Vettel a reluat negocierile pentru noul contract cu Ferrari: "Sunt șanse mari să luăm o decizie până la startul sezonului"
Sebastian Vettel a dezvăluit că sunt "șanse mari" ca până la startul noului sezon să ia o decizie în privința prelungirii contractului cu Ferrari.
Contractul lui Sebastian Vettel cu Ferrari urmează să expire la sfârșitul anului 2020, iar Scuderia a menționat anterior că germanul este principala opțiune pentru sezonul următor pentru a continua parteneriatul cu Charles Leclerc.
Negocierile au fost întrerupte o perioadă după amânarea debutului de sezon în contextul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, însă Vettel anunță acum că există șanse mari că discuțiile să fie finalizate în câteva luni.
"Există șanse mari să luăm o decizie înainte să mergem la prima cursă, pentru că aparent nu vom avea nicio cursă înainte de iunie sau chiar iulie. Așteptăm cu toții, dar cred că prioritatea este să ne asigurăm că situația este gestionată în mod corespunzător", a declarat el.
Presa britanică a speculat din plin declarația lui Vettel pentru a anunța că Lewis Hamilton "va rata" șansa de a concura pentru Ferrari în sezonul următor. Hamilton este la rândul său în ultimul an de contract cu Mercedes, însă a exclus varianta de a părăsi echipa campioană.
"Nu există niciun vis de a concura pentru altă echipă. Sunt deja într-o echipă de vis. Nu încerc să fac o mutare. Sunt alături de oamenii care m-au sprijinit din prima zi și noi suntem cea mai bună echipă", a precizat Hamilton pe contul de Instagram.
Cel mai probabil, sezonul 2020 al Formulei 1 va începe în 5 iulie cu Marele Premiu al Austriei.
Sebastian Vettel a respins prima ofertă a Ferrari, care a constat într-un nou contract pe un an pentru care ar primi mai puțini bani decât primește în prezent, potrivit cotidianului italian La Gazzetta dello Sport. https://thejudge13.com/2020/04/21/vettel-rejects-ferrari-deal-scuderia-contact-ricciardo-sainz/