VIDEO: Kubica şi Glock au testat în DTM pentru Mercedes şi BMW
Robert Kubica şi Timo Glock au testat joi la Valencia maşinile de DTM puse la dispoziţie de Mercedes şi BMW, iar germanul a semnat deja un contract pentru sezonul 2013.
Robert Kubica a avut parte joi de cea mai mare provocare la volanul unei maşini de curse după accidentul suferit în raliuri în urmă cu doi ani.
Fostul pilot de Formula 1 a testat pe circuitul de la Valencia un Mercedes AMG C-coupe, care prin prisma regulamentului i-a oferit o forţă de apăsare aerodinamică puternică. Totuşi, polonezul afirmă că testul de 114 tururi a decurs fără să întâmpine probleme de natură fizică, chiar dacă ploaia şi-a făcut apariţia în cursul dimineţii.
"Am fost capabil să mă acomodez cu Mercedes AMG C-coupe şi m-am simţit foarte confortabil în maşină, chiar dacă după lunga mea pauză a trebuit să mă adaptez la forţa de apăsare aerodinamică puternică pe care o produce o maşină de DTM. Sunt foarte mulţumit de performanţa mea în prima zi de teste şi nu am avut niciun fel de probleme", a declarat el.
Testul a făcut parte din programul de pregătire al lui Kubica pentru campania pe care o va avea în acest an în Campionatul European de Raliuri.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Timo Glock, care a testat pentru BMW cu obiectivul de a semna un contract pentru sezonul 2013 din DTM. Germanul a fost de asemenea mulţumit de modul în care a decurs ziua de teste.
"Primele mele impresii despre BMW M3 DTM au fost pozitive. Nu am avut nevoie de mult timp pentru a mă obişnui cu maşina şi am înţeles-o din ce în ce mai bine după fiecare tur. A fost perfect că am putut să o testăm în orice condiţii, pe uscat sau pe ploaie", a precizat el.
La numai o zi după test, BMW a anunţat că Glock a semnat un contract pentru sezonul 2013, iar germanul este convins că va obţine rezultate bune.
"Sunt entuziasmat să pilotez din nou pentru BMW după atâţia ani şi într-o competiţie atât de importantă precum DTM. Nu toţi foştii piloţi de Formula 1 s-au acomodat rapid în DTM, dar folosesc acest lucru ca o motivaţie", a declarat fostul pilot al echipei Marussia.
BMW nu a anunţat încă pentru care dintre cele patru echipe pe care le deţine în DTM va concura Glock.
Via Mercedes, BMW