Versiunea cu patru uși a lui Mercedes-AMG GT primește un tratament special din partea Brabus: motorul V8 de 4.0 litri oferă acum 800 CP și 1.000 Nm
Brabus, tunerul de casă Mercedes-Benz, a pregătit un pachet special pentru versiunea cu patru uși a lui Mercedes-AMG GT 63 S. Motorul V8 de 4.0 litri oferă acum 800 CP, iar accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 2.9 secunde.
Mercedes-AMG a prezentat noul AMG GT 4-Door Coupe (versiunea cu patru uși a lui AMG GT) în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2018. Acum, modelul constructorului german a primit un tratament special din partea tunerului de casă Brabus.
Ținta celor de la Brabus a fost versiunea AMG GT 63 S 4Matic+. Standard, motorul V8 de 4.0 litri oferă 639 CP și 900 Nm. Mulțumită tratamentului aplicat de specialiștii din cadrul casei de tuning, motorul pe benzină oferă acum 800 CP la 6.600 rpm și 1.000 Nm începând cu 3.600 rpm. Noile valori au fost obținute mulțumită unor turbine noi și a unui software special.
În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 2.9 secunde, cu 0.3 secunde mai rapid comparativ cu versiunea de serie. Viteza maximă este limitată electronic la 315 km/h, aceeași valoare fiind trecută și în dreptul versiunii de serie.
La nivel estetic, tunerul Brabus propune o serie de accesorii de caroserie fabricate din fibră de carbon. Nemții au pregătit prize de aer mai generoase, un spoiler frontal restilizat, un difuzor spate modificat și praguri noi. De asemenea, sistemul de evacuare a fost și el modificat și propune patru terminații revizuite.
Tunerul german oferă jante de 21 de inch pe puntea față și de 22 de inch pentru puntea spate, iar garda la sol poate fi coborâtă cu încă 25 de milimetri pentru un comportament dinamic și mai bun.