Versiunea plug-in hybrid a lui BMW Seria 5 este disponibilă și cu tracțiune integrală: autonomie electrică de 58 de kilometri și 6.2 secunde pentru accelerația 0-100 km/h

Publicat marţi, 06.08.2019 12:17 de Cornel Șocariciu

BMW introduce în gama de modele plug-in hybrid și noul 530e xDrive. Sedanul de clasă mare echipat cu sistemul de tracțiune integrală propune o autonomie electrică de până la 58 de kilometri.

Planurile BMW în ceea ce privește electrificarea gamei de modele sunt clare: până în 2023, nemții vor ca în portofoliu să existe 25 de modele electrificate (hibrid, plug-in hybrid, 100% electric).

Acum, constructorul german a introdus noul 530e xDrive iPerformance în gama modelului de clasă mare. Modelul constructorului bavarez este echipat cu un motor pe benzină de 2.0 litri capabil să ofere 184 de cai putere și cu un motor electric de 113 CP. În total, sistemul plug-in hybrid (PHEV) dezvoltă 252 de cai putere și 420 Nm.

Resursele sistemului PHEV sunt gestionate de o cutie automată cu opt trepte și de sistemul de tracțiune integrală xDrive. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 6.2 secunde, cu 0.1 secunde mai mult comparativ cu versiunea fără tracțiune integrală deja existentă în gamă. Indiferent de alegerea făcută (530e sau 530e xDrive), viteza maximă anunțată de BMW se oprește în dreptul valorii de 235 km/h.

De asemenea, pachetul de baterii pregătit de constructorul german are o capacitate de 12 kWh, valoare care se traduce printr-o autonomie electrică cuprinsă între 55 și 58 de kilometri. Versiunea fără xDrive poate parcurge în mod electric între 61 și 66 de kilometri.

Pentru reîncărcarea bateriei, clienții vor avea de așteptat mai puțin de șase ore, atunci când este utilizată o priză casnică de 230V, sau 3 ore și 35 de minute în momentul în care este utilizat un sistem BMW i Wallbox. Cu bateria încărcată, 530e xDrive va avea un consum mediu mixt cuprins între 2.0 și 2.2 litri/100 de kilometri.

  • Chinezu', miercuri, 07.08.2019 13:21

    Volvo are V60 plug-in la a3a genertie ! Dar ,ce sa-i faci nu e BMW ...... Drumuri bune!

  • Japonezu', miercuri, 07.08.2019 14:39

    Pai daca primele 2 au fost nefiabile a trebuit sa fie scoasa pe piata si a treia...

  • adi_10, joi, 08.08.2019 09:53

    oricine scoate o masina plug in hybrid eu sunt PRO. e cea mai buna varianta pt Romania. Momentan variantele electrice nu stiu daca e cea mai buna solutie, stai mult prea mult pt a reincarca iar cand pleci la drum lung s-ar putea sa nu ai timpul ala. in schimb la plug in daca termini curentul mergi pe benzina si cam asta e

  • adi_10, joi, 08.08.2019 09:53

    daca sunt*

  • cosmin, joi, 08.08.2019 14:35

    O intrebare am si eu, fara suparare. Cum functioneaza un plug-in hybrid, functioneaza exclusiv pe electric fara ajutorul motorului termic pana se consuma bateria sau in tandem? Multumesc!

  • ACE - Craiova, joi, 08.08.2019 19:13

    Iar in ceea ce priveste modele BMW PHEV, site-ul insideev.com anunta un model seria 1 PHEV 2020 cu autonomie probabila de 50-70 mile im modul pur electric (80-110) km...

  • Chinezu", vineri, 09.08.2019 10:07

    Pt Japonezu': da au fost proaste si le-au inmultit si la cele mai vandute, adica XC 60 si XC90 , le-au facut mai rapide si mai puternice!!! Pt Cosmin: Cum vrea soferul: are un buton si se joaca cu el: numai electric pana la 130 km vreo 45 km, numai fum, sau ambele pentru liniute si cuplu...vreo 400 Nm, sau 600 Nm la urnatoarea generatie care e deja in teste...... Drumuri bune !