Vânzările Volvo, record istoric pe primele 6 luni din 2019: peste 340.000 de mașini vândute, cu XC60 în topul preferințelor clienților
Volvo a vândut peste 340.000 de mașini în prima parte a anului, reușind un record istoric la acest capitol. Ca de obicei, cel mai bine vândut model din gamă este XC60, urmat de XC40 și XC90.
Vânzările Volvo din primele 6 luni ale anului reprezintă o performanță istorică pentru constructorul suedez, care continuă să livreze rezultate foarte bune.
În prima jumătate din 2019, Volvo a vândut 340.826 de mașini, cu 7.3% mai mult decât în perioada similară din 2018. Creșteri ale vânzărilor au fost înregistrate atât în Europa, cât și în SUA și China.
Suedezii spun că SUV-urile din gamă sunt cele care continuă să contribuie masiv la rezultatele de vânzări în fiecare perioadă de raportare.
La nivel global, XC60 a fost cel mai căutat model Volvo, cu 97.203 unități comercializate. Pe locurile următoare în topul preferințelor au fost XC40 (61.864) și XC90 (47.818).
Via Volvo