VIDEO. Viitorul BMW X5 M, spionat în timpul testelor: SUV-ul de performanță va avea versiune Competition cu 625 CP
Noua generație BMW X5 va primi în scurt timp și o versiune de performanță. Viitorul X5 M va miza pe motorul V8 biturbo de 4.4 litri, iar recent, unul dintre prototipurile de teste a fost surprins în timpul sesiunii de la Nurburgring.
Noua generație BMW X5 (foto) a fost prezentată în vara anului trecut. SUV-ul producătorului german este mai mare, are un design nou, iar gama de motorizări se adresează unui public larg.
În prezent, cea mai potentă versiune oferită de nemți poartă numele de X5 M50i și a fost introdusă recent în portofoliu . Motorul V8 de 4.4 litri dezvoltă 530 CP și 750 Nm. Dar în scurt timp, fanii versiunilor de performanță vor face cunoștință cu noul X5 M.
Recent, unul dintre prototipurile de teste a fost surprins în timpul sesiunii de pe circuitul german de la Nurburgring.
Deși oficialii companiei bavareze nu au oferit detalii despre viitorul X5 M, suntem convinși că SUV-ul de performanță va miza tot pe motorul V8 biturbo de 4.4 litri. Acesta ar urma să fie disponibil în două versiuni de putere: 600 CP și 625 CP în cazul variantei X5 M Competition.
Pentru M5 și M8, BMW oferă un sistem de tracțiune integrală M xDrive care permite selectarea unui mod de rulare 2WD. Cel mai probabil, nemții vor renunța la această opțiune pentru viitorul SUV de performanță, acest "tratament" fiind aplicat deja în cazul modelelor X3 M și X4 M.
Pacat!...Mi-as fi luat si eu vreo patru daca avea 12 000 de cai.Cocalareala de lux!