Cupra Formentor va primi o versiune de top VZ5: prezentare în 22 februarie

Publicat joi, 04.02.2021 12:16 de Paul Cosma

Cupra pregătește o versiune de top VZ5 pentru SUV-ul Formentor, care va fi prezentată în data de 22 februarie, atunci când brandul împlinește 3 ani de existență.

Cupra Formentor, SUV-ul dezvoltat de brandul de performanță deținut de Seat, a fost prezentat la începutul lui martie 2020 cu două motorizări: una pe benzină cu 310 CP și o variantă plug-in hybrid cu 245 de cai putere.

Producția lui Formentor a început anul trecut în septembrie, la fabrica din Martorell, fiind al șaselea model ce este găzduit de uzina spaniolă.  

Ibericii au publicat acum o imagine teaser ce anunță o viitoare versiune de top pentru Formentor. Noul Formentor VZ5 va fi prezentat în data de 22 februarie, atunci când se împlinesc trei ani de la înființarea brandului Cupra. 

Pentru moment, constructorul anunță că viitorul model va fi echipat cu un motor turbo cu 5 cilindri, fără să ofere alte detalii tehnice. 

Potrivit unor informații neoficiale, Cupra Formentor VZ5 ar urma să folosească același propulsor de pe Audi RS Q3, care dezvoltă 400 de cai putere. 

Via Cupra

 

  • mog, joi, 04.02.2021 13:17

    ar fi ciudat sa dea audi 2.5 ul lui seat...vw are interzis de mult la motorul ala.

  • Johnny, joi, 04.02.2021 22:35

    Ce strategie mai e si asta, sa ai gramezi de marci si sa mai scoti inca una. Audi cu subcompactele lui nu era suficient pe zona entry level premium sau care- i faza cu aceasta capra?