Toyota anunță noi detalii despre viitorul SUV electric bZ4X: până la 217 CP și 500 km autonomie
Constructorul nipon de automobile oferă noi detalii tehnice despre viitorul SUV electric anunțat de conceptul bZ4X. Acesta este realizat împreună cu Subaru și va avea o autonomie de circa 500 de kilometri (estimată).
Toyota și-a prezentat planurile privind o ofensivă 100% electrică în următorii patru ani cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai. Și nu oricum, ci cu un concept electric, denumit bZ4X, care prefigurează un SUV cu zero emisii. Acesta va face parte dintr-o gamă cu 15 modele electrice.
Acum, constructorul japonez de automobile oferă noi detalii tehnice despre bZ4X, realizat împreună cu Subaru pe arhitectura e-TNGA. SUV-ul măsoară 4.690 de milimetri lungime, 1.860 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, înălțimea este de 1.650 mm, iar 2.850 de milimetri măsoară ampatamentul.
Viitorul Toyota bZ4X va fi echipat cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Versiunea cu tracțiune față va dispune de 204 CP, iar cea cu tracțiune integrală de 217 CP. Din pachet mai face parte și un acumulator de 71.4 kWh.
Autonomia estimată de niponi ajunge la 500 de kilometri. La o priză de 150 kW, bateria se încarcă până la 80% în 30 de minute.
Toyota a vorbit puțin și despre tehnologia viitorului SUV, mai exact despre sistemul multimedia. Așadar, acesta va suporta actualizări over-the-air, iar reglarea funcțiilor climatizării și acționarea ștergătoarelor se va face prin comandă vocală.
Viitorul SUV electric bZ4X este așteptat să debuteze în 2022.
via Toyota
pe bune la o priza de 150kW ? mie imi e frica cand bag incarcatorul de la telefon in priza casnica de 3.5KW ? si credeti ca as putea sa pun masina...asta la priza ? nu ma ating de cablurile alea. prefer pistolul de la pompa , imi aduce aminte de ceva, asa...