VIDEO: New Holland NH², primul tractor pe hidrogen
Pilele de combustibil îşi dezvoltă prezenţa şi în domeniul agricol. New Holland a anunţat că va prezenta NH², un concept de tractor pe hidrogen.
New Holland a prezentat în Statele Unite conceptul primului tractor pe baza de pile de combustibil. Numele său oficial este NH² şi, conform datelor tehnice oferite de producător, vehiculul agricol dispune de un motor pe hidrogen care dezvoltă 106 CP.
Conceptul va fi prezentat oficial în cadrul salonului Farm Progress, care va avea loc începând cu 31 august la Boone, Iowa. NH² dispune de un motor electric alimentat pe bază de hidrogen, transformarea hidrogenului în energie electrică fiind realizată, la fel ca în cazul conceptelor de autoturisme cu ajutorul unor pile de combustibil. Cutia de viteză care acompaniază ansamblul este una cu variaţie continuă.
Cred ca traducerea mai potrivită ar fi "pilă de combustie", nu de combustibil. Ştiu că e vorba numai de exprimare, dar mi se pare că în momentul în care auzi cuvântul "combustibil" deja te duce gândul la motoarele termice (cu ardere), care produc noxe. Aceste motoare, în care H2 reacţionează cu O2 rezultând electricitate şi vapori de apă sunt mult mai avansate şi mai nobile tehnologic şi de accea cred că ar suna mai bine termenul de pilă de combustie, termen care este deja folosit oficial în limba română. Pe de altă parte, respect pt cei care încearcă să ducă progresul în toate domeniile economice!