Verstappen sugerează că va lupta pentru titlul mondial după victoria din Austria: "Nu ne dăm bătuți niciodată"
Max Verstappen sugerează că va lupta pentru titlul mondial după victoria surprinzătoare din Austria, în contextul în care este la numai 53 de puncte de liderul Sebastian Vettel.
Max Verstappen a obținut în Marele Premiu al Austriei o victorie neașteptată după ce a profitat la maxim de o greșeală de strategie a celor de la Mercedes, de abandonurile în serie suferite de Lewis Hamilton, Valtteri Bottas și Daniel Ricciardo și de penalizarea suferită de Sebastian Vettel după calificări.
Olandezul se află doar la prima victorie a sezonului și ocupă locul 5 în clasamentul general, însă este la numai 53 de puncte de liderul Vettel, o diferență care cel puțin teoretic poate fi surmontată în numai 3 curse. În acest context, Verstappen a lăsat să se înțeleagă că va lupta pentru titlul mondial în acest sezon.
"Ei bine, nu cedăm niciodată. Traversăm o perioadă bună, dar mai avem nevoie de ceva putere la motor și cu siguranță putem fi în luptă cu ceilalți", a declarat olandezul.
Șeful Christian Horner este la rândul său optimist în privința șanselor pe care le are Red Bull în a doua parte a sezonului, însă admite că Mercedes și Ferrari au adus îmbunătățiri majore la monopost.
"Pentru noi este îngrijorător că Mercedes și Ferrari au făcut recent un pas înainte. Sigur că în Formula 1 nimic nu rămâne pe loc. Sper că vom avea progrese incrementale în următoarele curse pentru că, dacă putem face o treabă mai bună în calificări, atunci avem ritmul necesar în curse. Cred că avem strategii bune, o echipă bună la boxe și cred că, dacă îmbunătățim rezultatele de sâmbătă, putem concura mai des în frunte", a explicat britancul.
Via ESPNF1
-
Vali, luni, 02.07.2018 19:22
Imi plac foarte mult oamenii care fac din tantar armasar. Victoria asta a lui Max e putin conjuncturala, asa cum a fost cel putin si una a lui Vetel. Daca Merc nu avea probleme, iar Vetel pleca de pe 3 si Kimi de pe 4, nu castiga niciodata RedBull aceasta cursa. Veti spune ca si penalizarile sau problemele tehnice fac parte din joc, dar asta nu se va intampla la nesfarsit. Dupa parerea mea RedBull mai are o sansa mare de victorie la Hungaroring si cam atat. Desi imi place diversitatea si m-am plictisit sa tot vedem Merc campioana in fiecare an, cred ca si anul acesta vor castiga... asa dupa cum arata situatia. Chiar imi doresc sa castige campionatul un pilot Ferrari sau RedBull dar nu cred ca au prea multe sanse.
-
Sumi7, luni, 02.07.2018 20:12
Asta a fost gluma zilei in F1 :) ..
-
..., luni, 02.07.2018 20:17
In sfarsit, s-a hotarat asta micu sa devina campion.
-
8888, luni, 02.07.2018 20:24
Tanar si nelinistit.Mai copile,stai in banca ta.Te anuntam noi cand vine vremea ta!!!!!
-
Radu, luni, 02.07.2018 20:32
I s-a urcat astuia succesul la cap cum a patit Ricciardo si apoi s-a trezit la realitate. Oricum, ambii piloti RBR sunt talentati, insa fara o masina ca lumea, castiga o cursa din 3 sau 4.
-
FanF1, luni, 02.07.2018 21:36
"Îmbătat" de victorie a uitat sau se preface că nu ține seama de faptul că a câștigat cursa după abandonuri respectiv retrogradări ale rivalilor. Îl felicit oricum pentru cursă dar să nu se umfle în pene făcându-si planuri aşa devreme. Fraților, o să mă abat puțin de la subiect și o să spun că nu-mi aduc aminte ca pilotul de pe poziția a 3-a să fie la un tur distanță de cel de pe poziția a 4-a.
-
hoyt, luni, 02.07.2018 22:05
ei lasa, ca nu a fost singurul care a profitat de abandonurile altora...
-
Chul, luni, 02.07.2018 23:22
Penibil.
