OFICIAL: Primele schițe cu interiorul noului Skoda Kushaq, SUV-ul creat special pentru India
Skoda a publicat primele schițe oficiale cu interiorul noului Kushaq. SUV-ul destinat exclusiv pieței din India urmează să fie lansat în 18 martie.
În cadrul campaniei INDIA 2.0, Skoda și Volkswagen urmează să lanseze patru modele destinate exclusiv pieței din India. Toate vor fi dezvoltate pe arhitectura MQB-A0-IN (adaptată pentru această țară) și vor fi asamblate local.
Primul dintre ele este Kushaq. Un SUV de dimensiuni medii, cu care vom face cunoștință în 18 martie. Până atunci, constructorul din Mlada Boleslav a publicat o nouă serie de schițe oficiale, de această dată cu interiorul acestui model.
Se poate observa un display central, cu diagonală de până la 10 inch, instrumentar de bord digital și volanul în două spițe care a debutat o dată cu noua generație Octavia.
Cehii promit un habitaclu spațios, așa cum te aștepți de la un model Skoda, multe spații de depozitare și elemente Simply Clever.
În ceea ce privește această arhitectură special adaptată pentru India, ea îndeplinește cele mai noi standarde de emisii și siguranță din această țară. Este cunoscut faptul că pentru o lungă perioadă de timp, țările mai puțin dezvoltate au primit mașini diferite din anumite puncte de vedere (de la același constructor) comparativ cu modelele vândute, spre exemplu, în Europa.
via Skoda