Vânzările scăzute au generat regândirea strategiei: Maserati amână lansarea noilor modele și întrerupe producția până în 15 ianuarie
Maserati a început să întrerupă producția la 3 uzine până spre jumătatea lunii ianuarie ca urmare a vânzărilor în scădere și ar putea amâna lansarea celor 3 modele planificate pentru 2018.
Maserati a raportat vânzări de 35.500 de unități în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 40% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Totuși, ultimele luni au adus o scădere accelerată a vânzărilor, de 4% în Europa și de 15% în Statele Unite ale Americii, ceea ce a generat o creștere a stocurilor. Pentru a rezolva această problemă, Maserati a luat decizia drastică de a limita producția și va profita și de perioada vacanței de sărbători.
Potrivit unor surse din cadrul sindicatelor muncitorilor, producția lui Ghibli și Quattroporte de la uzina de la Grugliasco va fi oprită până în 15 ianuarie, în condițiile în care muncitorii au fost trimiși acasă din 15 decembrie. De asemenea, și producția lui Levante de la uzina din Mirafiori va fi întreruptă din 20 decembrie până în 15 ianuarie. În schimb, producția modelelor Granturismo și Grancabrio va fi întreruptă mai puțin, până în 8 ianuarie, după ce a fost sistată în 15 decembrie.
Pentru moment, oficialii Maserati și cei ai Grupului Fiat-Chrysler nu au comentat informațiile, însă se anticipează că problemele înregistrate în prezent vor determina Maserati să amâne planurile inițiale care vizau lansarea a 3 modele pe parcursul anului viitor.
Pe listă era și coupe-ul Alfieri, care a fost prezentat încă din 2014 și despre care se vehiculează că va fi lansat abia la sfârșitul acestui deceniu. De altfel, Fiat își planificase pentru 2018 vânzări totale de circa 75.000 de unități, însă este greu de crezut că italienii se vor apropia de această valoare.
Via Automotive News
Pacat...comparativ cu modelele germane care seamana cu niste cutii dpdv al design-ului, italienii stiu sa faca masini.