Vettel a câştigat Marele Premiu al Italiei!
Sebastian Vettel a câştigat la Monza o cursă în care Michael Schumacher şi Lewis Hamilton au făcut spectacol într-un duel desfăşurat pentru aproape 30 de tururi.
Sebastian Vettel a obţinut duminică prima victorie din istoria echipei Red Bull la Monza şi cea de-a doua a carierei pe acest circuit după cea din 2008. Campionul mondial a pierdut prima poziţie la start în favoarea fulgerătorului Fernando Alonso, însă şi-a recăpătat poziţia de lider în turul 5 şi s-a distanţat imediat. Restul cursei a reprezentat o simplă plimbare de voie pentru german care s-a impus cu 15 secunde în faţa rivalilor.
În aceste condiţii, punctul de atracţie al cursei a fost duelul spectaculos dintre Michael Schumacher şi Lewis Hamilton. Plecat de pe locul 8 al grilei de start, septuplul campion mondial a urcat până pe locul 3 şi a rezistat atacurilor succesive ale britanicului până în turul 28, inclusiv după prima serie de opriri la boxe.
După ce a fost avertizat prin radio să nu schimbe de prea multe ori direcţia de mers când este atacat, Schumacher s-a recunoscut învins în turul 28 şi, chiar dacă duelul s-a dat pentru ultima treaptă a podiumului, a încheiat cursa pe locul 5, în spatele rivalului său de la McLaren.
Amândoi au fost învinşi de Jenson Button, care după un start ratat în care a coborât pe 6 a revenit spectaculos şi i-a depăşit pe Schumacher şi Hamilton în turul 16. Britanicul a fost însă prea departe pentru a încerca să-l ajungă pe Vettel şi s-a mulţumit cu locul 2 după ce l-a depăşit pe Fernando Alonso în turul 36. Pilotul Scuderiei Ferrari a urcat pe ultima treaptă a podiumului, însă nu a reuşit să aducă bucuria în inimile fanilor din tribune care aşteptau o victorie şi a avut parte de o cursă relativ liniştită.
Cursa a fost bulversată în plutonul de mijloc chiar la start, după ce Vitantonio Liuzzi a pierdut controlul monopostului Hispania pe iarbă şi a intrat în plin în primul viraj într-un grup compact de piloţi. În urma incidentului, Liuzzi, Nico Rosberg (Mercedes GP), Vitaly Petrov (Renault) şi Jerome D'Ambrosio (Virgin) au abandonat, iar Safety Car-ul a intrat pe pistă pentru trei tururi.
Seria de abandonuri a produs numeroase surprize în clasament, piloţii din a doua jumătate a plutonului reuşind să puncteze. Astfel, Jaime Alguersuari şi Sebastien Buemi au adus puncte preţioase pentru Toro Rosso prin locurile 7 şi 10, între cei doi intercalându-se Paul di Resta (Force India) şi Bruno Senna (Renault). Williams a terminat din nou în afara punctelor, în timp ce Lotus a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate din istorie, prin locurile 13 şi 14 ocupate de Heikki Kovalainen şi Jarno Trulli.
În urma Marelui Premiu al Italiei, Vettel şi-a sporit avansul în clasamentul general la 112 puncte cu numai 150 de puncte rămase în joc.
Monza - Rezultate cursa:
1. Vettel Red Bull-Renault 1h20:46.172 2. Button McLaren-Mercedes + 9.590 3. Alonso Ferrari + 16.909 4. Hamilton McLaren-Mercedes + 17.471 5. Schumacher Mercedes + 32.677 6. Massa Ferrari + 42.993 7. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 1 lap 8. Di Resta Force India-Mercedes + 1 lap 9. Senna Renault + 1 lap 10. Buemi Toro Rosso-Ferrari + 1 lap 11. Maldonado Williams-Cosworth + 1 lap 12. Barrichello Williams-Cosworth + 1 lap 13. Kovalainen Lotus-Renault + 1 lap 14. Trulli Lotus-Renault + 2 laps 15. Glock Virgin-Cosworth + 2 laps Fastest lap: Hamilton, 1:26.187 Not classified/retirements: Driver Team On lap Ricciardo HRT-Cosworth 40 Perez Sauber-Ferrari 34 Kobayashi Sauber-Ferrari 23 Sutil Force India-Mercedes 11 Webber Red Bull-Renault 6 D'Ambrosio Virgin-Cosworth 3 Petrov Renault 1 Rosberg Mercedes 1 Liuzzi HRT-Cosworth 1 World Championship standings, round 13: Drivers: Constructors: 1. Vettel 284 1. Red Bull-Renault 451 2. Alonso 172 2. McLaren-Mercedes 325 3. Webber 167 3. Ferrari 254 4. Button 167 4. Mercedes 108 5. Hamilton 158 5. Renault 70 6. Massa 82 6. Force India-Mercedes 36 7. Rosberg 56 7. Sauber-Ferrari 35 8. Schumacher 52 8. Toro Rosso-Ferrari 29 9. Petrov 34 9. Williams-Cosworth 5 10. Heidfeld 34 11. Kobayashi 27 12. Sutil 24 13. Alguersuari 16 14. Buemi 13 15. Di Resta 12 16. Perez 8 17. Barrichello 4 18. Senna 2 19. Maldonado 1
sunt fan ferrari, rusine sa va fie, nu meritati nici locul 3, domenicali da-ti demisia si du-te si apuca-te de facut pizza. montezemolo fa bine si fa ordine ca ati ajuns rau. slaba rau masina, zau asa