VIDEO: Stadiul lucrărilor de la pasajul din Domnești. Ar putea fi deschis traficului la final de 2022
Un clip publicat recent arată în ce stadiu au ajuns lucrările de la pasajul suspendat din Domnești, deasupra Centurii București. Termenul de finalizare al lucrărilor este stabilit pentru al treilea trimestru din 2022.
Lucrările de la pasajul din Domnești au început în 2018. De atunci și până în 2020, lucrările au fost întârziate din cauza unor blocaje constante. Abia în vara lui 2020 au fost reluate lucrările și, în ciuda pandemiei, au decurs fără probleme mari.
Noul giratoriu de la Domnești este amplasat deasupra Centurii capitalei, pentru a ușura traficul și a oferi mai multe rute către localitățile din apropierea Bucureștiului. Conform planului de execuție, lucrările ar trebui să fie gata în trimestrul al treilea din 2022, urmând ca giratoriul suspendat să fie deschis circulației la finalul anului.
Așa cum se poate vedea din clipul de mai jos, a fost turnat, deja, asfalt pe rampa de coborâre spre Bragadiru. Pe lângă asta, a fost montat și tablierul metalic pentru giratoriu. Potrivit raportului din ianuarie 2022, lucrările sunt finalizate în proporție de 57%.
Contractul pentru construirea pasajului din Domnești a fost semnat în 2017 și valorează 91.5 milioane de lei. Compania care se ocupă cu lucrările, Straco, a intrat în insolvență, iar proiectul a fost preluat de către subcontractorul Tracon. Durata de proiectare și execuție durează 24 luni, iar lucrările ar trebui să ajungă la bun sfârșit în vara acestui an, pentru ca în ultima parte a lui 2022, pasajul să fie deschis circulației.
via Hotnews
Deci ...drula n-are niciun merit...