Vehiculele electrice dezvoltate de start-up-ul Bollinger vor ajunge și în Europa: americanii pregătesc un vehicul de off-road și un pick-up, ambele cu o baterie de 120 kWh
Start-up-ul american Bollinger a anunțat că a primit precomenzi și din Europa pentru vehiculele sale electrice. Oficialii companiei spun că în scurt timp vor demara procesele pentru omologarea modelelor conform standardelor de pe Bătrânul Continent.
În toamna acestui an, start-up-ul american Bollinger a prezentat prototipurile de teste B1 și B2. Ambele vehicule dezvoltate de americani sunt electrice, iar acum au fost expuse în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
Bollinger B1 este un vehicul de off-road, în timp ce Bollinger B2 a luat forma unui pick-up.
Luna trecută, oficialii companiei au anunțat prețul de pornire pentru piața din SUA (125.000 de dolari) și au deschis și listele de precomenzi. Conform reprezentanților Bollinger, până în acest moment au fost înregistrate peste 500 de precomenzi, urmând ca producția să înceapă în 2020. Primele livrări sunt așteptate în prima parte a anului 2021.
Totodată, reprezentanții Bollinger au anunțat că au existat precomenzi venite și din Europa, iar acest lucru îi determină pe oficialii companiei să pregătească versiuni omologate special pentru Bătrânul Continent. Reprezentanții spun că procesul pentru omologarea conform standardelor europene va începe în scurt timp, astfel încât clienții care au plasat deja precomenzile să primească mașinile în prima parte a anului 2021.
Atât Bollinger B1, cât și Bollinger B2 sunt echipate cu două motoare electrice capabile să ofere peste 620 de cai putere și 920 Nm. Accelerația de la 0 la 96 km/h are loc în 4.5 secunde, iar viteza maximă este limitată la 160 km/h. Oficialii start-up-ului spun că bateria pregătită are o capacitate de 120 kWh, însă nu există informații cu privire la autonomia oferită.
Ambele vehicule au fost gândite pentru a oferi performanțe de top în off-road, motiv pentru care garda la sol măsoară 38 de centimetri, în timp ce cursa suspensiei este de 25.4 centimetri.
Via | Autocar
ceva mai urat exista >? made in S U A