CP la 9.250 rpm și 697 Nm la 7.250 rpm. Transmisia cu 7 trepte și dublu-ambreiaj livrează puterea către puntea spate prin intermediul unui diferențial cu alunecare limitată.
În aceste condiții, noul Daytona SP3 atinge 100 de km/h în 2.85 secunde, iar repriza 0-200 km/h durează 7.4 secunde. Viteza maximă este de 340 km/h.
Producția va fi limitată la 599 de exemplare, prețul unuia pornind de la 2 milioane de euro.
via Ferrari
Splendid