Vânzările Volvo de hibrizi plug-in au crescut cu 80% în primele 6 luni: modelele PHEV au reprezentat 14% din totalul vânzărilor
Volvo a înregistrat o creștere de 80% a vânzărilor de hibrizi plug-in în primele 6 luni din 2020, modelele PHEV având o contribuție de 14% la totalul vânzărilor. Obiectivul Volvo este ca vehiculele electrificate să reprezinte 20% din vânzările pe 2020.
Volvo a vândut aproape 270.000 de mașini în prima jumătate a anului, în scădere cu 21% față de aceeași perioadă din 2019, din cauza crizei COVID-19. Constructorul susține că există semne de revenire a vânzărilor în toate regiunile. Cele mai căutate modele Volvo au fost SUV-urile XC60, XC40 și XC90.
Veștile bune pentru constructor au venit din segmentul hibrizilor plug-in, acolo unde vânzările s-au majorat cu 80%, în urma unei cereri puternice pe piața europeană. Volvo a vândut 37.775 de unități PHEV, față de cele 21.015 exemplare aferente primelor 6 luni de anul trecut.
“În primul semestru, 14% din vânzări au fost reprezentate de hibrizii plug-in” a declarat șeful Volvo, Hakan Samuelsson. Clienții europeni au cumpărat un sfert dintre unitățile PHEV vândute de Volvo în acest interval.
În ciuda problemelor provocate de pandemie, constructorul rămâne pe o poziție favorabilă care să-i permită să-și îndeplinească obiectivul pentru 2020, respectiv 20% din vânzări să fie în dreptul vehiculelor electrificate.
Via Automotive News
Pe măsură ce oamenii au, povestesc şi la alţii şi... Bye bye full termice