VIDEO: Schumacher a testat marti un monopost de GP2

Publicat miercuri, 13.01.2010 09:37 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a efectuat marti numai 52 de tururi la volanul unui monopost de GP2, programul fiind bulversat de ploaie si vant puternic.

Michael Schumacher a revenit marti la volanul unui monopost de competitie pentru prima oara de la testele efectuate cu Ferrari F2007 in vara trecuta.

De data aceasta, septuplul campion mondial a pilotat un monopost de GP2 pe circuitul de la Jerez pentru a se acomoda in perspectiva sesiunilor intense de evaluare din luna februarie.

Chiar daca vremea a fost prielnica in cursul diminetii, ploaia si-a facut rapid aparitia, iar vantul puternic l-a impiedicat pe german sa completeze programul stabilit. Astfel, Schumacher a efectuat numai 52 tururi, iar reprezentatii circuitului nu au oferit detalii despre timpii realizati de pilotul Mercedes GP.

In ciuda conditiilor neprielnice, Schumacher a fost bucuros sa revina in cockpit. "Ziua a fost buna in special pentru ca, dupa mult timp, am putut pilota din nou un monopost care se apropie de cele din Formula 1. Desi vremea nu a fost asa cum am fi vrut, toate simturile mele au fost in alerta maxima si testul a meritat fie si numai pentru acest lucru. M-am simtit confortabil pe circuit inca de la inceput si as vrea sa multumesc echipei si celor de la GP2 pentru aceasta oportunitate de a pilota", a declarat germanul in cadrul unui comunicat de presa.

Iata si rezumatul video al primei zile de teste a lui Schumacher pe circuitul de la Jerez:

Schumacher va continua testele de la Jerez pe parcursul zilelor de miercuri si joi in speranta ca vremea ii va permite sa efectueze mai multe tururi de circuit. Schumacher va reveni in Formula 1 in acest an dupa o absenta de trei sezoane.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO DE LA TESTELE EFECTUATE MARTI DE MICHAEL SCHUMACHER LA JEREZ!

Via | Mercedes GP