Noul Mercedes-Benz EQB: omologul electric al lui GLB are autonomie de 419 kilometri

Publicat duminică, 18.04.2021 16:54 de Alexandru Monenciu

Construtorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre EQB, versiunea electrică a modelului GLB. SUV-ul compact debutează cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai.

La câteva zile după debutul navei amiral cu zero emisii EQS, Mercedes-Benz extinde gama de vehicule electrice EQ odată cu lansarea noului EQB. Cu alte cuvinte, versiunea electrică a lui GLB.

Mercedes-Benz EQB are o lungime de 4.684 de milimetri, 1.834 milimetri lățime, 1.667 milimetri sunt trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul este de 2.829 de milimetri. Astfel, se încadrează în segmentul SUV-urilor compacte.

Din punct de vedere estetic, EQB păstrează în mare forma lui GLB, dar plusează cu câteva elemente specifice gamei EQ. Ne referim aici la grila frontală închisă, farurile full LED și stopurile sunt unite de o bandă LED, iar pachetul este completat de accente albastre și în culoarea Rose Gold.

Clienții pot opta pentru jante cu diametrul de până la 20 de inch, vopsite în două sau chiar trei nuanțe.

INTERIORUL POATE GĂZDUI PÂNĂ LA 7 PASAGERI

Interiorul poate găzdui până la 7 pasageri, al treilea rând de scaune fiind opțional pentru versiunea europeană și standard pentru cea destinată pieței din China. Potrivit constructorului din Stuttgart, aici pot sta confortabil chiar și adulți cu o înălțime de 1.65 metri.

Volumul portbagajului variază între 495 și 1.710 litri pentru varianta cu cinci locuri și 465 - 1.620 pentru cea cu șapte locuri.

Elemente vopsite în nuanțe de albastru și Rose Gold pot fi întâlnite și în habitaclu. Tot aici amintim sistemul MBUX care integrează atât instrumentarul de bord digital cât și ecranul sistemului multimedia.

Sistemul de navigație cu funcție Electric Intelligence calculează cea mai rapidă rută până la destinație, incluzând chiar și eventualele opriri pentru încărcarea bateriei. Totodată, sistemul adaptează informațiile în funcție de mai mulți factori precum stil de condus sau trafic.

În China, noul Mercedes-Benz EQB va fi disponibil cu nivelul de echipare AMG Line, situație în care unitatea electrică dezvoltă 215 kW (echivalentul a 292 de cai putere). Despre varianta europeană, constructorul german de automobile a anunțat că va fi disponibilă atât în versiuni cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală (două motoare electrice).

AUTONOMIE DE 419 KILOMETRI

Puterea va depăși 271 de cai putere, iar bateria versiunii de bază EQB 350 4Matic va avea o capacitate netă de 66.5 kWh. Ulterior, Mercedes-Benz va lansa și o variantă cu autonomie extinsă, dar pentru moment EQB 350 4Matic promite 419 de kilometri cu o singură încărcare (calculată în regim WLTP).

Consumul de energie (combinat) anunțat de producător este de 16.2 kWh/100 de kilometri.

Acumulatorul poate fi încărcat la stații de 11 kW (curent alternativ), dar și la unele cu încărcare rapidă de până la 100 kW (curent continuu). În acest caz, repriza 10% - 80% durează aproximativ 30 de minute.

Așa cum îi stă bine unui model electric, premium, de ultimă generație, noul Mercedes-Benz EQB vine echipat cu o gamă largă de sisteme de siguranță. Lista include, printre altele, Active Lane Keeping Assist și Active Brake Assist (ambele standard, iar clienții pot bifa și pachetul Driving Assistance cu funcții extinse.

VARIANTA EUROPEANĂ VA FI PRODUSĂ ÎN UNGARIA

Producția noului EQB este programată pentru acest an, iar varianta europeană (care va fi lansată tot în 2021) va fi asamblată la uzina din Kecskemet, Ungaria. Cea destinată pieței din China este produsă local, la fabrica BBAC din Beijing.

via Mercedes-Benz 

  • ACE - Craiova, duminică, 18.04.2021 19:10

    O masina electrica interesanta. Ce i se poate reprosa - nu ofera incarcare (pentru aceasta varianta, cu baterie avand capacitatea neta de 66,5 kWh) la 22 kW (aidoma RENAULT Zoe si NISSAN Leaf - aparute in piata in 2013). Acest lucru este insa valabil si pentru VW ID.4, SKODA Enyaq, AUDI Q4 e-tron s.a. modele electrice... Este posibil ca MERCEDES BENZ sa ofere - optional, contra-cost si incarcator de bord cu incarcare la 22 kW - pentru varianta EQB baterie de acumulatoare avand o capacitate mai mare (probabil cca. 80 kWh) - ce va fi prezentata mai tarziu (la sfarsitul acestui an sau in cursul anului 2022). MULT SUCCES MERCEDES BENZ!!!

  • Octavian, luni, 19.04.2021 08:33

    Revin si eu cu o problema a mea (fiecare cu durerea lui): La ce-ti trebuie jante de 20"? Ca sa simti in rinichi fiecare trecere peste liniile de tramvai? La ce foloseste garda la sol specifica unui SUV cu jantele de 20"?

  • @Octavian, luni, 19.04.2021 09:34

    "Clientii pot opta...", pentru ca nu doar Romanii, care inca nu ies din Povestea prostiei omenesti cu drobul de sare, sunt clientii MB. In Dubai sau Beverly Hills nu sunt sine de tramvai, vrei garda la sol si roti mari doar sa stai mai sus cu rinichii, eventual sa ai cat mai multa suprafata de janta pe care s-o poleiesti cu aur, atat. Numai la noi e vaicarea asta "Aoleu, la ce.mi trebuie, o sa.mi crape rinichii cand o sa.mi cada drobul de sare in cap!". Mai terminati cu intrebarile idioate valabile doar in targul Vitan, ca nu.ti baga nimeni pe gat cu forta jante de 20.

  • Moldovean, luni, 19.04.2021 12:08

    Pe rândul 3 pot sta adulți de până la 1.65 m înălțime... wow... impresionant! Amărâta de Dacia Lodgy era mai scurtă (4,50 lungime) și pe rândul 3 stăteam confortabil și îmi mai rămânea loc la genunchi (am 1.82 înălțime). Prețuri exorbitante, practicalitate tot mai "avansată" la noi mașini. Înainte spre înaltele culmi ale progresului!

  • Fanel_, marţi, 20.04.2021 09:33

    "pe rândul 3 stăteam confortabil și îmi mai rămânea loc la genunchi (am 1.82 înălțime)" dar nu pentru drumuri mai lungi de 50km