-
91Schumi06, marţi, 03.07.2018 00:56
Cu siguranta ca Verstappen, sau sefii Red Bull Racing nu vad ce scriu eu aici, dar ma vad nevoit sa le amintesc ca au 3 victorii de conjunctura. Adica am vazut cu totii cum au castigat la Shanghai, la Monte-Carlo ar castiga si un Sauber daca ar pleca din pole, iar aici a fost un cumul de factori ce a condus la victoria lui Verstappen. Sigur, in mod indirect, Red Bull poate stabili cine devine campion, dar in niciun caz nu vor fi ei campioni...nu anul asta. Iar daca ei au decis sa treaca la Honda de la anul, imi vine greu sa cred ca vor mai pupa titluri in viitorul apropiat.
-
serban, marţi, 03.07.2018 01:38
Te doare mintea când vezi cum toți hamiltoniștii și toți vetteliștii se reped să minimalizeze victoria lui Max ! Abandonuri Mercedes, penalizare Ferrari, mers în aer murdar, etc, etc, toate bazaconiile din lume. Păi băi haterilor, fără probleme de pneuri și cu motor superior, Ferrari nu l-au putut ajunge ! Mai cred că Hamilton ar fi pierdut cursa chiar dacă nu ar fi abandonat și chiar dacă ar fi schimbat sub VSC, pentru că Mercedes a fost varză cu pneurile soft, exact cele cu care ceilalți au mers 57 de ture fără mari probleme. Iar bomboana pe coliva argintie a fost ultimul stint, cel cu ss noi, când Hamilton nu a putut recupera nimic, deși mergea în aer curat, Vettel fiind la cca 21sec în față. Așa că să-i dăm lui Max ceea ce astăzi a fost a lui, adică un pilotaj de elită și un rezultat pe măsură !
-
GrosJan, marţi, 03.07.2018 10:20
Max e bun, fara indoiala. Dar poate ca nu anul asta are contextul favorabil sa castige. Depinde de dezvoltarea monopostului, daca RBR are un as in maneca in privinta asta, de ce nu.
-
ZZZ, marţi, 03.07.2018 12:08
Come on.....
-
ovidiu15081982, marţi, 03.07.2018 15:02
Si Alonso are o sansa la titlu daca abandoneaza Ferrari, Mercedes, Redbull, Haas si Renault cu ambele masini in fiecare cursa
-
ianitoaia, marţi, 03.07.2018 15:12
Si Alonso are o sansa la titlu daca ar avea de departe cea mai buna masina si ordine de echipa. Poate vine Toyota in F1 si aranjeaza regulamentul cu FIA ...
-
Olandezu' zdrobitor, marţi, 03.07.2018 18:09
Mai are un pic si se pregateste de titlul mondial de mai multi ani decat s-a pregatit Borcea de Liga campionilor!:)) Auzi la el:"mai avem nevoie de ceva putere la motor și cu siguranță putem fi în luptă cu ceilalți" A uitat sa zica ca mai are nevoie de abandonul pilotilor Mercedes, penalizarea lui Vettel si lovirea lui Kimi (deh, finlandezul nu a vrut sa se dea la o parte) si calea spre victorie este deschisa! Aaaa, si Ricci sa abandoneze si el, ca cine stie cum il mai incurca :)) Oricum el este "in lupta" cu ceilalti de mai bine de 2 ani! Lupta precum Fat Frumos cu balaurii, le taie capetele, da cu ei de toate gardurile, arunca pieptanul fermecat sa li se dezumfle rotile samd!:))
-
ianitoaia, marţi, 03.07.2018 20:16
De ce dati ma cu verde? Faceam aluzie la victoria aia trucata din LM. Daca ar putea repeta schema si in F1, abia asa ar mai lua un titlu. Acum ca ati inteles, comutati pe rosu.
-
Popa, marţi, 03.07.2018 20:32
De ce s-ar da batut? Nu suntem nici la jumatatea sezonului, nici Ferrari si nici Mercedes nu sunt realmente imbatabili. Cei de la Ferrari vor forta, cei de la Mercedes vor forta si ei, dar in acest moment, cei de la Ferrari au un pachet foarte bun. Avem trei echipe care se bat la victorie in fiecare cursa? Foarte bine!
-
ferr1, miercuri, 04.07.2018 12:53
Cursa urmatoare sigur intra in cineva si abandoneaza. Pana la sfarsitul campionatului mai face cel putin 3 greseli de acest gen. Vorba aia, mai trebuie sa-si stearga mucii de la nas pana sa visezi la titlu. Cu mentalitatea si stilul lui n-are nicio sansa nici daca ii dau astia un Mercedes. E genul de om - talent cu carul, minte deloc.
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
Sa nu ajungi sa regreti ''ceva putere la motor'' in sezonul 2019 ! Sa fie oare Honda un Praslea al motoarelor???