Brexit: Toyota și Nissan vor cere despăgubiri dacă Marea Britanie nu va ajunge la un acord cu UE
Toyota și Nissan vor cere despăgubiri guvernului britanic dacă Executivul de la Londra nu va ajunge la un acord comercial cu autoritățile europene în cazul Brexit, potrivit informațiilor apărute în presa japoneză.
Discuțiile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie pe marginea Brexit încă nu au ajuns la un numitor comun și mai sunt doar câteva luni până la terminarea perioadei de tranziție.
Producătorii auto au cerut recent încheierea unui acord comercial cât mai rapid între cele două părți și au avertizat că, în caz contrar, pierderile financiare pentru industria auto vor fi de 110 miliarde de euro în următorii 5 ani.
Presa japoneză anunță că producătorii Toyota și Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii dacă Executivul de la Londra nu se va înțelege cu oficialii UE și nu va fi semnat un acord comercial până la sfârșitul anului.
Toyota deține fabrici în Derbyshire și Țara Galilor, în timp ce Nissan are o uzină în Sunderland. Potrivit constructorilor, activitatea acestor fabrici nu va putea fi continuată în mod “sustenabil” în lipsa unui acord între Marea Britanie și UE.
Lipsa unei înțelegeri ar duce la introducerea taxelor vamale, la creșterea prețurilor pentru mașini și la reducerea producției cu 3 milioane de unități, conform unui comunicat semnat de 23 de asociații auto.
Via Reuters
S-ar putea ca din Brexit sa se transforme in Brrrr....exit!!!! Asa cum stim, in 6-7 ani, se vor elimina complet, toate taxele vamale intre Japonia si U.E. - sau poate de-aia se vor muta pe continent asiaticele!!!!